BLAZONUL NEGRU (I)

TREIZECI ȘI ȘASE

    - Nu știam ca faci parte din ordinul negru. Nu am observat sa porți blazonul negru. Spune Sylvia încercând sa mențină un aer rece și distant. Dar era puternic emoționată de întâlnirea cu tânărul ei amant. Trecuse ceva timp de atunci. Sa fie vreo doi ani... Tânărul cavaler ii căzuse cu tronc și era cel mai tânăr amant pe care îl avusese vreodată. Diferența de vârstă dintre ei era de douăzeci de ani, dar lui nu-i pasase pe atunci. Se culcase cu o femeie frumoasa, de vita nobila, care îl făcuse sa-si piardă mințile. Era experimentata si niciodată nu se simțise atât de bine cu o femeie, cum se simțise cu ea. De fapt, ea a fost prima lui femeie. Doar ca... Bietul băiat se îndrăgostise și nu reușise sa si-o scoată din minte.
   - Nu m-am ferit niciodată. Dacă nu ai observat detalii, nu e vina mea. Spune tânărul, vizibil tulburat.
   - Asa e. Am văzut doar ce m-a interesat. Răspunde Sylvia rece. Adică madularul tău impresionant.
   Fără menajamente sau avertizări, tânărul cavaler se napusteste asupra ei și o saruta cu toată vâna tinereții lui. Sylvia îl cuprinde cu bratele și ii îl saruta înfometată, la rândul ei. Limbile lor se împleteau intr-un duel al pasiunii.
   - Cat mi-ai lipsit, șoptește ea ametita, când tânărul o lasă să respire.
   - Atunci, de nu mi-ai spus ca ma aștepți. Ca vrei sa ma întorc la tine... Replica el frustrat.
   - Nu as fi așteptat nimic. Nu as fi avut de unde sa știu dacă te mai întorci. Eu trăiesc momentul, nu speranța.
    - M-as fi întors! De oriunde, m-as fi întors la tine. Dacă îmi spuneai ca asta îți dorești și tu.
   - Acum suntem aici. Hai sa nu ne gândim nici la trecut, nici la viitor. Sa trăim doar momentul asta. Ce zici, iubitul meu dulce?
   Riley se napusteste din nou asupra gurii ei, trimițându-si limba adânc în gura ei. Iar Sylvia savura sălbăticia sărutului. De mult nu a mai fost sarutata cu atâta forța și patimă nestavilita.
   - Te aștept diseară în camera mea, spune ea, desprinzandu-se de gura lui flamanda.
   Fără sa răspundă ceva, tânărul cavaler ii întoarce spatele și iese din conac, intr-o maniera vijelioasa, încât era sa o dărâme pe Carolynn, care ramase singura în prag.
   - Mylady! Exclama el surprins. De ce ai rămas aici, singura? Unde e lord Bradley?
   - A plecat, răspunde ea trista și îngrijorată.
   - Unde a plecat de unul singur?! Se alarmeaza tânărul.
   - Sa termine ce ai început tu. Cred ca nu ar avea liniște sa-l știe în viata pe bietul om.
   - Bietul om?! Nu poți știi ce intenții a avut, sau va avea. Foarte bine face!
   Sir Riley se așază pe treptele din fata conacului și își sprijină fruntea pe bratele ce și le-a pus pe genunchi.
   - Sir Riley, spune ea încet. Nu trebuie sa te îngrijorezi, lord Bradley nu s-a supărat pe tine.
   - Sunt slab, mylady. Asta e problema. Spune el chinuit de mustrări de conștiința. Fără sa ridice fruntea, se destăinuie în continuare:
   - Nu am curaj sa termin niște lucruri importante. Nu am curaj sa iau frâiele în maini. Las lucrurile în voia sortii. Și nu e bine! Sunt un laș, asta sunt.
   Acum, Carolynn nu mai era sigura ca vorbeau în continuare de incidentul cu Luke, dar ii spune, totusi:
   - Nu trebuie sa te torturezi atât, sir Riley.  Încă ești tânăr. Ai timp sa înveți, sa depășești. Sa te educi. Nu ești un laș, ești doar milos. Și nu e un lucru rău. Trebuie sa mai rămână cineva în lumea asta care sa aibe putina compasiune.
   Tânărul cavaler se ridica brusc și face o plecăciune în fata ei.
   - Multumesc pentru cuvintele frumoase, mylady, spune el și se grăbește sa între înapoi.
   Ea rămâne perplexa, neînțelegând nimic. Unde mergea el? Ce naiba se întâmplă cu toată lumea?! Era singura persoana normala rămasă pe pământ? Sau ea era cea anormala. Decide sa mai rămână puțin la aer. Poate Brian se va întoarce repede. Oricum, mătușa Sylvia își făcea somnul de frumusețe la ora asta și nu-i plăcea sa fie deranjata. Lilly, în mod sigur, si-o trăgea în draci, acum, dacă sir Benton nu a plecat nicăieri cu lordul lui. Oftează și se așază pe trepte, în locul unde a stat Riley mai devreme.
   În acest timp, tânărul cavaler urca treptele câte doua. Cunoștea conacul și știa care e camera principala pentru musafiri. Fără sa se mai gandeasca la acțiunile sale, apăsa clanta și întra în camera. Sylvia tocmai se pregătea pentru odihna, când îl vede navalind în camera ei și incuind ușa în urma lui. Îl privește surprinsa și ii spune pe un ton aspru:
   - Am spus ca te aștept diseară.
   - Dar eu nu pot sa aștept pana diseară! Se rasteste el și năvălește asupra ei. O saruta din nou, cu toată sălbăticia de care era capabil, lasand-o fără suflare. Apoi, o intoarce intr-o maniera brutala, cu spatele la el. Ea își sprijină bratele de tăblia patului, plăcut surprinsa de gestul lui. El nu pierde timpul, ii ridica poalele rochiei peste talia îngustă și își scoate penisul erect din pantaloni. Se poziționează în spatele ei și o pătrunde direct, adânc, dintr-o singura împingere ferma. Ea geme mai tare decât ar fi vrut. Dar el nu-i da timp sa savureze momentul. Era prea excitat, prea încins, i-a fost prea dor de ea. Începe sa o penetreze cu forța, adânc, cu mișcări rapide și brutale. Asa cum știa ca ii face placere lui lady de Noringthorn. Asa cum ii făcea și lui plăcere. Doar ca totul durează câteva minute, iar tânărul cavaler ejaculeaza în jeturi puternice și spasme febrile, în adâncurile ei fierbinți.
   - Prea repede ai terminat! Ii reproșează ea, gâfâind, în timp ce-si aranja jupele.
   - Asta ca să te țin pe urma, toată noaptea. O sa te fut, mylady, de o sa-ti sară ochii din cap. Replica el în timp ce își baga penisul în pantaloni. Și nu mai merge ca în trecut, sa-mi spui ca nu mai vrei, ca nu mai poți. De data asta, te fut cât vreau eu. Și mai vedem pe urma dacă o sa ma aștepți sau nu.
   Spunând astea, iese vijelios pe ușa, asa cum a întrat. Lasand-o pe Sylvia mocnind de dorinta pentru el. O excitase felul în care ii vorbise.
   - A crescut, băiatul, șoptește ea pentru sine. E bărbat acum. Ah, și ce bărbat...