LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 10

Fii gata mâine dimineață la opt. Vei fi solicitată să ne însoțești în locul unui Urs care s-a accidentat. A.B.

Recitesc biletul, ca să fiu sigură că am înțeles corect ora.

Azi e o zi mare. O zi atât de mare încât m-am trezit iar cu noaptea-n cap și am mers în biblioteca mare, la Vulpile Roșii, ca să caut o carte despre iepurii sălbatici  și hrana lor preferată.

Abberney spune că în perioada asta a anului iepurii sălbatici sunt rari, pentru că fie coboară la câmpie din cauza frigului, fie sunt mâncați de animale mai mari.

Iar eu trebuie să mă asigur că în câteva zile obțin iepuri suficienți pentru a mă împrieteni măcar cu o parte din lupi. Bănuiesc că dacă una dintre haite mă acceptă, ceilalți vor subscrie pur și simplu. Cel puțin așa sper. Sunt mai multe haite adăpostite la țarcuri, fiecare în sectorul ei, și momentan niciuna nu mă agreează prea mult.

Așadar sunt aici, în fața Cazarmei, înarmată cu o duzină de lucruri: nuci, scoarță de copac, frunze aromatice, așteptându-l pe Alex Bodhi.

Partea cu capcanele o rezolvă el, pentru că eu nu mă pricep la așa ceva.

Vocile apropiate care se aud îmi stârnesc un oftat de ușurare. Stau ca pe ace sperând să nu apară niciun Lup matinal pe-aici ca să mă vadă plecând.

- A pus tava pe trepte la răcit, imaginează-ți. Iar tata care nu vede nimic, a călcat cu încredere direct în prăjitura ei cu măr.

Mă trag înapoi îngrozită când râsul lui Aldrich ajunge până la mine.

Ah, fir-ar să fie, fir-ar să fie!!!

Oare mai am timp s-o zbughesc înapoi în cazarmă? Mă răsucesc pe călcâie cât ai clipi, țâșnind pe scările care urcă spre dormitoare.

- Da, Zara are obiceiul să facă de-astea tot timpul, îl aud pe Ildris. Chiar mi-e... Grimaldi!

Înțepenesc în capătul scărilor cu pungile în mână.

Ah, FIR-AR SĂ FIE!

- Domnule Instructor! spun cu un zâmbet exagerat. O dimineață frumoasă,  nu-i așa?

Încerc să ignor privirea de gheață a lui Aldrich.

Ildris mă privește surprins, analizându-mă de la bocancii proaspăt lustruiți până la coada înaltă din vârful capului.

Mă mut de pe un picior pe altul neliniștită.

- Unde mergi atât de echipată sâmbătă dimineața?

Îmi duc instictiv pungile de hârtie la spate, chiar dacă știu că nu poate vedea prin ele.

- Eu...ăă... lucrez la un proiect. La o strategie, mă corectez repede. Pentru Stagiul Doi, domnule Instructor.

- Nu te-am întrebat ce faci, specifică Ildris sec. Am întrebat unde mergi.

- A!

Mă uit la Aldrich încercând să-mi dau seama dacă m-a pârât deja sau încă nu. Bănuiesc că disperarea din privirea mea ajunge cumva la inima lui de piatră, pentru că ridică din sprâncene brusc.

- A, da! Parcă voiai să faci o plimbare la țarcuri, Grimaldi? 

Bine, deci nu i-a spus.

- Da, m-am gândit să petrec mai mult timp făcând observații, îi spun lui Ildris zâmbind. Nu știi niciodată ce poți afla despre lupi, poate secretul stă tocmai în...