Cu 65 de ani în urmă:
Loki este la începutul carierei. Are de gând să devină cel mai periculos afacerist din lume. În acest scop se plimbă prin lume, căutând talente pe care să le convingă să intre în afacerea lui. Se odihnește în camera de hotel, după ratarea cu Eddy Lawson, care nu a vrut să se angajeze la el. Stă întins pe pat și se întreabă ce ar putea face mai bine, pentru a nu mai fi refuzat. Stând așa, cu ochii închiși, a tresărit puternic atunci când a început să țârâie telefonul:
- Ce vrei, Sasha? M-ai trezit!
- Te-am speriat?
- Nu, m-ai trezit, dar zi ce vrei!
- Am găsit pe cineva care te-ar putea interesa...
- Cine?
- Kurt Wallach. Este un fost agent de intervenții austriac. El a distrus numeroase mafii, dar a fost concediat, deoarece șefii au aflat că se punea bine cu prea mulți oameni importanți, deci i-au făcut dosar pentru omor. L-au acuzat că și-a ucis partenerul, deși acesta era bine-mersi. Partenerul a încasat o sumă frumușică pentru a face pe mortul, iar acum Kurt vrea să se răzbune.
- Cât de bun este?
- Pentru standardele noastre? Le-a distrus pe toate. Știe să facă de toate. Să se bată... să spargă coduri... tot ce vrei...
- Adresă?
- Dar nu îmi spui și mie cum a mers cu Eddy Lawson?
- Nu merită efortul. S-a dat la Împărăteasă, așa că l-am dezintegrat. ÎNCĂ AȘTEPT ADRESA!
- Ți-o trimit imediat.
- Dacă nu apare până mâine dimineață, ești concediat.
Sasha este un băiat bun, dar cam greu de cap. Trebuia să rezolve asta cât mai repede, pentru a nu se agrava situația. Dar asta mai târziu. Acum era momentul să se culce. A doua zi urma să plece spre Viena, să vorbească cu posibilul angajat.
Împăratul a urcat deja în avion, deși este abia 02:00. Decolarea urma să aibă loc într-un sfert de oră. Pentru a nu se mai lovi de un refuz, Loki își compune în minte un discurs. Fiind ocupat cu această treabă, el ratează minunatul peisaj primăvăratic. Păsările călătoare zboară lângă avion, iar norișorii lasă din loc în loc să se vadă verdeața de sub ei.
La aterizare, zeul era sută la sută sigur de reușită. A mers pe jos de la aeroport până la casa lui Kurt, deoarece aceasta nu era foarte departe. După zece minute de mers, s-a oprit în fața a ceva ce părea că fusese la un moment dat casă, dar acum arăta mai mult a bordei. A urcat cele câteva trepte de la intrare și a bătut la ușă. Aceasta se deschise, iar în prag apăru un bărbat neîngrijit și cu haine rupte:
- Cu ce vă pot ajuta? întrebă el, apoi, după ce a observat că străinul era îmbrăcat la costum, a adăugat: Sunteți de la protecția copilului?
- Nu, nu sunt de la protecția copilului, domnule Wallach. Am venit să stăm puțin de vorbă.
- Vă cunosc?
- Nu, dar eu pe dvs. da. Îmi permiteți să intru?
- Desigur...
Cei doi au intrat. Interiorul nu era mult mai arătos decât exteriorul. Tencuiala era luată de pe pereți, iar mobila aproape că nu exista. După ce s-au făcut comozi pe singurele scaune din casă, Loki a început:
- Domnule Wallach, am venit să vă ofer un loc de muncă.
- Ascult...
- Am auzit că ați fost în serviciile secrete.
- Este adevărat.
- Și că ați fost nedreptățit, nu?
- Nici eu nu mai știu ce să cred. Nu îmi amintesc să îl fi împușcat, dar probele pe care le-au adus împotriva mea erau incontestabile, imfalsificabile...
- Iar avocatul imbecil.
- Aveți dreptate... surâse Kurt.
- Cum și-a luat el examenele, dacă nici pe dvs. nu v-a putut convinge că nu sunteți făptașul?
- Examenele și le-a luat, dar după aceea a luat niște verzișori și s-a lecuit. La fel și judecătorul, cred.
- Nu ați vrea să vă răzbunați?
- Nu... ce a fost, a fost. Acum aș fi mulțumit doar să am un loc de muncă, pentru a-mi hrăni familia.
- Sunteți căsătorit?
- Da. În total sunt două guri, că eu oricum nu mai mănânc de mult. Sunt în depresie. Dar fetiței îi trebuie mâncare, pentru a se dezvolta și nu am de unde să le dau amândurora, pentru a se sătura...
- Chiar nu ați lucrat nimic de când ați fost concediat?
- Am căutat zi și noapte, și încă caut, dar nimeni nu mă angajează cu dosar penal pentru omor. Nu au încredere în mine.
- Vă angajez eu, domnule.
- Chiar?
- Da. Pe bune. Mai știți să trageți?
- Stați... ce vreți să fac?
- Eu sunt fondatorul Imperiului Nordic și caut recruți.
- Unde am auzit numele acesta..? A!
- Ați auzit de mica mea întreprindere?
- Da... Sunteți mafiot! Marș din casa mea! Acum!
- Dar gândiți-vă la fetiță... și la mama ei. Nu v-ar plăcea să le puteți da de îmbrăcat și de mâncat? Nu ați vrea mobilă? Nu ați vrea să zugrăviți pereții?
- Sigur că aș vrea, dar sigur nici soției nu i-ar plăcea să mă anturez cu cei ca tine. Plus că principiile sunt mai presus decât nevoile.
- Sunt sigur că un fost agent secret ar putea rezista acestei vieți, dar chiar doriți aceeași soartă pentru soție și fiică?
- Prețul este prea mare și nu vreau să le pun pe lista neagră! Marș din casă! Încă mai am vechiul pistol, dacă nu vreți să ieșiți!
- Mă amenințați, domnule? întrebă Loki, ridicându-se de pe scaun.
- Poate! Ce aveți de gând să faceți?
Loki, cu toată tensiunea din zilele trecute și cu temperamentul său irascibil și-a scos pistolul din buzunar și i-a băgat două gloanțe în cap lui Kurt. Acesta, după ce l-a scuipat pe zeu, a închis ochii împăcat și s-a prăbușit pe spate. Împăratul, fără a mima niciun sentiment, ia o zdreanță de pe jos și se șterge pe față.
Atunci au intrat în casă și soția cu fiica. Când a văzut ce se întâmplase, mama i-a acoperit ochii fetiței. Împăratul a trecut pe lângă ele, fără a da niciun semn de părere de rău. Avea fața mai rece decât gheața. Chiar înainte să iasă, s-a întors și i-a întins femeii speriate cartea sa de vizită, spunând:
- Dacă vă veți căuta de lucru, mă puteți suna.
- Nu voi lucra nici în ruptul capului pentru astfel de câini!
- Doamnă, înțeleg că cine se aseamănă se adună, dar chiar trebuia să fiți la fel de necugetată ca soțul dumneavoastră.
Loki oftă și a îndreptat pistolul și spre ea. Era pe cale să tragă, dar fetița a țipat și i-a dat cu mâna peste armă, făcându-l să rateze. Împăratul a început să râdă. Un râs înfiorător (venit de la cineva care avea sânge pe față). Apoi și-a băgat pistolul înapoi în toc.
- Cum te cheamă? a întrebat-o pe fetiță.
- Amalia.
- Ei bine, Amalia, de două lucruri sunt sigur. Primul: ne vom revedea, iar al doilea: ai mult curaj. Și de tine aș avea nevoie în rândul meu, dacă vrei, te iau acum cu mine.
Copilița se ascunse în spatele mamei sale și începu să plângă. Loki își luă bastonul pe care îl lăsase lângă ușă, apoi părăsi casa, lăsând în urmă o familie distrusă și o mamă cu fiică ce aveau să rămână pe stradă.
CITEȘTI
Amalia - Împăratul sosește (vol. 1)
Боевик- Nu ști cine a fost tata și ce i-a făcut soțul tău lui? - Și cine, mă rog, a fost tatăl tău? - Kurt Wallach. - Nu am auzit de el, dar spui că soțul meu îl știa? - Da. Nu... nu știu. Tot ce știu este că acum ies cu mama pe ușă, apoi, când mă întorc...
