Din hristovul unui actor începător

I

-Eu numai, numai, numai cu tine
Am avut zile senine...

Sună cineva la uşă.Pieptenele, care ţinea locul de microfon îşi ia locul pe care-l ocupa dintotdeauna lîngă vasul cu periuţa şi pasta de dinţi. Scîrţîitul uşii de la baie semnalează faptul că artistul a părăsit încăperea.

- Cine-i?
- Sunt eu, Alina, ţi-am adus de-ale gurii!
- A! bine, mercy, poţi să laşi pachetul la uşă.
- Nu deschizi? Deschide...
- Nu, nu m-am aranjat, nu sunt în formă, dacă pot să spun aşa.
- N-ai mai ieşit din casă de o săptămînă. Vecinii îşi fac grji. Nu mai suni... mai dă vre-un semn de viaţă... Vreau să te văd la faţă.
- Nu am cînd, am treabă şi dacă vrei să mă vezi uită-te la poze, acolo măcar eram fericit.
- Hai deschide, sunt sigură că stai acolo singur şi îţi plîngi de milă. Viaţa merge înainte, cînd o să înţelegi asta?
- Mîine, azi n-am cînd. Ai luat whiskey?
- Nu! Ajunge să te îneci în alcool...
- Pleacă, nu mai vreau să te aud, n-ai luat whiskey, nu mai am de ce să te ascult!..
- Aha, aşa deci, atunci rămîi în cuşca ta... şi să-ţi cauţi alt curier să-ţi facă cumpărăturile...

Un ţocăit ascuţit de tocuri înalte împletit cu vorbe murdare la adresa unui narcis imbecil umplură coridorul. Nu mai stătu să aştepte liftul, o luase pe scări. Cînd ţocăitul încetase, uşa apartamentului se deschise şi o mînă plină de cicatrici apăru de după dînsa exact cît să apuce sacoşele şi să le tragă înăuntru...

Alina, potolindu-și setea de înjurături abia cînd o văzu pe baba Niura - bătrînica de pe scaunul de la intrarea în scara blocului, o privi cu rușine în ochi, dînd afirmativ din cap în sens de salut, își văzu de drum înjurînd în gînd pînă cînd conductorul din troleul nr 22 îi ceru să achite călătoria. Îi întinse o bancnotă de 10 lei.
- Doi? întrebă el.
- Da, doi lei costă biletul,nu ? răspunse ea indignată
- Eu știu cît costă biletul, eu întreb cîte persoane? Și un surîs inocent i se strecură pe fața conductorului, ea nici nu observă că în trolebuz e îmbulzeală.
- Unul, zîmbetul ei abia deslușit trăda inconfortul pe care l-a simțit manifestîndu-și indignarea unei persoane care nu are nimic de a face cu problemele ei.
Taxatorul îi întinse restul împreună cu biletul și își văzu de treabă stirgînd fără vlagă : Cei care au urcat și nu s-au achitat, achitați taxa. Alina, pierdută în gînduri se trezi cu privirea înfiptă-n geam, undeva pe un scaun de la mijlocul unității de transport public, urmează stația ei.
- Coborîți? întrebă ea domnul masiv de pe scaunul de alături, masiv în sens că ocupa aproape 2 scaune și era destul de dificil să ieși fără ca el să se scoale de pe scaun.
- Nu.
- Atunci, dați-mi voie să trec
- Da, poftim...

Ușa de la scara blocului oftă cu un scîrțîit lung lăsînd-o să intre. Patru scări, rotire la stînga, treisprezece scări, încă o rotire și iar treisprezece scări. Cheia se răsucește a doua oară și încă de două ori, ușa atît de bine cunoscută a fost deschisă mașinal în timp ce în capul ei fierbea un terci din nopți nedormite, senzația de prezervativ folosit și indignare, atîta indignare încît își aruncă pălăria, care, neascultătoare fiind, căzuse lîngă cuier, iar ea nu se mai obosi să o ridice. Aruncă pantofii din picioare în timp ce se îndrepta spre bucătărie, unde apăsă butonul fierbătorului. Găti ceașca și pachețelul pe masă și deschise dulapul din dormitor pentru a scoate de acolo un ștergar mare, unul din care femeile le iau la plajă. Cu el se duse în baie, deschise robinetele la maxim ca să umple cada cu apă. Fierbătorul și-a făcut treaba, Alina tocmai închise robinetele, își scoase tricoul în timp ce intră în bucătărie, luă fierbătorul, umplu ceașca mare, de vreo 500 ml, o luă și se duse la baie, unde o aștepta cada cu spumă - leacul perfect.

Trecuse o bucată bună de timp de la discuția cu Alina, Emil căuta ceva în dulap, aruncase pe jos vre-o trei rafturi de haine pînă să găsească ceea ce căuta. Trase pe sine hanoracul negru cu glugă, luă șapca din cui, care prinse colb de o săptămînă și vre-o 3 zile de cînd n-a mai pus mîna pe ea, o scutură, încălță ghetele roșii, imaculate, care arătau ca noi, deși aveau deja aproape un an și încuiase ușa după ce ieși din apartament. "Ah, fir-ar să fie, portmoneul..." Deschise, luă portmoneul de pe dulăpiorul din antreu, predestinat păstrării ustensilelor și cremurilor pentru încălțăminte, închise și o luă pe scări, grăbit. Ieși din scară ca hoțul, temîndu-se să nu fie văzut și intrase repede în farmacia de la colțul blocului.
- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta
- Bună, am insomnie, nu mă prinde somnul de vre-o trei zile, îmi dai și tu ceva calmante, mai știu, somnifere...
- Cel mai bine ar fi să consultați medicul, dar pot să vă propun...

E OK, nu-i exact ceea ce vroia, dar o să meargă și astea. Intră acasa la fel cum ieșise, adică pe furiș. Se temea să ia o dicuție cu vre-un cunoscut. Îi era frică de întrebări gen : Cum te simți, unde te-ai pierdut, de ce nu te mai văd pe stadion, etc; nu avea răspuns pentru ele, ce ar fi putut răspunde el, că după ce a ieșit din spital după accidentul ăla nu a prea ieșit din casă din cauza că se simte o jigodie că a lăsat paralizată o persoană, deși peste asta ar fi putut să treacă, cam greu, dar putea, era în puterile lui, știa asta. Motivul principal al izolării lui era defapt cicatricile din cauza accidenlui, care-i umplură trupul. Pe spate, pe partea stîngă,începînd de la gît, pină la o jumătate de fesă stîngă, de la coloana vertebrală pînă în drept cu mîna stîngă era o cicatice mare și arăta oribil, mîna stîngă ,toată o mare cicatrice, doar palma, dosul palmei și 3 degete ( mezinul, inelarul și cel mijlociu) au rămas așa cum erau, astea au fost arsuri. Pieptul era încrustat cu cicatrici care mai mari, care mai mici, astea de la sticlă.

Iar sună telefonul. Un numãr necunoscut, pe semne i-au adus comanda:
- Alo, da, vă ascult!
- Alo, Emil, salut! Ți-am adus nisipul. Ce faci?
- A, da! Acuș ies. Cît îți sunt dator?
- 70, 20 nisipul și transportul 50.
- OK! Stai o clipă, acuș ies.
- Aha, bine!

În mai puțin de două minute Emil era deja în fața lui Gheorghe, șoferul de la un magazin de construcții, pe care îl cunoscuse cu ceva vreme în urmă, cînd își făcuse reparație în apartament. Mai degrabă un fel de machiaj, o reîmprospătare, adică reparație, a schimbat tapetele în dormitor, în living și în coridorul care unea intrarea cu toate cele trei camere pe care le avea apartamentul.
- Salut, ține și mulțumesc!
- Ămm, nu face, așa mi-i serviciu'.
- Oricum, mulțumesc, ar fi trebuit să pierd ceva timp ca să vin pînă la magazin.
- Aaa, așa daa... o spuse pe un ton glumeț cu zîmbet mare și sincer pe fața rotundă cu care l-au înzestrat părinții.
- Așa, unde-s sacii?
- Aici, deschise portbagajul unui sedan cam vechi, dar lustruit în așa fel că denunța grija cu care se delecta din parta stăpînului.
- Aha, trecu și a apucat un sac scoțîndu-l în timp ce Gheorghe îl scoase pe al doilea. Le-a sprijinit de roata din dreapta-spate și spuse: Atît? și îi întinse mîna.
- Aha, atît, ei hai noroc!

Emil apucă sacii și se porni spre bloc, din mers îl rugă pe Gheorghe să-i deschidă, el îi deschise și Emil se strecură înăuntru. Urcase cu liftul, intră în casă și lăsă sacii în antreu, lîngă dulăpiorul de pe care, mai devreme, luase portmoneul. Se descălță, apucă un sac și se duse la bucătărie, unde pe arăgaz așteptau două ceaune mari , unul de 10 litri, altul de 6, alea în care încălzea apă cînd îi închideau apa caldă și nu avea încă boiler. Puse ceaunul mare jos și îl umplu fără trei degete, îl ridică pe arăgaz și îi dăduse foc în timp ce intona "Eu numai, numai, numai cu tine, am avut zile senine..."
După vreo oră de trebăluit, podeaua din baie era nisip cald, cada era cu apă în care Emil a vărsat un pachet de sare de mare, cumpărat mai devreme la farmacie. Aduse bongul la balcon, împreună cu ceea ce îi aduse Max alaltăieri. Își luă doza după ce își luă ochelarii de soare pe cap. Relax total, de asta avea el nevoie...

Eu așa de tare vreau la mare
Pe nisip, cu tălpile goale,
Pe frunte ochelari de soare
Şi-n buzunar - multe parale
Da afară-i frig şi ninge
Minus 14, îngheaţă toţi
Lîngă sobă-i cald şi bine
Numai dacă ai cui să-i pui un băţ

Refren:
Închid ochii şi mă duc departe
Departe de probleme şi nevoi
Mult mai departe de Marte
Mai puţin aproape de voi

În ceaun şi în tigaie
Coc nisip îl zvîrl în baie
Strîng o cadă, torn un kill de sare
Şi pe cap pun ochelarii
Bag în mine somnifere
Arunc şlapii din picioare
Mă cufund încet în cadă
Şi la mine-n baie-s ca la mare
Refren: