Lumi ascunse - Vanatoarea de suflete

Marele Lup Alb

"O parte a soartei este libertatea omului, suținută de impulsul alegerii și acțiunii în sufletul său.

A experimenta o soartă anume, înseamnă să o accepți pe deplin."

  După o zi plină petrecută cu tatăl său în jurul șantierului George ajunge acasă extenuat.
Parcă nu era suficient că îl dureau toți mușchii, acum avea și un țiuit extrem de enervant în urechi.

  După ce mănâncă suficient pentru trei ca el, se spală și se aruncă în pat.

  Nu mai contează că nu a avut energia să ajungă în camera lui și s-a aruncat în patul părinților, acum era al lui, îl câștigase și nimeni nu il putea lua.

Nu după mult timp adoarme buștean, iar tatăl său îl cară în camera sa și îl așează în pat învelindu-l.

...
*Mai devreme în aceeași zi*
..

-Hai, înca un punct și îi batem! țipă Mihail

-Lasă-mă pe mine în spate, pregătește-te să dai cu capul. răspunde Lucian, vizibil încrezător

  Lucian primește serva și cu o lovitură grațioasă îi ridică mingea lui Mihail aproape de tușă, Mihail sare și lovește mingea.

-Da, dahaha! strigă Lucian gesticulând frenetic
Set!

  Mihail și Lucian făceau o echipă bună, dar chiar și așa dabia puteau să le facă față celorlalți băieți cu care jucau tenis, Cosmin și Valentin erau mai mari cu câțiva ani ca ei, în plus erau jucători în echipa de fotbal a comunei, iar Mircea și Petrache, deși erau mai mari doar cu vre-un an, erau suficient de talentați încât să le facă concurență.

-E timpul să ne luăm o pauză, vă lăsăm, baftă în continuare! spune Lucian fericit că după șase meciuri pierdute în sfărșit au reușit să câștige.

-Hai să mai jucăm unul, dabia ne intrasem în mână. îndeamnă Mihail aproape în șoaptă.

-Nu cred că e o idee prea bună, dacă se întorc ai noștrii de la piață și ne găsesc pe stradă? răspunde Lucian încruntându-se

-Ai dreptate.. răspunde frecându-și ușor bărbia
Atunci ce-ai zice dacă am merge la mine, am putea juca șah? continuă cu entuziasm zâmbindu-i și înclinându-și capul ușor într-o parte

-Nu sună rău, dar ce facem dacă se întorc și ne găsesc? întreabă Lucian tentat de idee, șahul fiind printre jocurile sale favorite.

-Spunem că ne plictiseam singuri așa că am decis să ne vedem. răspunde Mihail cu un ton relaxat
Doar ei ne-au lăsat de izbeliște, la ce s-ar fi așteptat?

După un moment de gândire pe fața lui Lucian se citea intenția de a refuza, dar îi era atât de dor de un joc de șah încât nu avea de ales, trebuia să zică da.

-Bine, haide. răspunde într-un final, după un moment de tăcere care a părut ca durează sute de ani

...
..

*Mihail mută o piesă*
-Bună mutare. spune Lucian gânditor cu privirea fixată pe tabla de șah, după care face la rândul său o mutare.

-Și ți-am luat calul! spune Mihail entuziasmat

-Felicitări! Șah! replică Lucian cu un zâmbet pe față pe care încerca să-l ascundă din răsputeri.

  După o secundă de gândire Mihail mută pionul pentru a bloca șahul asupra regelui; tăcut, concentrându-se la pozițiile pieselor de pe tablă