O nouă eră

3. Explorând colinele minții mele

Un șirag de licăriri străpunge un lac adormit
Arborele singur păzește lunca, pentru discreție renumit
Luna, o doamnă ce și-a cusut perlele pe mantia neagră,
Își întinse liniștită fața, ca să intimideze soarele.

Cadrul e feeric, dar mintea e goală, din gânduri răsunând
O corvoadă ce nu duce la nimic,
O dezordine mentală ce pare greu de oprit,
O ceață greu de stăpânit
De un suflet tânăr, care nu știe să o strunească.

Se spune că suntem liderii propriei minți, dar a mea parcă are o voie a ei,
Iar de ale mele doleanțe de mult nu ține cont,
Câteodată ale mele rugăminți se transformă într-un glonț,
Orice propunere devine o jignire acidă în ochii ei.

Nu poate accepta când eu vreau s-o opresc
Din a transforma regatul gândurilor mele
Într-un haos ca praful de stele,
Dar nici s-o asupresc nu reușesc,
Căci ea din mine face adesea un corp care zace
Pe-o canapea modernă, unde telefonul ține loc de pace,
Pacea care te ajută să dormi noaptea.

Străbat munți, erodați parcă de ale minții valuri, îngrijorată
Că se pot clatina oricând în fața realității, ce-a ajuns decorată
Cu medalii ale dezinformării, încețoșată în boarea trendurilor.

Realitatea, cândva o domnișoară demnă, a ajuns locul
Unde facem maratoane ca să găsim fericirea,
Dar niciun pas pentru a instinga pacea,
Un pocal de ametist, uitat într-un palat părăsit,
Fapt ce este totuși trist.

Peisajul minții mele, fragil ca aripile de insectă,
Construit pe idei deșarte, ce reflectă
Bolile și metehnele societății noastre,
Care a pus în cârca unor minți necoapte
Pietre grele de dus, pe care să le adopte,
Ce astăzi atârnă greu pe coloane deja strâmbe
De la orele multe petrecute stând pe scaune prost făcute.

Și așa tehnologia a dus la răspândirea mai rapidă a minciunilor
Iar adevărul, un moș istovit, rămâne în urmă
În timp ce internetul este ca o plastilină,
Ea în mâna omului se schimbă:
De îți place muzica, ea în vioară se va transforma,
De îți place cunoașterea, o carte de la ea vei căpăta,
Dar de îți place prostia, ea tot ce e mai rău iți va arăta,
Iar în mintea ta vor ajunge să se perinde
Mormane de inepții, ce te lasă fără cuvinte,
Maldăre de idei toxice ca puroiul sufletu-ți vor otrăvi,
Până la finalul nopții de tine conștient nu vei mai fi.

Internetul pentru unii este o distracție, pentru alții este o revelație,
O unealtă ce poate deveni în mâna celui potrivit o armă
Cu ajutorul ei, poți stârni, fără să te miști de pe scaun, teamă,
O poți induce de dimineață până seară,
Ceilalți, bezmetici la rândul lor, să nu poată să vadă
Câte mizerii poți face, fără ca nimeni să le prevadă,
Dacă știi ce-i de făcut, știi cine-i cunoscut,
Știi pe cine să plătești, lumea întreagă s-o aburești.

Oricât de frumoasă, de colorată e plastilina,
Odată înghițită, ea te poate oricând anihila.

Tot explorând colinele minții mele, la o concluzie am ajuns:
Chiar și de nimic nu-i real, pacea interioară e tot un ideal
La care aspir și pentru care mă spetesc,
Iar înțelesuri noi din acesta eu împletesc,
Căci pentru fiecare liniștea internă altă definiție are.