BLAZONUL NEGRU (I)

PATRUZECI ȘI OPT

   Micul dejun este servit în liniște apăsătoare. Nici unul nu vorbea. O tensiune ciudata plutea în aer.
   - Cum te simți? Întreabă Brian, după ce termina de mâncat.
   - Bine, răspunde ea sec, incomodata de întrebarea lui.
   - Mai sangerezi?
   Oftează resemnata și raspunde:
   - Nu, a trecut. Dar as prefera sa nu deschidem subiectul asta.
   - Te mai doare?
   - Brian, te-am rugat...
   - Trebuie sa vorbim despre asta! Tipa el dând cu palma în masa, facand sa sară puțin farfuriile. La fel si inima ei.
   - Nu vreau și nu trebuie! Răspunde ea hotarata.
   - Nu putem trata lucrurile ca și când nu s-au întâmplat. Pentru ca s-au întâmplat! Iar eu trebuie sa știu adevărul, despre ce se întâmplă cu tine!
   - Nu te privește! Răspunde ea cu încăpățânare, știind ca îl va enerva, dar refuzând sa se supună.
   - Ma priveste tot ce are legătură cu tine, lady Bradley! Spune el printre dinți, accentuând faptul ca ii poarta numele. Și, din moment ce eu sunt cauza suferinței tale, vreau sa știu adevărul.
   - Adevărul e ca sunt bine. Nu mai am dureri, nu mai sangerez, sunt bine! Asta e adevărul!
   Carolynn putea observa maxilarul lui inclestandu-se,  putea simți furia din ochii lui. Dar nu îl va lasa sa o intimideze.
   - Dacă ma minți... Începe el pe tonul lui amenintator.
   - Nu te mint! Îți spun adevărul. Sunt bine.
   După un moment de tăcere, ceva în privirea ei se schimba. El putea simți provocarea, în ochii aia de smarald, când ea vorbește din nou:
   - Sau ești dezamăgit, lord Bradley? Ai sperat ca maciuca ta sa facă ravagii mai mari?
   Nu îl deranjase maniera nepotrivita de exprimare pentru o lady educata. Îl deranjase tonul de provocare din glasul ei mieros. De sfidare...
   În secunda următoare, Carolynn e tintuita de peretele din spatele mesei, cu mana lui înfiptă în gatul ei, cu fata lui atât de aproape de a ei, încât ii putea simți respirația pe obraz. Ochii lui aruncau flăcări când ii spune incet, ragusit, amenintator:
    - Crede-ma, mylady, nu vrei sa știi ce ravagii poate face maciuca mea! Îți repet, nu ma provoca.
    - Sau ce? Întreabă ea sfidător. O sa ma violezi din nou?
    - Pot sa te fut de câte ori vreau și când are chef scula mea. Conform legii, tu trebuie sa-ti faci datoria! Ești sigura ca vrei sa ma provoci în continuare?
   - Da-mi drumul! Tipa ea, începând sa se zbată.
   - Sau ce? I-o întoarce el.
   - Plec la Noringthorn! Ameninta ea, neștiind ce bestie trezește în el.
   Genunchele lui se propteste brutal intre picioarele ei, ridicand-o de la podea, mana libera ii tintuieste ambele mâini de perete, în timp mana care ii era pe gat, urca pe maxilarul ei delicat. Cu buzele aproape lipite de ale ei, el ii sopteste:
   - Nu vei pleca nicăieri! Dacă îndrăznești sa părăsești ținutul Dale, te vânez și ard tot în urma ta. Ard tot ce ti-e drag. Ma auzi, Carolynn? Absolut tot. Nu va mai exista Noringthorn, nu va mai exista McCartney, nu va mai exista nimic care sa-ti ofere refugiu. Îndrăznește sa pleci de lângă mine! Și vei vedea ce înseamnă furia adevărată a blazonului negru.
   Ochii ei, măriți de teama, se umple de lacrimi. Îl credea în stare de toate atrocitățile descrise. Doar ca ea nu avea de gând sa plece nicăieri, a aruncat o vorba la cacealma. Vorba pentru care el explodase.
   Vazandu-i lacrimile cum se rostogolesc pe obrajii ei catifelati, inima lui se înmoaie și cedează primului impuls. Abia atingandu-i pielea umeda, ii culege cu buzele lacrimile sărate.
   Ea inchide ochii, încercând sa-si potolească inima ce bătea ca nebuna și lasă un suspin sa-i scape printre buzele întredeschise.
   Când obrazul lui stâng se lipește de al ei, ea putea sa-i simtă cicatricile pe propria piele. Fără sa gândească ce face, intoarce capul si își lipește buzele de pielea lui zbarcita. Atunci, el tresare violent și o privește în ochi de parca nu ar recunoaste-o. Acest gest mărunt, ii trimise șocuri puternice pana în măduva oaselor. Nici o femeie nu făcuse asa ceva, vreodată. De obicei, erau nerăbdătoare sa-i sărute scula, mai degrabă decât obrazul desfigurat și dezgustător.
   Și ea îl privea surprinsa de propriul gest. Nu-si explica nici ea, doar făcuse ce simțise.
   Intr-un moment de brutalitate amestecat cu tandrețe infinita, se simțise vrajita.
   În ochii lui negri erau o mulțime de întrebări. În ochii ei verzi nu era nici un răspuns.
   Apoi, ca în transa, buzele lui se apropie încet de ale ei. Atât de încet, încât ei i se părea ca timpul sta pe loc. Atent la orice reacție din partea ei, el ii atinge buzele cu ale lui, abia simțit. La contactul electrizant, ea inchide ochii și lasă un nou suspin sa-i scape printre buze. Suspin ce se pierde printre buzele lui. Atunci, el ii cuprinde buza de jos, ușor, cu grija. Doar o tine între buzele lui. Așteaptă un moment, o clipa magica în care inimile lor băteau la unison, o clipa în care fluturii le dansau în stomac și senzații euforice le steabateau trupurile tremurânde.
   Pentru ca nu simte nici o urma de rezistenta din partea ei, limba lui trece ușor peste buza ce o ținea captiva cu gura lui. Repeta gestul cu delicatețe, apoi trece la buza de sus. O simțea savurând magia acelui moment, ii era teama sa nu strice tot. Femeia asta îl învățase ce este teama.
   Putea simți bestia din el, trezindu-se la viata. O putea auzi cu rage flamanda. Cum se agita în interiorul lui, vrând sa iasă la iveala, sa-l domine, s-o sfâșie...