17 - Noua membră

72 5 5
                                    

Bill's POV

Era deja seară, odată cu dispariția lui Tom din living, toți ne-am dus la camerele noastre. Aveam nerăbdarea de a o vedea pe Georgia, așa că i-am trimis mesaj cat de repede am putut, aveam nevoia să o văd chiar în seara asta. Nu credeam ca am sentimente față de ea, nu puteam să fiu îndrăgostit doar după o zi petrecută cu ea, dar pe o parte simțeam iubire la prima vedere, ca și în cărți de fel.

De o vreme începusem să îmi iau mai multe mașini care de abia ieșiseră, voiam să am colecție de mașini.
În seara asta voiam să îmi iau mașina mea preferată, un Audi, ultimul model, de un negru închis și lucid. Era ca și cum ar fi dat cu luci de unghii, țineam la această mașină ca la și viața mea, ceea ce părea foarte egoist.

O luasem direct spre clubul unde am întâlnit-o, după voi vedea unde va fi următoarea oprire.
Am decis să o iau eu cu mașina, părea destul de entuziasmată când mă văzuse, dar ceva îmi spunea ca părea și foarte.. fricoasă?

"Totul bine?", o întrebasem fără să o salut.

S-a uitat la mine ceva timp, nu știa pur și simplu cum să îmi răspundă.

"Bill.. nu ești în siguranță în prezența mea", îmi spusese ea luându-mă în brațe și șoptindu-mi la ureche.

"Vezi tu, am fost obligată să te spionez, să aflu orice detaliu despre tine, altfel..", se oprise.

Făcuse o respirație adâncă încercând să se calmeze.

"Georgia, altfel?"

"Altfel mă vor ucide, Bill. Ei presupun că am sentimente față de tine, ceea ce poate suna ca o nebunie dar așa este. Te rog, doar stai departe de mine, o vreme.."

Trebuia să rezolv această treabă, dar.. cine e în spatele acestei probleme? Oricât de mult aș fi putut fi în acest moment în pericol, nu aș fi putut sta nicio secundă departe de ea. Aveam sentimente reciproce, nu voiam să pierd această ocazie, nu iar.
Ar fi un eșec și o mare durere pentru mine să mi se omoare din nou persoana iubită, îmi era menit oare să trăiesc doar chinuri?

"Georgia, cine te-a pus?", îi spusesem destul de serios.

"Bill, eu-"

"Trebuie să îmi spui, te pot ajuta dar doar ai încredere, bine?"

Îi luasem mâinile în palmele mele mângâindu-i-le. Ea ușor dăduse din cap. Știam ce am de făcut, dar întâi, trebuia să o duc acasă. Aveam nevoie de băieți, iar..
Mă simțeam ca și Tom acum, puteam înțelege de ce făcuse atâtea pentru Taylor, de ce s-a pus în pericol doar ca să o salveze.

Ajungând acasă, am strigat cat de mult am putut.

"Am nevoie de voi, băieți!"

Gustav și Georg ieșiseră atât de repede din cameră. Tom aparent ieșise doar în pantaloni scurți, puteam jura ca l-am deranjat din partea lui amoroasă cu Taylor.

"Totul în regulă? Cine este ea?", întrebase Tom.

"Și te rog, un pic mai încet, Taylor are o zi proasta, de abia a adormit", îmi mai spusese el.

Am început să le povestesc tot ce mi-a povestit Georgia. A fost nevoie să le explic de ce sunt cu ea în acest moment și de ce sunt pe cale să mă pun în pericol. Tom a fost înțelegător, la fel ca și ceilalți, până la urmă, mi-am riscat viața pentru Taylor doar din cauza lui Tom inițial, înainte să îmi pară bine de ea.

"Georgia, avem nevoie de numele celor care vor să te ucidă", spusese Tom către Georgia.

"Bill.. nu o să îți vină să crezi dar.."

Avea frică, se vedea în ochii ei.

"E în regulă, poți avea încredere", îi spusesem.

"Este domnul Yamamoto și oameni lui!"

Nu îmi venea să cred, nu se putea..
Dar cred ca înțeleg, era din cauza ca chiar dacă aș fi iubit-o pe Nanami, tot ar tine pica pe mine. Eram fratele geamăn lui Tom până la urmă.

"Yamamoto..", spusese Tom.

Părea foarte întristat dar voia să arate ca e foarte serios.

"Să nu mai stăm pe gânduri. Armați-vă bine, punem în plan cum să rezolv treaba. Vom merge toți cu 2 mașini. Gustav, Georg, voi luați o mașină, eu cu Bill și Georgia vom merge cu a mea", spusese Tom.

Ne-am pregătit toți pe fugă, încercam să lăsăm totuși o mică liniște în casă, nu voiam să fie implicată și Taylor având în vedere că deja era în stările ei proaste. Toată situația m-a făcut să realizez ca știa cine este Taylor, ca totul a fost un sabotaj pentru a afla mai multe informații despre noi ca să ne pună capăt. Ceea ce m-a făcut să fiu sigur pe răzbunare a fost faptul ca s-a folosit fix de Georgia, care nu avea nicio vină în toată această treabă. Trebuia să o apăr, trebuia să o am lângă mine, măcar pe ea..

"Se va lăsa cu sânge, băieți", spusesem înainte să ies primul de pe ușă.

I'm living the truth - Tom Kaulitz by latexnightz (limba română)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum