Două cuvinte: Aldrich DeSilva.
Aldrich DeSilva e un monstru.
Îl detest cu toată ființa mea.
Nu doar că-l detest, îl urăsc.
Și nu doar că-l urăsc, mă tem de el obsesiv.
Uneori visez că încearcă din nou să mă prindă și să mă omoare.
Trebuie să mă pregătesc.
Dacă ne mai întâlnim vreodată, nu eu voi fi cea care trebuie să fugă.
🌖
Aveam opt ani când am mers împreună cu tata să vedem lupii capturați pentru antrenamente. Generalul DeSilva ne-a condus până la marginea îngrăditurii și ne-a arătat puii cu blăniță argintie.
În mijlocul lor stătea un băiat cu ochi căprui care le striga comenzi și arunca bețe.
- Nu te apropia de gard, Poppy! a spus tata prevăzător.
- Vreau să mă joc și eu cu puii! m-am smiorcăit.
Generalul DeSilva s-a aplecat spre mine zâmbind. Avea ochi minunați și am decis că o să mă mărit cu el cândva.
- Lupii îl cunosc pe Aldrich, mi-a explicat cu calm. Te-ar putea ataca dacă îi atingi, Poppy.
Am dau din cap nemulțumită, păstrându-mi reflecțiile pentru mine.
Tata m-a tras mai departe, povestind cu Generalul.
Băiatul cu ochi căprui a apărut lângă noi ceva mai târziu, pășind atât de ușor încât nimeni nu l-a auzit venind.
Domnul General și-a pus o mână pe umărul lui, trăgându-l mai aproape.
- Al, fă cunoștință cu Penelope Grimaldi.
- Poppy, a completat tata zâmbind.
El și-a înclinat capul cu gravitate spre mine.
- Aldrich DeSilva.
Ne-am privit cu un fel de dispreț reciproc. Nu-mi plăcea nimic la el în afară de ochi. Ochii lui nu erau doar căprui, ci erau căprui, aurii și verzi în același timp. N-am văzut niciodată ochi atât de ciudați.
S-a uitat la mine ca la un pui amărât, ridicând din umeri, apoi s-a uitat cu satisfacție la tatăl lui. Știam ce vrea să spună cu privirea aia: tatăl meu e General.
Mi-am strâns buzele așa cum face mama când e supărată. Ești un prost. O fi tatăl tău general, dar tatăl meu poate să-l omoare pe tatăl tău.
Aldrich DeSilva a devenit și mai enervant în momentul în care a început să se holbeze insistent la părul meu. Știam la ce se uită. Văzusem deja zeci de oameni surprinși de părul meu decolorat, de un blond aproape alb.
Spuneau că e o anomalie. Cuvântul mă făcea să mă simt mizerabil. Nu eram în regulă. Ceva era anormal la înfățișarea mea.
- Ai un păr ciudat, a spus el ridicând din sprâncene.
L-am săgetat cu o privire urâtă, sperând că va înțelege. Dar n-a înțeles, sau n-a vrut să înțeleagă.
- Pot să...
În momentul în care a întins mâna l-am pleznit cât de tare am putut, iar tata a început să râdă.
- Grozav. Prima întâlnire merge de minune, a spus în barbă.
Băiatul m-a privit dușmănos.
- Am vrut doar să-l ating, Penelope.
- Nu ți-am permis să-mi atingi părul! am țipat la el. Dacă mai încerci o dată, o să te mușc!
CITEȘTI
LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
Aventure"Multe corpuri frumoase ascund suflete de monștri." [Continuarea seriei "Cronicile Pierduților". Cărțile au legătură și trebuie citite în ordine]
