Slam Poetry[O încercare]
M-am născut din cenușă
N-a fost ușor să exist
Într-o lume care nu mă vrea aici.Uneori am stat pe gânduri,
Am contemplat dacă
Am ajuns pe planeta destinată mie.Răscolind prin tenebrele minții mele,
Am constatat că ce am văzut
Prea puțini puteau recunoaște:
Puteam să văd prin ceilalți,
Să le observ intențiile de parcă îi priveam prin sticlă,
Să le observ minciunile de parcă le-aș fi gândit eu.Dar asta nu contează acum,
Lumea mea internă e făcută scrum,
Căci talentele ascunse ale unora
Sunt uneori doar un spin în coasta altora.Peste tot în lume există copii fără trecut și fără viitor
Cărora le mai rămâne doar prezentul, nici ăla strălucit
Nu știu dacă sunt unul dintre ei,
Știu doar... că sunt născută din cenușă.
CITEȘTI
O nouă eră
PoesíaO Nouă Eră e un volum de poezii care simbolizează începutul unor scrieri despre care credeam că nu mai sunt capabilă. Acum 7 ani am scris ultima poezie și am crezut că nu mai am inspirație pentru așa ceva, însă realitatea mi-a demonstrat contrariul...