Amalia - Împăratul sosește (vol. 1)

Academia Unicornilor

Acum:

Amalia și soldații săi aleargă prin junglă, spre baza lor secretă. Pe această insulă, acum multe mii de ani, ajuseseră patru vrăjitori puternici care clădiseră o cetate. În această cetate, AIACCO își pusese la păstrare armament și și-au instalat centrul de control. Această insulă le oferea o poziție strategică, de unde puteau opri pe oricine voia să treacă.

Acum câteva mii de ani:

Cei mai puternici magi ai timpului au făcut un pact: s-au auto-exilat departe de lume, deoarece au conștientizat că dacă rămân, ar reprezenta un pericol mult prea mare. Aceștia patru erau: Ymir, cel mai înțelept dintre toți, Freya, cea mai puternică, Njyx, cea mai impulsivă și Seurin, cel mai calculat, dar nu foarte puternic.

După ce au ajuns pe insulă, Ymir a meditat și a văzut că urmează ca unul dintre ei să se răzvrătească, așa că a făcut un câmp protector care nu lăsa pe nimeni să plece, fără a le spune celorlalți.

Timp de cinci sute cincizeci și cinci de ani, totul a decurs bine. Toți erau mulțumiți cu alegerea făcută. Dar, în această zi de toamnă târzie, Njyx s-a trezit și și-a dat seama că s-a plictisit și că vrea să aibă parte de acțiune. S-a ridicat din pat și și-a luat toiagul. Avea de gând să plece chiar azi de pe insulă.

S-a îmbrăcat și a plecat spre partea sudică a castelului. A urcat treptele până în bibliotecă, unde nu intra nimeni niciodată, în afară de Seurin și a bătut la ușă. Magul din interior i-a deschis. De menționat este că vrăjitorului i se aprinseseră călcâiele...

- Ce faci pe aici? întrebă el, fiind sigur că ea nu venise pentru cărți.

- Mă gândeam... Ar fi drăguț să mai petrecem niște timp împreună...

- Chiar?

- Da... Njyx se apropie de el și îl îmbrățișă.

Vrăjitorul inițial avea câteva rețineri, dar după ce ea l-a ținut un minut în brațe, i-a urmat exemplul. Când el și-a îndepărtat îndeajuns de mult mâna față de toiagul său, vrăjitoarea l-a înjunghiat în ficat.

- De ce? întrebă el, în timp ce scuipa sânge.

- Pentru libertate. veni răspunsul.

Magul s-a întins pe spate, și-a încrucișat mâinile la piept și a recitat:

- Ziua blestemată... Ne vom revedea, Njyx. Ascultă la mine! o lacrimă i se scurse pe obraz, apoi. Ai grijă de tine. acestea au fost ultimele vorbe ale lui Seurin, înainte de a se preschimba într-o statuetă de argint. 

Vrăjitoarea, fără a schița nici cel mai mic semn de părere de rău, își șterse cuțitul și merse spre următoarea sa victimă: Ymir. El de obicei medita pe stâncile dinspre mare, așteptând sosirea vulturilor zi și noapte. „Nu ar trebui să fie greu să îl ucid, din moment ce este un un moș rablagit și mai tot timpul stă cu ochii închiși, deci cel mai probabil nici nu mă va vedea."

- De ce l-ai ucis pe Seurin? se auzi vocea moșului.

- Din același motiv din care vei muri și tu. Njyx a trimis o undă de șoc care l-a nimerit direct în moalele capului. 

Vrăjitorul se prăbuși și își sparse capul de pietrele de pe jos.

- Nu voi muri ȘI eu.

- Ce vrei să spui?

- De obicei pui acel „și" dacă ai mai ucis pe cineva înainte.

- Vrei să insinuezi că..?

Magul cel bătrân a închis ochii și s-a dezintegrat.