Între atracție și ură

45.

Muzica i-a lovit toate simțurile când a pășit în clubul sofisticat și și-a desfăcut doi nasturi de la cămașă din cauza căldurii. Nu a mai putut sta în propria casă de când Alejandra a plecat.
În timp ce mama lui emana fericire pentru că probabil și-a găsit colierul, Federico se îneca în propria tristețe. Nu putea și nu voia să doarmă fiind sigur că șatena lui îi va invada visurile.
S-a îndreptat spre bar zicând că un whisky i-ar domoli toate sentimentele negative. I-ar împrăștia gândurile pentru a diminua durerea de cap. I-ar fi medicament măcar pentru seara asta.
S-a așezat pe scaunul înalt cerând băutura barmanului care se pare că este femeie. O femeie care nu s-a putut abține să își lingă buzele atunci când l-a văzut pe Federico.
-Visez? Ce caută vedeta orașului într-un club având un chip atât de deprimat?
A ridicat sprâncenele când a auzit vocea cunoscută a lui Marisol în dreapta lui și cu siguranță nu se aștepta să se întâlnească cu cineva aici. Cu siguranță nu s-a gândit că acea persoană va fi domnișoara Acosta.
-Crezi că viața mea e perfectă, blondo? Nu am voie să îmi înec amarul cu un pahar?
-Ție nu îți poate interzice nimeni nimic, iar viața ta e departe de perfecțiune!
Federico și-a pocnit degetele la remarca lui Marisol crezând că a spus purul adevăr. Doar pentru că este moștenitorul celei mai bogate familii, nu înseamnă că pentru el totul e roz.
-Tu ce cauți aici? Nu credeam că vei pune piciorul într-un club vreodată!
În momentul în care femeia de la bar i-a adus băutura, Federico i-a mulțumit scurt din cap și a cerut un cocktail pentru Marisol.
Nu știa de ce, dar se bucura că nu este singur și are companie.
-La fel ca și tine, vreau să îmi înec amarul cu alcool, așa că la finalul serii vom vomita împreună tot ce am băut!
Marisol a ridicat paharul pe care îl avea deja în semn de noroc și l-a dat pe gât. A luat imediat în mână cocktail-ul oferit de Federico gustând din el.
    După cum s-a strâmbat, se pare că interiorul nu e pe gustul ei.
-Stai puțin, nu vreau să confund stângul cu dreptul, câteva pahare îmi sunt de ajuns! Și cred că ar trebui să faci la fel!
Fata blondă a râs cu poftă de sfatul lui și a mai băut câteva guri din cocktail pentru a îi face în ciudă.
Dacă nu ar fi tânjit după Cruz pe interior, ar fi fost deranjată de prezența lui Federico. Încă îl urăște pentru că i-a dat speranțe false!
-Nu te preface că îți pasă de mine, Almonte! Până la urmă singura persoană de care îți pasă ești tu!
Și a băut ultimele picături din cocktail, cerând imediat un shot. Federico a cerut și el un alt pahar de whisky. Încă nu se simte mai bine.
-Cât o să mai ai această furie pentru mine? Nu m-am îndrăgostit de tine dar asta nu înseamnă că nu te pot considera prietena mea. Și până la urmă, de ce ești aici? Ce te face să suferi?
Marisol și-a trecut mâna peste brațul lui Federico dând pe spate shot-ul și râzând de întrebarea lui.
Pentru ea, o prietenie cu Federico nu era posibilă.
    Și totuși el reușea să joace un teatru bun, chiar părea că Federico o trata ca pe o prietenă.
-M-am îndrăgostit de cel mai special bărbat dar fraierul a fugit când mi-am împărtășit sentimentele. Tatăl meu va da colțul cât de curând și trebuie să conduc o firmă de una singură. Nu-i așa că merit încă un pahar, chipeșule?
Asta a și făcut fata, a mai cerut un pahar, de data asta unul de whisky. Pentru că nu voia să o lase singură la greu, Federico a mai cerut și el unul.
-Tipul chiar e un fraier, cum să refuze o femeie ca tine? Dar încă cred că ar trebui să te oprești după acest pahar, blondo!
Nu a așteptat deloc, cum a primit paharul în mână, Marisol l-a băut pe tot crezând că bărbatul de lângă ea a spus din nou o glumă foarte bună.
-O femeie ca mine nu poate fi refuzată? O zice bărbatul care m-a refuzat! Doamne, Almonte, ești atât de comic în seara asta!
Moștenitoarea Acosta râdea cu lacrimi din cauza alcoolului altfel ar fi plâns cu durere mare. Nu putea trece peste fuga lui Cruz. Și era deja a doua oară când nu i se împărtășeau sentimentele.
-M-ai lovit sub centură, dulceață, dar te iert pentru că împărțim același amar. Și eu tocmai m-am despărțit de iubita mea!
Acum Marisol nu mai râde, fiind lovită de acele cuvinte.
S-a ridicat de pe scaun dorind să se pună în fața lui. Când picioarele ei au atins podeaua, era să cadă, dar Federico a susținut-o rapid punând mâinile pe șoldurile ei.
-Te-ai certat cu Alejandra? Atât a durat iubirea voastră? Dacă știam că așa va fi, nu mai plângeam când am aflat vestea din altă parte!
-Ah, știu că nu ar trebui să vorbesc despre asta în fața ta! Dar am vrut să fiu corect și să împărtășesc la rândul meu motivul venirii în acest club.
-Sunt curioasă acum, Almonte, haide, nu fii rău, spune-mi de ce plângi după medicul veterinar! Te rooooggggg!
Se lasă pe pieptul lui implorând ca un copil și acesta își dă seama că băutura a pus stăpânire pe raționamentul ei. Era să cadă dacă nu o prindea!
Dar nici el nu este în cea mai bună formă, simte amețeală și îi este greu să se concentreze.
-I-a furat colierul mamei. Ea spune că nu este vinovată dar...faptele au arătat contrariul. A devenit furioasă că nu am crezut-o iar eu mă simt folosit în acest moment!
După acea mărturisire, Marisol l-a șocat pe Federico din nou, și de data asta și-a spus că trebuie să o ia de acolo și să o ducă acasă neapărat.
Fata l-a plesnit ușor, începând după aceea să râdă nebunesc.
-Iisuse, ai făcut-o din nou, ai rupt inima unei femei din nou! Tu chiar ai crezut că acel înger e un hoț cu diplomă? Ești un monstru și tocmai ai renegat cea mai perfectă femeie din viața ta!
Marisol a vrut să îl plesnească din nou pe Federico dar de data asta i-a oprit mâna, s-a ridicat fulgerător de pe scaun și a scos rapid din buzunar câțiva bani pentru a achita consumația.
-Ești sigură, blondo, că nu vorbește regretul din tine? Știi tu, poate că vrei doar să mă rănești și să îi iei apărarea Alejandrei doar pentru că e femeie!
-Nu se mai află niciun regret în mine pentru tine, inimă crudă, singurul la care mă gândesc este cel pe care îl iubesc acum!
A vrut să se îndepărteze de Federico dar acesta nu i-a dat drumul pentru că știa că ar fi căzut la primul pas pe acele toace. A plătit și consumația lui Marisol începând să o tragă după el prin club.
-Ce naiba faci? Nu vreau să plec, nu ești stăpânul meu, Federico Almonte!
O ținea sub brațul lui deși îi era greu să o susțină având o cantitate medie de alcool în corp. Dar putea să o ducă pe Marisol acasă cu mașina lui și după aceea să meargă la el acasă.
În plus, șoferul era afară, așteptând.
-Te duc acasă, se pare că inima asta crudă nu mă lasă să te las aici și să îți întorc spatele!
Marisol începe să râdă a nu știu câta oară în seara asta. Avea un chef ca niciodată să se lupte în replici cu cel de lângă ea!
-Urmează să îmi spui că mă iubești? Că îți pasă de mine? Haide, scumpule, recunoaște că nu ți-am fost niciodată indiferentă!
Fata îi trimitea pupici prin aer și tot ce făcea Federico era să își dea ochii peste cap.
    A urcat-o pe bancheta din spate pe Marisol și înainte de a închide ușa și a ocupa locul din față, de lângă șofer, i-a răspuns la întrebări.
-Mai știi ce mi-ai spus atunci când m-ai ajutat cu petrecerea tatălui meu? Ai spus că o faci pentru el. Hei bine, am grijă de tine pentru că îl respect pe tatăl tău!
Și a trântit portiera începând să simtă oboseală. Și o senzație de greață constantă.
Ceea ce nu își dădeau seama cei doi este că deși s-au enervat și atacat toată seara, s-au ajutat reciproc în a uita despre problemele personale.