Umbra De Dincolo De Fereastră (Pauză)

Capitolul 7

Amelie

Am terminat toate cele patru cursuri pe care le-am avut pe ziua de azi. Azi chiar a fost o zi oarecum ușoară la facultate.

Cu patru cursuri, am scăpat lejer. Știu că am de învățat o grămadă, și că în seara asta probabil voi dormi cel mult trei sau patru ore.

Am trecut pe la biblioteca imensă a universității pentru a procura exemplare diferite de cărți cu privire la psihologia socială, având un proiect pe care trebuie să-l realizez până săptămâna viitoare.

A fost o zi liniștită. Lipsită de greutăți sau anxietate. Sunt doar de câteva zile în facultatea asta și deja m-am obișnuit. Aparent nimeni nu înjosește pe nimeni, fiindcă nici nu prea se conversează pe aici.

Imediat ce am pășit primul pas în biblioteca asta imensă, mirosul de carte nouă cât și veche. Este un miros divin, aș mirosi paginile unei cărți pentru totdeauna, pentru tot restul vieții mele.

— Bună ziua, domnișoară! Îmi atrage atenția o femeie mai bătrână decât mine luându-mă după aparențe. Te pot ajuta cu ceva?

Ea se aproprie de mine, ținându-și mâinile la spate, zâmbindu-i. Și eu îi zâmbesc înapoi.

— Caut câteva exemplare de cărți diferite despre psihologia socială, am de efectuat un proiect și am nevoie. Îi spun eu și strâng un caiet la piept.

Ea dă din cap și îmi întoarce spatele.

— Sigur. Hai după mine. Spune ea și eu o urmez până la cea mai apropriată secțiune. Aici sunt cărțile pe care le cauți, dacă ai nevoie de ceva nu ezita să mă anunți.

— Bine, vă mulțumesc frumos. Îi spun și ea pleacă în spatele meu.

— Bună ziua, domnule. Vă pot ajuta cu ceva? Vocea doamnei bibliotecare îmi învăluie din nou auzul.

Curiozitatea mă domină și întorc capul, curioasa să văd cu cine vorbește.

Domnul respectiv avea gluga hanoracului alb pe cap, și era îmbrăcat cu încă o pereche de pantaloni din stofă negrii.

El își dă gluga jos, și îi observ buclele blonde. Avea o siluetă frumoasă. Nici gras dar nici prea slab, din câte observ până acum. Purtând hanoracul ăsta ușor larg, nu mă pot decide dacă probabil este, cum am menționat, slab, sau are puțină burtică.

Burtică sau fără, omul arată bine de la spate.

Mai știu eu pe un bărbat blond. Heath. Heath Wyatt, pe care l-am întâlnit de curând. O fi el acest bărbat?

Nu prea cred.

— Nu, mulțumesc, doamnă. Îi răspunde el politicos. Am venit aici pentru a mă relaxa cu o carte și o cafea.

Femeia îi zâmbește călduros, și îl bate pe umăr.

— Prea bine. Îi spune ea. Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita să vi la mine.

El aprobă din cap.

— Așa voi face, doamnă. Spune el, își pune înapoi gluga hanoracului, în timp ce doamnă bibliotecară pleacă, și el la fel, pe drumuri diferite.

Îmi iau ochii de la scenă și mă întorc la cărțile pe care le am deja în mână.

Deschid una dintre ele și brusc simt o prezență dubioasă, care mă privește. Întorc capul și examinez spațiul pe care mă aflu între biblioteci.

Nu se află nimeni, atât în spate cât nici în dreapta sau stânga. Pare că sunt sunt singură în biblioteca asta. Dar nu e așa. Se mai află o grămadă de studenți acum, aici, dar aparent, sunt parcă dispăruți.