Dependența mea. Volumul 2

Capitolul 21

Mă trezesc de un ciocănit la ușă. Strâng din ochi căutându-l pe Wolf cu mâna prin pat. Nu îl găsesc și mă trezesc instant. Aseară cum ma ajutat să mă spăl am picat cu totul moartă de oboseală și secată de putere. Îmi reamintesc de ciocănitul de la ușă și strig un intră răgușit.

Ușa se deschide și intră Laura cu o tavă unde este cafeaua și două croasante mari. Mă încrunt spre ea în timp ce înaintează.

- Cei au servirea de prințesă? Zic studiat tava și pe ea cum se așeza la marginea patului. Oftează și mă privește cu ochii roșii.
- Îmi pare rău că am încercat să te îndepărtez de Wolf. Zice lăsând capul în jos. Zâmbesc tristă privind-o.
- Am înțeles de ce ai făcut așa, mi-am dorit binele și îți sunt recunoscătoare pentru asta. Ea aprobă și oftează.
- La prima vedere am crezut că o să te folosească, însă după ce am văzut ce s-a întâmplat aseară mi-am dat seama că te iubește cu adevărat. Îmi pare rău Angel.

Îi pun mâna pe umăr zâmbind înțelegător.
- Stai liniștită, nu e nimic grav. Tu cum te simți după ce ai văzut? Mă preocupă starea ei mai mult de cât pe a mea. Oftează privind cum ochii îi devin roșii.
- Nu am fost în stare să dorm, cum închideam ochii auzeam urletele și vedeam corpul mort. Oftez imaginându-mi primul meu omor.

- Știi cum am reacționat eu după ce am ucis pentru prima dată? O întreb nu de alta, dar poate nu vrea să audă.
- Cum? Vocea fină răspunde aproape într-o secundă. 

- Ei bine când l-am ucis pe acel cineva la prima vedere nu am simțit nimic, atunci aveam un abis fără fund sufletul meu. Dar cum am ajuns acasă și m-am băgat la duș, în loc de apă simțeam cum curge sânge în loc de apă peste mine, cum închideam ochii îi vedeam ochi lui, și auzeam strigătele sale. Dacă rămâneam în locuri liniștești în timpane auzeam focul de armă provocat de mine. Iar toate astea le-am avut timp de mai bine de 4 luni.

Povestesc expunându-mi prima experiență. Mă privește uimită, dar privirea după o secundă îi coboară la podea.
- Dar ai trecut peste, însă dacă eu nu voi putea trece? Îi privesc ochii ce sunt în lacrimi.
- Crezi că am trecut peste asta? O întreb cu speranța că într-o zi poate voi trece peste. Își ridică privirea peste mine aprobând. Strâng din buze.

- Nici măcar acum nu pot uita acest omor, câteodată noapte îl visez și mă trezesc transpirată toată din vis, și după nu mai pot dormi. Așa că chiar dacă nu vreau să îți stric speranțele că poate uiți ce ai văzut, dar adevărul este adevăr și nu prea cred că o să dai uitării acest eveniment. O lacrimă îi curge din ochi expirând tare pentru a-și reține lacrimile.

- Nu îți pune stop la ce simți, dacă vrei să plângi atunci plângi, dacă vrei să râzi atunci râde. Să nu îți fie rușine de emoțiile tale, eliberează-le. 

Îi zic strângând-o de mână zâmbindu-i ușor. Și pe obrajii ei încep să curgă lacrimi fără ca să le mai poate opri, o iau într-o îmbrățișare și capul îi cade pe umărul meu.

Plânge cu hohote fără să se oprească, însă eu doar tac și o mângâi pe păr. Poate în trecut îmi trebuia și mie astfel de îmbrățișări și să mă descarc de toate emoțiile, poate nu ajungeam să am sufletul imun.

După câteva minute bune, Laura se ridică ștergându-și lacrimile.

- Cum te simți? Încerc să întreb cu glas cât pot eu de fin.
- Mai bine, dar am încă o întrebare. Ridic surprinsă din sprâncene.
- Ascult. Îi zic fără să mă gândesc prea mult
- Mi-ai zis că te trezeai noapte și nu puteai dormi, ce făceai după ce te trezeai? Rămân uluită de întrebarea ei.
- Mai multe variante, dar de obicei mă duceam la alergat, băteam sacul de box, mă antrenam sau mă plimbam cu mașina până mă simțeam cât de cât bine. Îi răspund fără tragere de inimă. Ocolind partea în care mă îndopam cu droguri și băutură. Aprobă și mă mai privește cu reținere. — Zi-mi tot ce vrei și nu mai întinde ața. Îi zic chicotind.

- Dacă mă trezesc noapte. Pot să vin la tine și să facem ceva împreună? Mă șochează că încă vrea să te-a cu mine într-o cameră, dar nu și să mă invite de a sta cu ea.

- Cu cea mai mare plăcere vin, doar că nu prea voi fi în stare să alerg sau să mă lupt. Zic supărată. — Mă doare piciorul și nu trebuie să îl forțez tare. Plus sunt cu sânge după mine 24 din 24. Și trag tricoul în sus expunându-mi firul pe unde curge sângele și catarama unde este situată punga. Face ochii mari privind.

- Chiar așa de grav este rana? Zâmbesc amar amintindu-mi secvența ce s-a întâmplat acum  câteva ore.

- După spusele lui Tiffany da, am fost înfiptă cu un cuțit în picior, iar lama era unsă cu iad de la un animal, și încă îmi este atins nițel osul. Îi povestesc repede ce s-a întâmplat. Gura formează un mic O.

- Atunci se anulează. Zice supărată. Mă încrunt.

- Nu se anulează nimic, pot să te învăț să lupți, și nimeni nu a zis că nu știu să conduc cu un picior. O anunț fericită. Ușa se deschide intrând Wolf la bustul gol cu o tavă unde este mâncare.

Zâmbesc privindu-l cum se încruntă, dar după își revine la normal.

- Ți-a venit masa iubito. Și o lasă pe pat venind spre mine sărutându-mă pe creștetul capului. Închid ochi cât timp simt buzele sale moi.

- Cu ce vânt te aduce pe aici Laura? O întreabă Wolf curios.
- A venit să îmi zică dacă pot să o ajut cu ceva. Nimic important. Răspund repede în locul ei și îi fac cu ochii lui Laura.

Wolf tușește o dată privindu-mă insistent.

- Eu voi pleca, și mulțumesc Angel. Pentru tot. Și iese din cameră închizând ușa din urmă sa. Wolf vine spre mie sărutându-mi mâna.

- Văd că nu este chiar așa de rău să fii bolnavă, îți aduce lumea mâncare în pat mai ceva ca o regină iubito. Chicotește privind ambele platouri cu mâncare. —Acum, răspunde. Ce caută Laura aici? Chicotesc prizându-l de mână.

- A văzut primul ei omor. Și cred că înțelegi ce fel de consecințe apar după. Oftează și aprobă.
- Crezi că o va afecta mult timp de acum în colo? Mă întreabă gânditor. Ridic din umeri privind ce mi-a adus în tavă.
- Nu știu, dar știu că nu o să uite niciodată. El oftează luând o măslină din tavă. Mă încrunt spre el.
- Este mâncarea mea! Zic revoltată, și mă întind după tavă. El chicotește în timp ce iau tava și încep să mănânc în fața lui. Îmi lipsesc zilele în care stăteam și priveam filme sau ne certăm cu gașca pe cine se duce la magazin. Corpul îmi este inundat de tristețe că nu va mai fi ca la început.

- Hei iubito, cei de te-ai întristat așa? Mă întreabă Wolf cu glas de copil pișcându-mă de nas.

- Doar am realizat că o să îmi fie dor de trecut. Zic privindu-l și mușcând din cașcaval. El oftează și îmi sărută mâna.
- Din cauza asta există trecut iubito, ca să ne aducem aminte de el, dar viitorul ne face să ne gândim ce se va întâmpla, însă cu toate astea tu nu ești nici în trecut și nici în viitor, dar aici în prezent, și trăiește viața cât de frumos poți, ca trecutul să fie plăcut de amintit.

Îl privesc cu ochii în lacrimi zicându-i sincer.
- Promit că așa voi face. Și mă sărută pe buze tandru.