14 - Confesiune

73 7 11
                                    

Taylor's POV

O nouă zi, dar tura asta simțeam că va fi diferită.

"Bună dimineața, iubito", spusese o voce întunecată dar dulce din spatele meu.

M-am întors fără grabă și încă destul de somnoroasă: "Ah.. dimineața.."

Tom chicotise: "ba din contra, e amiază"

"CE?"

Am spus șocată ridicându-mă direct din pat mergând să îmi iau hainele de pe jos. Nu am mai stat și am mers direct în baie.

"Îmi place văzându-te mergând prin casă doar cu cămașa mea pe tine", spuse el.

Am închis ușa după mine cu nervi după aceste cuvinte. Mi-am dat jos cămașa lui de pe mine iar întredeschizând ușa i-am aruncat-o în fața.

"Păcat, acum nu mai o am pe mine, fraiere!", spusesem destul de enervată dar râzând.

"Ah deci așa facem?"

A intrat peste mine în baie, aveam doar blugii trași pe mine.

"Încă ai tupeu, nu-i așa?"

Mă luase de păr trăgându-mă spre el. Buzele noastre nu erau atât de îndepărtate, îi simțeam buzele chiar fără să fie cu ele pe buzele mele.

"Eu aș zice să o luăm ușor cu tupeul ăsta, nu crezi?"

Privirea lui, mă omora. Își mușcase buze, iar după mi-a zâmbit cu un zâmbet malefic.
Mă luase de solduri și îmi șoptise la ureche destul de atrăgător: "Îmbracă-te, te aștept în dormitor, vom avea de discutat"

Mă sărutase pe frunte, înainte să iese pe ușă.

Oare ce trebuia să îmi zică? Oare am făcut ceva?

Mi-am luat repede restul hainelor pe mine, m-am aranjat și am mers în dormitor.
Tom era cu capul înjosit, părea să fie ceva serios.

"Taylor, eu.."

"Totul bine?"

Se uitase la mine cu încredere: "Niciodată nu m-am lăsat străpuns de iubire, era prima regulă pentru tot grupul nostru. Nu am vrut niciodată să am o slăbiciune pentru o fată, nu am vrut vreodată să fiu străpuns de dureri cauzate de o fată, voiam doar axare pe mine, pe cursuri, pe tot business-ul meu. Dar tu.., tu ai ceva ce m-a făcut să întâlnesc ceva nou în viața mea, iubirea"

Mă uitam la el atât de confuză, Tom Kaulitz tocmai își confesa iubirea față de mine?

"Tom..", spusesem încercând să îmi deschis și eu sentimentele față de el.

"Țin la tine Taylor, m-ai atras din prima zi de când te-am văzut. Îmi pare rău prin tot ce ai trecut doar din cauza mea, sper să mă ierți pentru tot cândva", spusese el cu lacrimile în ochi, privirea lui s-a înecat la încheietura mea, mângâindu-mi cicatricea cu degetul lui delicat.

Mi s-a adus aminte de aceea seară, este de neuitat, dar de iertat.

"Uită-te la mine, Tom", spusesem.

"Trecutul este trecut, ți-aș ierta orice fel de greșeală chiar de nu recunosc. Mă întorc mereu la tine.."

"Taylor, te iubesc.."

Nu.. nu se putea. Visam, cu siguranță. Tom Kaulitz nu ar zice așa ceva vreodată, părea un fel de glumă.

"Te iubesc, Tom Kaulitz"

Bill's POV

Mă simțeam atât de bine. Am trecut peste sentimente față de Taylor, eram aproape de frații mei, acum totul părea să fie normal, dar și perfect în același timp.

Având în vedere ca Taylor de abia ieșise din spital iar băieții erau destul de ocupați, am zis să îmi petrec timpul și gândindu-mă la mine. Am fost la toate magazinele care conțineau machiaje, cosmetice. Am încercat fiecare cosmetică nouă, voiam să încerc și lucruri noi. Făcusem o schimbare de look, de fapt, doar un fel de îmbunătățire. Rămăsesem la același look pe care am rămas de anii buni, dar trebuia să readuc la lumină înapoi nuanțele. Asta însemnase doar să mă întâlnesc iar cu vechea mea prietenă care a avut grijă să arăt superb, ca întotdeauna. După toate astea, fusesem și să îmi cumpăr haine noi. Ieșiseră noi brand-uri care trebuia neapărat să le am: costume, uniforme, pantaloni și blugi din orice fel de material, numai zic de bluze și hanorace, chiar și gecii extraordinar de splendide.
După o zi de umblat peste tot, mă oprisem la un club, aveam nevoie de o tărie. Stând acolo, simțeam nevoia de o nouă cățea, îmi lipsea un animal de companie. Recunosc, avusem sentimente pentru Ria, dar trebuie să trec peste, să am o nouă încercare.
La o masă distanță, mi-a căzut ochii fix pe o fata superbă, presupun ca fix ea este aleasa.

"Hey, te servesc cu ceva?", spusesem.

"Cu orice vrei, doar să fie de bună calitate"

Era îmbrăcată superb, într-o rochie neagră mulată, spatele era absolut gol și după cum se părea, îi lipsea lenjeria intimă. Părul era de un negru închis splendid și destul de lung, machiajul ei era tot un fel negru, buzele ei superbe lucioase. Asta era fix ținta mea, trebuie să fie a mea.

"Oh, uitasem. Mă numesc Bill Kaulitz"

"Am mai auzit de numele tău, unul dintre cei 4 tipi periculoși din Tokyo. Încântată de cunoștință, Georgia Salvatore"

Mergea totul la carte, trebuie doar să o cuceresc.

I'm living the truth - Tom Kaulitz by latexnightz (limba română)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum