PSALMUL 17Mai-marelui cântăreților; un psalm al lui David, sluga Domnului, care a grăit Domnului cuvintele cântării acesteia, în ziua în care l-a izbăvit pe el Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul. Și a zis :
1. Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu,
2. Dumnezeul meu, ajutorul meu, și voi nădăjdui spre Dânsul;
3. Apărătorul meu și puterea mântuirii mele, și sprijinitorul meu.
4. Lăudând voi chema pe Domnul și de vrăjmașii mei mă voi izbăvi.
5. Cuprinsu-m-au durerile morții și râurile fărădelegii m-au tulburat.
6. Durerile iadului m-au înconjurat; întâmpinatu-m-au lațurile morții.
7. Și când mă necăjeau am chemat pe Domnul și către Dumnezeul meu am strigat.
8. Auzit-a din locașul Lui cel sfânt glasul meu și strigarea mea, înaintea Lui, va intra în urechile Lui.
9. Și s-a clătinat și s-a cutremurat pământul și temeliile munților s-au tulburat și s-au clătinat că S-a mâniat pe ele Dumnezeu.
10. Întru mânia Lui fum s-a ridicat și pară de foc de la fața Lui, cărbuni aprinsi de la El.
11. Și a plecat cerurile și S-a pogorât și negură sub picioarele Lui.
12. Și S-a suit pe heruvimi și a zburat; zburat-a pe aripile vântului.
13. Și Și-a pus întunericul acoperământ, împrejurul Lui cortul Lui, apă întunecoasă în norii văzduhului.
14. De strălucirea feței Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindină și cărbuni de foc.
15. Și a tunat din cer Domnul și Cel Preaînalt a dat glasul său.
16. Trimis-a săgeți și i-a risipit pe ei, și fulgere a înmulțit și i-a tulburat pe ei.
17. Și s-au arătat izvoarele apelor și s-au descoperit temeliile lumii,
18. De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mâniei Tale.
19. Trimis-a din înălțime și m-a luat, ridicatu-m-a din ape multe.
20. Izbăvește-mă de vrajmașii mei cei tari și de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai mult decât mine.
21. Întâmpinatu-m-au ei în ziua necazului meu, dar Domnul a fost întărirea mea.
22. Și m-a scos la loc larg, m-a izbăvit, că m-a voit.
23. Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, și după curăția mâinilor mele îmi va răsplăti mie.
24. Că am păzit căile Domnului și n-am fost necredincios Dumnezeului meu.
25. Că toate judecățile Lui sunt înaintea mea, și îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.
26. Și voi fi fără prihană cu Dânsul, și mă voi păzi de fărădelegea mea.
27. Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, și după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; și cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
29. Și cu cel ales, ales vei fi; și cu cel îndărătnic, Te vei îndărătnici.
30. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, și ochii mândrilor îi vei smeri.
31. Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne, Dumnezeul meu, și vei lumina întunericul meu.
32. Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită și cu Dumnezeul meu voi trece zidul.
33. Dumnezeul meu, fără de prihană este calea Lui, cuvintele Domnului în foc lămurite; scut este tuturor celor ce nădăjduiesc în El.
34. Că cine este Dumnezeu afară de Domnul ? Și cine este Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru ?
35. Dumnezeu, cel ce mă încinge cu putere și a pus fără prihană calea mea.
36. Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului și peste cele înalte mă pune.
37. Cel ce întărești mâinile mele în vreme de război și ai pus arc de aramă în brațele mele.
38. Și mi-ai dat mie scutul mântuirii mele și dreapta Ta m-a sprijinit.
39. Și certarea Ta m-a îndreptat până în sfârșit, și certarea Ta însăși mă va învăța.
40. Lărgit-a pașii mei sub mine, și n-au slăbit picioarele mele.
41. Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dânșii și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși.
42. Zdrobi-i-voi pe ei și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele.
43. Și m-ai încins cu putere spre război, și ai împiedicat pe toți cei ce se sculau împotriva mea.
44. Și pe vrăjmașii mei i-ai făcut să fugă, iar pe cei ce mă urăsc i-ai nimicit.
45. Strigat-au către Domnul și nu era cel ce mântuiește; și nu i-a auzit pe ei.
46. Și-i voi sfărâma pe ei ca praful în fața vântului, ca tina ulițelor îi voi zdrobi pe ei.
47. Izbăvește-mă de răzvrătirile poporului; pusu-m-ai căpetenie neamurilor.
48. Poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit mie. Cu auzul urechii m-a auzit.
49. Fiii străini m-au mințit pe mine. Fiii străini au îmbătrânit și au șchiopătat din cărările lor.
50. Viu este Domnul și binecuvântat este Dumnezeul meu și să se înalțe Dumnezeul mântuirii mele.
51. Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbandă și mi-ai supus popoarele; izbăvitorul meu de vrăjmașii cei furioși,
52. De la cei ce se ridică împotriva mea înalță-mă, de omul nedrept izbăvește-mă.
53. Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri, Doamne; și numele Tău îl voi cânta.
54. Cel ce mărești mântuirea împăratului Tău și faci milă unsului Tău, lui David și seminției lui până în veac.