PSAMUL 119
Cântarea treptelor.
1. Către Domnul am strigat, când m-am necăjit, și m-a auzit.
2. Doamne, izbăvește sufletul meu de buzele nedrepte și de limba vicleană.
3. Ce se va da ție și ce vei câștiga de la limba vicleană ?
4. Săgeți ascuțite cu cărbuni aprinși, trase de Cel puternic.
5. Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit, că locuiesc în corturile lui Chedar !
6. Mult a pribegit sufletul meu.
7. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.PSAMUL 120
Cântarea treptelor.
1. Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu.
2. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul.
3. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce te păzește.
4. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzește pe Israel.
5. Domnul te va păzi pe tine; Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta.
6. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea.
7. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.
8. Domnul va păzi intrarea ta și ieșirea ta de acum și până în veac.PSAMUL 121
Cântarea treptelor.
1. Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie : " În casa Domnului vom merge "!
2. Stăteau picioarele noastre în curțile tale, Ierusalime !
3. Ierusalimul, cel ce este zidit ca o cetate, ale cărei porți sunt strâns unite.
4. Că acolo s-au suit semințiile, semințiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului.
5. Că acolo s-au așezat scaunele la judecată, scaunele pentru casa lui David.
6. Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului și pentru îndestularea celor ce te iubesc pe tine.
7. Să fie pace în întăriturile tale și îndestulare în turnurile tale.
8. Pentru frații mei și pentru vecinii mei grăiam despre tine pace.
9. Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune ție.PSAMUL 122
Cântarea treptelor.
1. Către Tine, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii mei.
2. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicii la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi.
3. Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare,
4. Că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri.PSAMUL 123
Cântarea treptelor.
1. De n-ar fi fost Domnul cu noi, să spună Israel !
2. De n-ar fi fost Domnul cu noi, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,
3. De vii ne-ar fi înghițit pe noi, când s-a aprins mânia lor împotriva noastră.
4. Apa ne-ar fi înecat pe noi, șuvoi ar fi trecut peste sufletul nostru.
5. Atunci ar fi trecut peste sufletul nostru valuri înspăimântătoare.
6. Binecuvântat este Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vânare dinților lor.
7. Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit.
8. Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul.Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește,
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.PSAMUL 124
Cântarea treptelor.
1. Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clătina în veac cel ce locuiește în Ierusalim.
2. Munți sunt împrejurul lui și Domnul împrejurul Poporului Său, de acum și până în veac.
3. Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, ca să nu-și întindă drepții întru fărădelege mâinile lor.
4.Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți cu inima;
5. Iar pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va duce cu cei ce lucrează fărădelegea. Pace peste Israel !