Lumi ascunse - Vanatoarea de suflete

Adevărul are pretul lui IV

Restul zilei a trecut repede iar acum lumina lunii pline se reflecta pe suprafața geamului curat cazându-i peste ploape puștiului care adormise pe masa din fața casei.

Simte că ceva îl zdruncină, și cu lumina reflectată în ochi se trezește speriat, dar se liniștește rapid la vederea Anei, care îl trezise să intre în casă.

Mihail intră în camera sa, ce era învăluită într-un întuneric care îi accentua somnolența și se trântește în pat căzând lat la impactul cu perna.

Nimic nu mai conta, era fericit că putea să-și îndeplinească singura dorință din momentul acela, să-și continue somnul, deși fericirea nu avea să dureze mult, fiindu-i curmată de același coșmar.

De data asta se simțea pregătit și considerându-i sfatul bătrânului său vecin își face curaj și își recapituleză planul.

"De data asta trebuie să explorez mai mult, trebuie să-mi dau seama unde ar trebuii să merg!"

Se îndreaptă spre câmp, sperând să găsească un indiciu despre ce se întâmplă de fapt în acea lume solitară, dar după câteva zeci de minute de mers totul pare să rămână neschimbat, era același câmp cu zeci de nuanțe de culori acompaniate de mirosul îmbietor al florilor care îi reaminteau de drumețiile cu prietenii săi și de momentele petrecute în familie în grădina casei.

Merge câțiva kilometrii sperând că ceva se va schimba, că va primii un semn, dar oricât ar merge peisajul rămâne neschimbat, un câmp plin de flori cât vezi cu ochii, indiferent unde privești.

Se oprește, aruncând încă o dată o privire în jur, și descurajat de căldura soarelui ce îl făcea să transpire decide să se întoarcă.

Cu fiecare pas drumul părea a fi din ce în ce mai greu, iar durerea ce se instala în gambe și sentimentul inconfortabil al transpirației care îi învăluia corpul nu făceau decât să-i accentueze senzația.

Ajunge lângă aceiași livadă la începutul căreia era același hambar vechi, apoi realizează,

"Totul a început când am intrat în hambar, aici e începutul.
Totuși, dacă totul a început aici, atunci poate fi o oportunitate bună să explorez livada sub lumina zilei"

Pornește prin livadă, fiind atent la fiecare mic detaliu, transpirat și deshidratat, pas cu pas, kilometru cu kilometru devenind tot mai obosit și cu o durere acută în picioare se oprește sub umbra unui pom.
Își dă cu limba peste buzele uscate, după care înghite în sec.

"Deja am mers suficient cât să adun câțiva zeci de kilometri, poate sute, și totul pare la fel, exact la fel."

Picioarele îl dureau, buzele și gâtul îi erau uscate iar pielea îl durea de la razele soarelui care păreau că devin din ce în ce mai puternice și care se strecurau printre frunze făcându-i orice încercare de a se proteja în totalitate mai mult sau mai puțin futilă.

Simțea că merge dintotdeauna îndreptându-se spre nicăieri și deja avea senzația că uitase de unde a pornit.
Simțind că se află aproape de limita puterilor, o întrebare îi dădea târcoale, oare era mai bine să se întoarcă și să intre în hambar sau să continue sperând că va găsi un indiciu despre cum să scape din acel loc?

Continuă să meargă în atmosfera dogoritoare sperând la ceva nou, până cade la pământ și își pierde cunoștința.

Se trezește respirând greoi, își dă cu limba peste buzele uscate și deschide ochii neputând să scape de sentimentul că cineva îl privește din întuneric, dar, în jur era atât de întuneric încât nu putea să vadă unde se află.