Între atracție și ură

35.

     A condus ca un nebun până la proprietatea Montoya, gândindu-se doar la cuvintele pe care i le poate adresa lui Hugo odată ce îl vede în fața ochilor. 
Dar întâlnirea dintre cei doi întârzie din cauza bărbaților îmbrăcați la costum ce nu îl lasă pe Federico să pășească înăuntru.
-Vă mai spun o singură dată, lăsați-mă să intru să vorbesc cu gunoiul acela sau măcar aduceți-l afară! Nu plec de aici până nu se arată în fața ochilor mei!
-Domnule Almonte, suntem nevoiți să vă oferim același răspuns, din păcate nu este nimeni acasă!
Federico se lupta cu dorința arzătoare de a distruge toate acele persoane din calea lui dar se întreba dacă nu cumva aceștia spun adevărul. Atunci nu are de ales decât să rămână pe loc până acel bărbat fără inimă și-ar face apariția.
Dar așteptarea nu a durat mult pentru că un motor de mașină a perturbat liniștea iar porțile s-au deschis larg. Hugo se pare că a presimțit că este așteptat venind mai devreme acasă.
    După ce a parcat mașina de lux roșie, a coborât zâmbind superior și și-a întins brațele ironizând bucuria la vederea lui Federico.
-Tocmai fratele meu vitreg s-a gândit să mă viziteze, cât de amabil! Sau ai venit pentru a îmi cere ajutorul?
Hugo credea că totul se va desfășura ca de obicei, printr-o luptă a replicilor între cei doi bărbați, dar de data asta răspunsul lui Federico nu a fost exprimat prin cuvinte. L-a lovit direct în falca stângă, pierzând stabilitatea din picioare.
    Când voia să îl lovească din nou, gărzile au intervenit imobilizându-i mâinile.
-Nu îndrăzniți să interveniți, v-am reținut fețele la toți, pot să vă fac mult rău dacă îl protejați pe acest imbecil!
-E în regulă, băieți, dați-i drumul, nu e ca și cum îmi este frică de el! În plus, frații se mai și ceartă, nu?
Hugo s-a ridicat de jos, scuipând sângele din gură și l-a privit pe Federico furios având pumnii încleștați. Și-a dat seama că a aflat de planul lui și a venit să îi ceară socoteală.
    De partea cealaltă, gărzile au făcut cum li s-a ordonat, acum Federico având din nou cale liberă spre Hugo.  
-Te crezi puternic pentru că ai speriat intenționat un cal doar pentru a răni persoana care stătea pe el? Te crezi de neînvins pentru că ai tras cu arma în aer încercând să îți ascunzi prezența?          
-Sigur ești bine, dragul meu frate? Tot ce spui sunt simple scenarii, sănătatea ta mintală începe să mă îngrijoreze!
    Știind cât de mult îl scotea din sărite acel apelativ, Hugo i se adresează astfel de fiecare dată când drumurile lor se intersectează. Și deși încerca să ascundă asta, era agitat și se simțea încolțit.
    Nu voia să i se afle identitatea, nu înțelegea de unde a aflat că el a fost vinovatul.                  
-Râzi cât încă mai poți, Montoya, în curând o să îți șterg toate zâmbetele de pe mutra ta de ticălos! Tocmai ai pornit o răzbunare pe care mă vei implora în genunchi să o opresc.
    Hugo nu știa cum să răspundă acelor cuvinte.
    Să recunoască că el a fost și să îi întoarcă fiecare replică? Sau să continue să se prefacă că nu știe despre ce vorbește?
    Pentru Federico nu conta alegerea lui, Marisol a fost martor, acesta știe că este vinovat de rănirea Alejandrei.                 
-Am o întrebare, ce anume crezi tu că am făcut? Nu mă intimidezi cu aceste amenințări dar sunt curios ce te-a făcut atât de furios!
-Ești atât de laș încât să nu recunoști ce planuri diabolice ai? Am crezut că de acum o să jucăm fără măști, omule, ești chiar penibil! Cineva te-a văzut trăgând cu pușca, am un martor!
Asta i-a scăpat moștenitorului Montoya, nu a știut că a fost văzut, și ținând cont că Marisol a fost prima care a ajuns la Alejandra, și-a dat seama că ea a fost gura spartă.
    Se întreba de ce a fugit imediat la Federico să îi spună asta, ar fi putut să tacă din gură.
-Încep să îmi pierd răbdarea cu tine, vreau să pleci de pe moșia mea. Dacă nu faci asta, îi voi pune pe tipii din spatele tău să te arunce afară!
Federico a început să râdă ca un turbat scoțând cheile din buzunar. Avea de gând să plece, tot ce a vrut a fost să îl avertizeze pe Hugo că va plăti. Acum vrea să alerge înapoi la șatena lui pentru a o strânge în brațe.
    În mintea lui Hugo doar un singur gând se plimba neîncetat. După reacția dușmanului său, acel medic veterinar este mult mai important pentru el decât arată.          
-Am știut că vei fi furios, dar recunosc, mi-ai întrecut așteptările. Tocmai am descoperit care este slăbiciunea celui mai râvnit și bogat bărbat!
-Întocmai, nemernicule, ar fi bine să stai departe de Alejandra! Aș fi în stare să ard un imperiu pentru ea, și crede-mă, frățioare, nu vrei să îl vezi arzând!
I-a oferit un umăr în piept când a trecut pe lângă el iar apoi s-a urcat în mașină turând motorul atunci când a zburat pe poartă.
    Hugo a rămas cu privirea spre ieșire fiind roșu ca focul și având o ură și mai mare pentru Federico. Voia să își plănuiască următoarea lovitură.
În paralel, la moșia Almonte, Alejandra s-a trezit pentru a cere un pahar cu apă iar Octavio a profitat de moment pentru a vorbi cu aceasta. S-a îngrijorat când a aflat de căderea ei și voia să se asigure că nu este nimic grav.
    În schimb, Alejandra ar fi vrut să îl întrebe de ce nu a venit până acum Federico să o vadă. Dar ar fi trezit bănuieli și nu vrea ca șeful ei să devină suspicios. Dar totodată voia să strige în gura mare că a ales să își ofere inima fiului său.