În Japonia:
Jormungand și Amalia stau pe pat. Viitorul mire stă cu capul în poala logodnicei lui, iar ea îl mângâie.
- Am auzit că ai plecat într-o misiune. începe lordul discuția.
- Da, am plecat, pe undeva prin Caraibe...
- Cu ce ocazie?
- Împăratul. spune ea oftând. Acolo se află Împăratul și este mult mai expus decât pe continent.
- Apreciez sinceritatea. Voi fi și eu sincer... Merg și eu în Caraibe.
- Da? De ce?
- M-a chemat tata ca să...
- Să scapi de mine.
- Exact. Acum nu știu ce să fac. Nu mă pot lupta cu tine, dar dacă te găsește tata... Nici nu vreau să mă gândesc.
- Vrei să mă retrag?
- Da... Nu... De aceea am insistat să ne vedem. Nu știu ce să fac.
- Să vedem care sunt toate problemele, apoi găsim câte o soluție pe rând la fiecare.
- Prima problemă ar fi că tata este cel mai puternic cap mafiot. Cum am putea rezolva asta?
- Îl izolăm de oamenii lui. Am avut timp să îi observ foarte bine anturajul. Are un echipaj de vas, care nu știe să lupte, deci mai rămân el și Împărăteasa.
- Nu mă pot lupta cu mama.
- Nici nu este nevoie. Mai întâi le tăiem comunicațiile, ca să nu poată chema întăriri, apoi îl atragem pe tatăl tău la Stâncile Albe, o să îți arăt eu unde sunt, și îl facem să cadă în lac.
- Este o idee foarte bună, dar aici vine a doua problemă: este imun la lovituri fizice.
- Lacul Alb este magic. Anulează orice vrajă.
- Ultima, și cea mai mare, problemă este aceea că eu trebuie să fiu acolo și să te vânez. Asta nu îmi dă pace deloc.
- Poți pur și simplu să nu te duci.
- Nu pot, atunci Helena și Bayar ar intra la bănuieli și m-ar împușca.
- Atunci este mai complicat decât am crezut...
- Aș putea veni pe insulă, dar să rămân cu tine în tabără și să te ajut să lupți cu el.
- Nu am fi distrași amândoi?
- Dimpotrivă, dacă suntem împreună vom fi mai impulsionați să luptăm, pentru că dacă pierdem l-am vedea pe celălalt murind.
- Atât de optimist ești de obicei când pleci la luptă? întrebă Amalia, râzând.
- De obicei nu plec la luptă împotriva tatei. răspunde Jormungand, ridicându-se.
- Dar, de obicei, nu mă ai ca aliat.
- Credeam că eu mereu te am ca aliat.
- Ști la ce m-am referit. De obicei, nu lupt cot la cot cu tine.
- Așa este. Ști... îmi vine greu să cred că ai fost crescută de Lawson....
- Cum adică?
- El este, la propriu, un țăran.
- Nu, nu, nu. Nu m-a crescut Danny, mama s-a ocupat de mine.
- De ce îi spui Danny?
- El a vrut să îl consider tatăl meu și, pentru că nu îi spuneam „tati", a decis să fie fratele meu mai mare, așa că îi spun pe nume.
- Îl invidiez pe „Danny". A petrecut cu tine multe zeci de ani.
- Dar nu contează cât timp petrec două persoane împreună, ci calitatea lui, nu am dreptate?
- Ba da...
- Acești șase ani de când suntem împreună, au fost mult mai frumoși decât toate momentele cu Danny laolaltă.
- Nu știam că scrii și poezie.
- Așa, ocazional, pentru persoanele pe care le iubesc. Adică pentru tine, pentru Frederich și pentru mama.
- Cine este Frederich?
- Fratele meu mai mare. Fratele după tată. Mama a fost a doua soție a lui Kurt Wallach. De aici diferența de vârstă dintre noi, unde mai pui și incidentul cu licoarea. Frederich avea 15 ani când m-am născut, deci acum ar trebui să aibă undeva la... 90 de ani. L-am văzut anul trecut și chiar se ține bine...
- Dar tu de ce nu m-ai dus să îți cunosc familia? Ți-e rușine cu mine? întrebă lordul, zâmbind.
Amalia îi dă, încet, cu pumnul în umăr, râzând.
- Nu, dar mă gândeam că nu vrei să stai la masă cu Daniel Lawson, liderul The Burners și dușmanul de moarte al tatălui tău.
- Asta nu înseamnă că nu vă pot scoate în oraș. Stabilim o dată și un loc, iar tu îți aduci familia (mama și fratele).
- O idee foarte bună. Cred că mama chiar s-ar bucura să te vadă. După acel incident din laborator și după ce m-am recuperat atât de greu, ea a crezut că o să moară înainte să am pe cineva.
- Poate își vede și nepoții...
- Nici nu am făcut nunta. Iar pentru mama, acum, la 95 de ani, fiecare zi poate fi ultima.
- Ca pentru noi toți, de altfel, dar la ea sunt mai multe șanse.
Amalia își pune capul pe umărul lui Jormungand și închide ochii. Acum putea uita de tot. Nu exista înfruntarea cu Împăratul, nu exista riscul să fie ucisă în luptă. Erau doar ea și Jormungand. Inspiră adânc și expiră lent.
- Ești obosită? o întreabă lordul.
- Foarte. Am alergat toată săptămâna după Împărat. Niște recruți de pe insulă l-au provocat la duel și i-a făcut praf, iar Freya mă tot bate la cap să îl prind.
- Atunci, hai, bagă-te la somn. Vin și eu imediat. Fac un duș.
Amalia se întinde în pat și admiră peisajul de afară, care îi este prezentat de fereastra larg deschisă. În timp ce privea un Ferrari Testarossa parcat la intrare, observă numărul de înmatriculare, care i se păru cunoscut. Din mașină coborî un domnu elegant îmbrăcat și foarte bătrân. Ea scoase capul pe geam și îl strigă:
- Frederich!
- Amalia? Ce faci aici?
- Eu aici locuiesc, tu ce scuză ai?
- M-a trimis șeful cu treabă. Stai puțin, urc imediat.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Lordul Imperial, care ieșise în halatul de baie.
- Vine fratele meu.
- Acum?
- Acum.
- Trebuie să mă îmbrac!
La două minute după ce Jormungand își purta costumul negru preferat, s-au auzit bătăi în ușă. Amalia deschide, iar în casă intră Frederich cu încă cinci gorile.
- Ei cine sunt? întrebă Amalia, suspicioasă.
- Ți-am spus, m-a trimis șeful cu treabă. Lord Imperial Jormungand, prin ordinul Contesei de Berlin, Helena Khun, sunteți arestat pentru asocierea cu dușmanii coroanei, pentru complot la asasinarea Măritului Împărat și pentru înșelăciune. Amalia Wallach, ești arestată pentru multiple atentate la viața Împăratului. Amândoi veți fi judecați de Lorzii Imperiali Fenrir, Bayar și Uldrich și de Contesa de Berlin, Helena, și cel mai probabil uciși.
- Ce înseamnă asta, Frederich? întrebă Amalia, tremurând de nervi.
- Înseamnă că Împăratul te-a înfrânt. Luați-i de aici!
CITEȘTI
Amalia - Împăratul sosește (vol. 1)
Acción- Nu ști cine a fost tata și ce i-a făcut soțul tău lui? - Și cine, mă rog, a fost tatăl tău? - Kurt Wallach. - Nu am auzit de el, dar spui că soțul meu îl știa? - Da. Nu... nu știu. Tot ce știu este că acum ies cu mama pe ușă, apoi, când mă întorc...
