Frati dincolo de sange, Iluzia

Capitolul 5 Braţul de bronz

Vechii inamici mereu se întorc. Sau te poţi duce chiar tu la ei. În acel moment, al reîntâlnirii, ce vei face?

Zilele trecură rapid, cele două gemene se treziseră împreună cu Orion. Văzură că erau singuri în camera plină cu tablouri care ilustrau peisaje ale unor munţi plini de zăpadă sau pe timp de vară, cu toţi copacii plini de frunze. Bătrâna care îi cază la ea o numea camera montană. Tamina aruncă o privire pe fereastră şi observă că zăpada se depuse bine de tot. Abia se mai zăreau trunchiurile copacilor. Stratul era unul gros şi alb, rece şi plăcut ochiului. Zăpada strălucea şi nu mai părea atât de rea ca acum câteva seri, când frigul era atât de insuportabil încât crăpau pietrele. Orion încă avea probleme la picioare după ce umblase atât de mult desculţ prin zăpada rece. Simţea chiar şi acum efectele frigului de acum câteva zile. Se apropie şi el de fereastră, lângă Tamina.

În faţa casei se afla dulcea băbuţă care îi găzduise, cu o lopată ce părea mai grea decât ea. Aceasta dădea zăpada cu greu şi părea destul de obosită. Orion o văzu cum gemu de durere şi încercă să îşi îndrepte spatele. Oasele îi trosniră, dar nu se lăsă. Părea foarte sigură pe ea, deşi bătrâneţea nu o lăsa să facă prea multe. Noroc cu încăpăţânarea, aceea îi dădea putere. Roda făcuse şi ea ochi cum trebuie și încerca să se ridice din patul moale cu aşternuturi verzi de lână. O durea destul de rău piciorul drept. Pe acesta avea o urmă de muşcătură adâncă. Îşi masă piciorul în zona gambei şi simţi imediat nişte înţepături puternice, dar familiare. În jurul muşcăturii pielea era vânătă şi roşie. În sinea ei spera să se vindece cât mai repede. Nici nu îşi amintea când a stat ultima dată cu Alan al ei. Ultimele zile fuseseră grele, iar ea a stat mai mult în pat deoarece era prea rănită şi pierduse prea mult sânge. Lorand le aducea ei şi Taminei mâncarea şi apa de care aveau nevoie. Orion era aproape distrus de oboseală, aşa că el doar a dormit în aceste zile. Alan, deşi rănit şi obosit, asemenea lui Lorand, o ajuta pe bătrână cu treburile ei. Zilnic vâna câte ceva pentru masă şi tăia lemne până cădea lat. Roses mai venea pe lângă Roda şi Tamina pentru a se asigura că sunt bine, dar altfel ea era mai absentă, nimeni nu ştia pe unde se afla. Roda se uită spre sora ei şi o întrebă ce s-a întâmplat.

− Se chinuie săraca singură şi nimeni nu o ajută. Aproape că i-am auzit şoldurile trosnind.

Cei trei ieşiră afară rapid şi o ajutară pe bătrână. Aceasta nu refuză ajutorul, afişând un zâmbet dulce, puţin ştirb. Orion prinse lopata în mâini de parcă viaţa lui ar fi depins de ea. Roda şi Tamina se mişcau ca unul pe lângă el. În scurt timp casa avea o cărare în faţa uşii pe care o puteau folosi pentru acces. Orion săpă pe lângă copaci pentru a le da puţin aer şi descoperi că pe lângă casă se mai aflau câteva băncuțe astupate de zăpadă. Era foarte aproape să se lovească cu piciorul într-una dacă nu lovea mai întâi cu lopata.

Aruncă o privire în jur, iar micul său prieten se încolăci în jurul stomacului său. Se ţinu ca scaiul de el. Nu exista loc în care să meargă fără şarpele acesta. Orion nu se putea plânge, totuşi. Era încântat să vadă că acea reptilă îl îndrăgeşte suficient cât să stea cu el mereu pe unde merge. În plus, îl făcea pe Orion să se simtă mult mai în siguranţă. Şarpele îi lăsa pe ceilalţi să se apropie de băiat, dar nu şi dacă făceau mişcări prea bruşte.Atunci el începea să se poziţioneze astfel încât să îi avertizeze. În timp ce Orion dormea, în urmă cu două seri, şarpele aproape că a sărit să o muşte pe Roses deoarece ea s-a apropiat prea rapid. În scurt timp ceilalţi se obişnuiseră cu el. În timpul zilei şarpele stătea pe pieptul lui Orion când dormea, iar noaptea se încolăcea lângă gâtul său pentru a-l proteja de oricine. Acum, pentru că Orion nu mai avea nevoie să stea la pat, mica reptilă se încolăcea în jurul abdomenului băiatului şi ieşea la suprafaţă doar dacă simţea pericolul.