4. Sărutările nopții

3 1 0
                                    


Noaptea e tărâmul întunecat unde corpurile noastre se unesc
Într-o vâltoare de emoții și o senzație tactilă
Mă cuprinde când șoaptele tale vibrează pe pielea mea febrilă
Când coapsele ne freamătă într-un ritm lasciv,
Acompaniat de muzica unui geamăt instinctiv
Zămislit când de o gură, când de alta,
Într-un maraton de dezmierdări ce-mi exalta
Mintea dependentă de prezența ta.

Pielea ta e o hartă pe care buzele mele o colonizează,
Fiecare aluniță e altă insulă recent descoperită,
Pe care parfumul meu o impregnează
Cu sentimente intense, ce mă fac cucerită
Iremediabil de tine.

Sălbăticia actului e îmbrăcată într-o boare de iubire,
Ce face ca fiecare mișcare să curgă de la sine
Ochii iți strălucesc, aburiți de paravanul excitării
Irisurile îmi iau foc, cedând sub presiunea căutării
Plăcerii noastre.

Mâinile mele în părul tău, trupul tău în al meu,
Suntem contorsionați, dezgoliți, îndrăgostiți mereu,
Mușchii tremurând, dopați cu un elixir de hormoni
Circulând prin mintea mea, cântând la unison:
Sari pe el!

Îi zdrobesc chipul într-o furtună de săruturi
În care vântul din palmele lui îmi azvârle părul
În toate direcțiile, țesând altfel noi începuturi
În jocul fierbinte în care ne întrecem neastâmpărul,
Zburăm împreună într-o mreje a fanteziei,
Unde tentația ne îmbie, trupurile capturate în fața freneziei
De a iubi atât de tare.

Aș putea să mai trăiesc încă o dată această viață,
Dacă aș avea siguranța că voi ajunge să sărut aceeași față,
Că voi ajunge în locul pe care-l numesc acasă:
Brațele tale.

Aș putea să mă dezinterez într-o explozie când
În brațele tale tu mă porți, râzând
De bucuria fiecărui moment petrecut împreună,
Sfidând timpul, din trupurile noastre răsună
Fericirea.

Astăzi suntem veșnici.


O nouă eră Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum