Dragoste înlănțuită - Tom Kaulitz fanfic

εїз - Mutarea - εїз

Sunetul deranjant al scârțâitului roților vechi ale taxi ului s-a oprit și, ca dintr-o clipită, am ajuns în fața noului nostru apartament. Domnul din taxi ne-a ajutat să dăm toate bagajele jos din taxi și ne-a lăsat acolo, în fața unui bloc ce părea a fi cu 10 etaje. După ce am schimbat un set de zâmbete nerăbdătoare, Lisa băgă mâna în buzunar și scotoci pentru o bucată de hârtie pe care părinți ne-au înmânat-o înainte de a coborî din tren.
————————————————————————
Pe bucățică aceea de hârtie se aflau informații cu privire la apartament, la ce etaj era, un număr de telefon și cam toate lucrurile pe care trebuia să le știm despre apartament.
————————————————————————
După câteva minute de scotocit prin toate buzunarele salopete de blugi pe care o purta, fața Lisei se schimbă brusc, o expresie de groază se putea citi pe fața ei.
Eu/Ria: "Ce s-a întâmplat?.." am întrebat, sperând la un răspuns bun, sperând că nu vom călca în căcat fix din primele minute.
Ea se uită la mine, aceeași groază era vizibilă și în ochii ei, în timp ce continua să scotocească ca nebuna. După alte câteva minute de liniște, zise brusc.
Lisa: "Hârtia- RIA HÂRTIA!!" a țipat destul de tare, vocea ei părea zguduită și am simțit imediat că nu e de bine. Doar nu pierduse hârtia,nu?...
Eu/Ria: "Ce? Ce s-a întâmplat cu hârtia?!" Am zis, începând să mă panichez la rândul meu citind groaza și frica de pe chipul ei.
Lisa: "AM PIERDUT-O, ASTA S-A ÎNTÂMPLAT!" A țipat iar, continuând să scotocească fără rost. Am simțit că mă sufoc- CUM SĂ PIARDĂ HÂRTIA?!
Eu/Ria: "CUM AI PIERDUT-O? Mama ți-a pus-o în buzunar!" Am zis, tot neputând procesa ce se întâmpla.
Lisa: "NU ȘTIU, POATE A CĂZUT, CINE ȘTIE? Și tu stai și te uiti ca o idioată, fă dracu ceva!"
Eu/Ria: "CE VREI SĂ FAC? Nu e vina mea că ești proastă și pierzi hârtia, nici de asta nu ai fost în stare!"
Lisa: "OH, EU NU SUNT ÎN STARE? De ce crezi că mi-au dat-o mie în primul rând? Tu nu ești în stare nici să treci strada, fără mine te-ai fi dus dracu de mult."
Eu/Ria: "Aha, scuză-mă pe mine, domnișoară am pierdut hârtia. Nu e vina mea ca ești dobitoacă." Am soptit ușor, mă enervase la culme atitudinea Lisei, nu era deloc cu capul pe umeri.