Nu vreau decât să plâng amar uitarea ta,
Să plâng până voi fi secat,
Deplâng cât de ușor eu te-am lăsat,
Să-mi deschizi ușa ,doar pentru-a pleca...
Căci nu vei știi nicicând ce rană-mi va rămâne,
Sub lacrimile ce topesc obrajii mei,
Și inima mi-e scoasă de la locul ei,
Tu nu vei știi, căci eu nu îți pot spune...
Ai fost în viața mea ca vântu-n adiere,
O mângâiere parfumată ce-am simțit,
Un strop din roua dimineții-n asfințit
Și astăzi mor, când amintirea- mi piere...
Nu vreau decât să plâng amar iubirea mea,
Că ai făcut din mine un cavou,
M-ai pustiit ca să rămân ecou,
Să rătăcesc prin ploaie și printr-o ceață grea.
Nu am știut ce-nseamnă un pic de fericire,
Dar nici că poate mult mă va costa,
Să simt ce simt acum nu va mai exista,
Căci tu mă dai uitării și întorci a ta privire...
Nu vreau decât să plâng, să uit uitarea ta,
Căci știu că tu nu ai vinovăție,
Voi spune că așa a fost să fie,
Ca drumurile noastre să nu se poată-afla...
