LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 33

- Ildris! ILDRIS!!

Urc scările spre dormitoarele superioare sărind trei trepte deodată.

O ușă se deschide brusc în capătul coridorului, și fața adormită a vărului meu apare în prag.

- Aldrich?!

- Ard țarcurile! Trebuie să vii afară acum!

El dispare din prag într-o clipă, și-l aud înjurând în timp ce umblă prin dormitor cautându-și bocancii pe întuneric.

- Viktor a mers după cei din anul doi! îl informez din prag.

- A mers cineva după apă?

- Zanizzi si Harrison aduc apă, Boggs și Jilian aduc haine vechi de la Curățătorie.

- Bun. Haide!

Un lucru pe care l-am admirat întotdeauna la Ildris e calmul cu care primește orice veste năucitoare de parcă se aștepta s-o primească.

Eu unul am simțit că mor când Boggs ne-a strigat că ard țarcurile. Ideea că Poppy ar putea fi rănită mă scoate din minți.

Ajungem afară în timp record, și Ildris o ia ață spre țarcurile în flăcări, oprindu-se doar o clipă să respire.
Viktor și ceilalți se adună lângă noi pregătiți de intervenție.

- Anul Doi să se ocupe de partea vestică, înspre Birouri. Nu lăsați focul să treacă mai departe! Aldrich sau Viktor, unul dintre voi să scoată lupii afară, dar mai întâi asigurați-vă că focul nu ajunge la magazii! Ceilalți băieți, după mine! Luați pături, haine groase, apă, crengi, orice poate ajuta să înăbușim focul!

Înfașc un covor subțire din iută și mă îndrept spre magazii, în timp ce Viktor țâșnește în direcția cealaltă.

Trebuie să ne asigurăm că focul nu ajunge la magazii, pentru că asta ar incendia întreaga Tabără. Acolo păstrăm lemnele, explozibilul și o mulțime de substanțe reactive.

Aud lupii ieșind din țarcuri cu urletele prelungi. Viktor se mișcă repede.

Presupun că Veteranii îi vor duce la loc sigur până când stingem noi iadul ăsta.

Mă dor brațele de la forța cu care repet mecanic aceeași mișcare, înăbușind flăcările sub bocanci.

Îmi simt sudoarea curgând șiroaie pe față și ochii îmi ard de la fumul dens.
Aerul e irespirabil.

Îmi rup partea de jos a cămășii, trecându-mi materialul peste nas și peste gură. O să mă sufoc dacă mai trag în plămâni fumul ăsta negricios.

Sper că Poppy e în regulă la Cazarmă.

Încă mă tulbură ochii ei mari și îngroziți, felul în care tremura din toate încheieturile când am găsit-o.

Luna asta a fost cea mai cumplită din viața mea. Mai rea decât luna de după accident, mai rea decât luna în care l-am văzut pe Alex zi de zi flirtând cu ea.

Luna asta a fost luna în care mi-am dat seama că în loc s-o urăsc pe Poppy mă urăsc tot mai mult pe mine, pentru ceea ce i-am spus, pentru mânia mea oarbă și irațională.

N-ar fi trebuit s-o tratez așa. N-ar fi trebuit să tratez pe nimeni așa, dar mai ales pe fata de care sunt îndrăgostit de la șaisprezece ani...

- Aldrich? Aldrich!

Zanizzi apare lângă mine gâfâind, cu fața plină de funingine.

- Am izolat deja Birourile, mai trebuie să stingem bucata asta dinspre magazie. Domnul Instructor a spus să lăsăm țarcurile să ardă, nu se mai pot salva. Lupii oricum au ieșit.