Dependența mea. Volumul 2

Capitolul 24

- Nu credeam că o să te văd așa schimbată? Strâng din buze în timp ce paharul de șampanie mă ajută să ascund tremuratul mâinilor.

- Nici eu nu credeam că o să pleci lăsându-mă să mă distrug pe interior și exterior. Ea oftează în timp ce îi curge o lacrimă.

- Îmi pare rău, nu am avut altă soluție. Las capul pe spate încercând să nu răbufnesc.

- De ce? De ce ai plecat lăsându-mă fără o bucată de inimă? Întreb cu ochii în lacrimi, dar nu merită ca lacrimile mele să curgă, și totuși curg. Oftează privindu-mă dureros.

- Am avut un motiv întemeiat, sincer. Nu aveam de ales! Respir adânc.
- Întotdeauna ai de ales. O corectez fără tragere de inimă.

- Știi că mai pierdut cum ai ieșit în acea dimineață pe ușă? Răceala din voce o simte și ea.

- Da, am fost convinsă că așa va fi. Pufnesc enervată deja. — îmi pare rău Kristien, dar uite ce frumos ai crescut.

Închid ochi zâmbind ironic.

- Am crescut frumos? Nici nu știi prin ce am trecut! Știi că din cauzi ta mai nu m-am sinucis? Ai știut că m-am drogat ca o turbată până nu știam nimic? Sau ai știut că m-am tatuat încercând să reduc durerea din inimă cu cea de pe corp? Nu îți răspund eu, nu ai știu nimic din cauză că nu ți-a păsat. Ai venit să trăiești în lux și puf.

Lacrimile îmi curg fără oprire pe față cum de altfel și ale ei.

- Kristien... dau din cap ca să tacă.

- Nu, răspunde-mi doar la o singură întrebare. De ce? Ea oftează ștergându-și lacrimile.

- Pentru că dacă nu mă duceam la el aveam să murim cu toți. Înțelegi? Tot sângele îmi dispare brusc din corp.

- Ce vrei să spui? O întreb în timp ce fiori îmi trec prin tot corpul.

- Vreau să zic că am intrat în datorii așa de mari și nefiind în stare ca să le achităm am fost nevoită să vă părăsesc. Îmi duc mâinele după cap privind în sus.

Un ciocănit se aude în ușă iar mama și cu mine ne ștergem lacrimile.

Ușile albe mari se deschid intrând un bărbat înalt în costum.

Ridic capul în sus privind mirele lui mama. Derek este în fața mea și ca fără să mă cunoască cine sunt. El nu ma văzut de când m-am revopsit si mam tatuat la picior, și acum am machiaj pe față posibil să nu mă recunoască. Plus nu mă văzut niciodată, dar sunt sigură că a văzut poze și are un dosar cu mine pus la punct, cum de altfel am și eu, doar că al meu nu este doar unu.

- Dragă, ce-i cu tine de plângi? Vocea dulce a lui Derek îmi roade oasele.

- Povesteam despre trecut cu fica mea. Apropo Derek, ea este fica mea Kristien. Mă ridic în picioare și să încercând să nu par șocată de apariția sa. Sau măcar să dau impresia nu îl cunosc.

Mă măsoară din priviri și îmi privește piciorul tatuat ridică din sprâncene. După îmi zâmbește cu toți dinții în timp ce îmi oferă mâna.

O prind și îi zâmbesc și eu, un zâmbet mai forțat ca acesta nu am mai avut în viața mea.

- Îmi pare bine să te cunosc în sfârșit, mama ta mi-a povestit multe despre tine Kristien. Sângele îmi părăsește corpul rămânând fără aer.

Trebuie să plec și să îl anunț pe Wolf la a cui nuntă suntem, trebuie să plecăm de aici până nu îl vede.

- Mă scuzați, dar trebuie să plec. Vreau să văd ce face verișoara mea și să mai socializez cu invitații. Îmi pare bine că v-am cunoscut.
El aprobă și îmi trag mâna din strânsoarea din sa.