Din hristovul unui actor începător

16.02

„Să-ți ieși din minți..." răsuna-n tîmple. „Să-ți ieși din minți..." și parcă legal urmează: „...nu alta", dar n-ar fi la locul ei, căci punctele de suspensie ocupă locul potrivit în propozție. „Ce-o fi cu mine azi?", „ Unde-i elanul de cîndva?" și multe alte întrebări i se-nvîrt în țeasta mult prea grea de aminiri uitate de Ea în capul lui. „Am nevoie de..." și aici i se tăiase respirația, de parcă prepoziția „de" ar fi fost spada ce înjunghie nemilos trupul unui nou-născut, ca-n Biblie. Își dăduse seama că are nevoie de cafeaua adusă-n pat de „zeița" pe care ieri a etichetat-o falsă; de pupicul ei pe obraz - alarma dulce ce te scoală și din pat, evident după cîteva minute de giugiuleală pe cearșaful mototolit în crize de liniște din noaptea precedenă; și multe alte „nimicuri" de ieri, dar atît de prețioase azi. O pierduse sau cel puțin așa credea, dar oare doar credința îi este deajuns să pună punct? Se pare că da... Și-n crize isterice dărîmă orice-i stă-n cale, căci fiecare obiect din preajmă îi purta încă mirosul abia perceptibil de liliac înflorit (parfumul pe care-l folosea Ea pentru că îi placea Lui nespus) de mînă cu amintirile azi deja dureroase. Amintiri ce nu mai înduioșează, nu mai trezesc bujorii în obraz ca mai înainte. Ar demola dormitorul, baia, bucătăria, ...toată casa, căci simțea cum îl apasă acest miros de liliac,dar ceva totuși îl oprise, și acel ceva era durerea provocată de ciobul din vaza pe care El i-a dăruit-o de ziua îndrîgostiților, încă pe cînd erau în liceu. Liceu - perioada în care pierduse o grămadă de timp petrecîndu-și clipele prețioase în singurătate, pînă în ziua aia în care a fost organizată de către tinerii din liceu o serata dansantă la un club pentru a sărbători Anul Nou, defapt, mai degrabă începutul vacanței de iarnă (eveniment mult așteptat de fiecare dintre elevi, presupun). Seara aia îi furase linștea atît de firească pe care o purta cu sine și îi puse în loc o nedeterminare, care mai apoi devenise acel firesc care-l urmărea oriunde pășea... Dar, acum nu mai este! Ea nu mai este... liniștea adunată în perechea de ochi verzi, în perechea de buze, în pașii abia deslușiți, care se plimbau din dormitor la bucătărie și înapoi; ... disperare. Ce o să facă El fără Ea? Cum ..? De ce? Și în timp ce își biciuia creierii cu întrebări ochii îi căzuse peste telefonul mobil... „Am s-o sun!" și în clipa care urmase luă receptorul împreună cu filmul de aseară, care-i trecuse pe dinainte. Uuuu... sunetul dezaprobator curgea in receptor vrînd parcă să spună că nu are dreptul moral să mai intre în viața ei după scena de dimineaţă. Rușinea îi împietrise degetele, așa că nu putuse culege măcar ambulanța, căci avea impresia că a sărit de pe fază - ceva îi zvîcnise in cap sau, poate, undeva adînc în conștință mai degrabă...
- Cioburi, iar cioburi... Hî-î-îîî! Ce fac eu fără eaaaa!!! Şi-n culmea disperării izbeşte cu telefonul parchetul din bucătărie făcîndu-l ţăndări.

Trecutul, acel azi devenit ieri...
Ar face orice să dea timpul înapoi, să nu-i mai aducă aminte senzaţiile trăite. Se duse în baie, spălă cu apă locul de unde scoase ciobul, îşi bandajase mîna şi spălă chiuveta cu mîna sănătoasă.

Ce vis ciudat, visase cum el o săruta pe Lia, iubirea din liceu cu care rupsese relaţia, după ce a fost prins de una din prietenele ei sărutînd o altă fată din altă şcoală, care îi trase un picior între picioare şi se trezi pînă la impact, cel puţin aşa ţinea el minte. Vaza, însă a distrus-o din nevoia de a scăpa de coşmar, de gîndurile ce i le adusese, cum că este un neghiob, cum putea el să păţească asta iar ... Seara trecută fusese cu prietenii la un grătar, unde era preconizată o petrecere ca de obicei, adică doar băieţi, fără fete. Ar fi fost o seară obişnuită, dacă se pregăteu ca atare de această petrecere, adică cumpărau destulă băutură, fiindcă la un moment se terminase tot ce era de băut prin apartament şi Max trase o fugă pînă la magazin întorcîndu-se cu 4 sticle la 2,5 litri de bere şi ca bonus pe drum întîlni 4 domnişoare, care se certau . Văzînd asta, Max nu a putut trece pe alături şi le-a invitat la petrecere. Asta se întîmplase cam pe la vreo 22:30. Max sună la uşă, iar uşa se deschise afişîndu-l pe Emil cu trunchiul gol, într-o pereche de şorţi pînă la genunchi.
- Ei, lume, avem oaspeţi! Strigă Emil către cei din bucătărie. Intraţi, intraţi, nu vă ruşinaţi. Îmi pare că ai să mai tragi o fugă la magazin, spuse după ce trase o privire scurtă la sacoşa din mîinile lui Max, care se descălţase fără ca să folosească mîinile.
- Nu e nevoie, spuse o domnişoară, care scoase din geantă pe jumate, atît cît să poţi vedea eticheta, o sticlă de whiskey.
- Ehe, mătincă Max v-a stricat planurile, spuse Emil cu un ton glumeţ şi zîmbet viclean pe buze.
- Ei, da. Azi este ziua mea de naştere, iar , cum ai spus că te cheamă, i se adresă lui Max.
- Max, mi-i numele, dar prefer să mi se spună Richard, spuse Max cît se poate de serios.
- Cum am spus, Max ori Richard, mă ierţi, a venit ca o mană cerească în timp ce noi toate dezbăteam activ la care club să mergem în seara asta.
- Apropo, Emil, se prezentă întinzînd mîna către omagiată.
- Alina, bucuroasă de cunoştinţă.
- Hai să trecem la bucătărie! Ordonă Emil după ce rămăsese singur în antreu cu cele 4 domnişoare, aşteptă să treacă toate ca să intre şi el în bucătărie.

Bucătăria era cam strîmtă pentru 8 persoane. După ce se prezentaseră şi schimbaseră cîteva fraze pe un ton glumeţ, au decis să treacă cu petrecera în living sau cum s-a exprimat Emil : în cabinet. Îi spunea cabinet, deoarece în acea cameră practica scrisul, adică camera de lucru, birou. După vreo trei minute de strîns hîrţoage de pe masă şi ascunse sub televizor, în sertar, cu toţii îşi găsiră cîte un loc mai mult sau mai puţin comod. Max şi Ghiţă s-au aşezat pe cîte un scaun adus de la bucătăire, fetele toate patru au încăput pe canapea, care se desfăcea într-un pat imens, Gelu se aşeză pe scaunul cu spetează de lîngă masă, adică nu se obosi să aducă o taburetă de la bucătărie, iar Max se aşeză pe cotiera canapelei, în dreapta Alinei,sprijinindu-se cu cotul de speteaza canapelei aproape îmbrăţişîndo pe Alina. După circa o oră şi jumătate au deschis sticla de whiskey. Toţi erau binedispuşi şi mai cu seamă Alina, care toată seara s-a bucurat de atenţia şi avansurile lui Emil, care era extrem de binevoitor şi darnic de complimente. Către ora 2 rămăsese Max, fetele şi evident gazda. Max puse ochiul pe Mary pe care o sorbea din priviri şi rar cînd o scăpa din vedere, doar atunci cînd umplea paharele ori cînd nevoile fiziologice îi impuneau asta. Pe la 3 fără un sfert Mihaela şi Marica chemaseră un taxi şi au plecat acasă. Alina cu Mary au rămas sub pretext că Mary va rămîne să doarmă la Alina, care trăia în apropiere.
La ora 8 şi un sfert uşa apartamentului se deschise încet şi pe ea intră Olea, prietena lui Emil cu care erau într-o relaţie timp de o lună. Emil îi dăduse cheile de la apartament cu o săptămînă înaine în semn că are încredere, însă în scurt timp se certaseră rău şi Emil îi ceru cheile înapoi. Olga venise cu planul de a-i face o surpriză. Ştia că Emil se scoală tîrziu dimineaţa şi ea a decis să-l îmbuneze cu un mic dejun şi o cafea adusă în pat, spera că i-a trecut supărarea şi un mic dejun adus în pat l-ar împăca, dar de cum intră ceva nu merse bine căci se împiedică de încălţăminea oaspeţilor lui Emil şi nu aşteptă mult ca să-şi adeverească presupunerile.

Deschise uşa de la camera lui Emil cu zgomot, încît Max sări ca ars din pat.
- Sssalut, ptiu, hu , ce m-am speriat. Ce cauţi aici? sări Max cu întrebarea.
- Salut, spuse ruşinată Mary, care trase pătura pînă sub bărbie.
- Salut, mă iertaţi, am crezut ca-i Emil aici, am vrut să-i fac o surpriză, dar... el unde-i?... şi nu mai aşteptă răspunsul sări spre uşa cabinetului.

A urmat o ceartă destul de scurtă. Vre-o 5 minute în care Olga îşi detonă furia pe seama lui Emil, spunîndu-i că a venit să se împace, dar după cum vede ea, el, adică Emil,nu-i duce dorul. Sfîrşi cu a-i arunca cheile în piept şi ieşi cu tunete şi fulgere trîntind uşa apartamentului. Nu trecuse nici cinci minute şi Emil rămase singur în apartament...