ＵＮ ＳĂＲＵＴ ＣＵ 𝒫𝓁𝒶𝓉ă ⱽᵒˡᵘᵐᵘˡ ²

optsprezece

Wena

Nu îmi face plăcere să cobor la micul dejun, fiind obligată să-i văd prefăcătoria lui Justin și să mă prefac îndrăgostită de el. Mi se face rău doar când mă gândesc la el.

Dar iată-mă, în fața oglinzii îmbrăcată prea lejer pentru numele de familie pe care îl port. Dacă mama avea să fie genul de femeie obsedată de modă, eram sechestrată pe motiv că nu am gusturi bune. Dar slavă domnului că nu-i acel gen de femeie și pot să port acest trening crem liniștită. Am slăbit. Abia acum mă privesc atentă și observ schimbarea față de corpul meu. Dar pentru ca nu-mi pasă, evit din nou. Părul nu mi-l prind nici fel. Am grijă să-l pieptăn și să-l las liber pe spate. Astăzi chiar n-am chef să mă aranjez în niciun fel și evit machiajul. Oricum nu s-ar potrivi cu ținuta.

Mă încalț fără chef cu o pereche de adidași, pentru că sigur nu voi părăsi hotelul astăzi. Vreau doar să mănânc și să mă întorc în camera mea, pentru a termina proiectul pe care profesorul Ahn ni l-a oferit cadou de crăciun.

Mă întind după telefon și palton, luându-l pe mine în timp ce deschid ușa, ieșind in hol și dând peste Jinn-Min care s-a asigurat toată noaptea ca nu voi avea musafiri nepoftiți. Aș spune ca tata l-a pus special la ușă, după discuția cu Justin de aseară la masă, dar nu va recunoaște acest lucru niciodată. Dar.. mă bucur ca îl am pe Jinn-Min aproape. Așa poate... Justin nu se va apropia de camera mea prea mult.

Când mă vede, mă salută într-un mod respectuos, dar eu îi fac semn ca nu-i nevoie.

— Probabil că ești obosit, mergi și dormi puțin.

Am încercat să nu par băgăcioasă cum sunt obicei sau nesimțită, dar bărbatul fu surprins de ceea ce am spus.

— Astăzi voi vrea să învăț în camera mea, deci nu e nevoie să rămâi la ușă toată ziua. Încerc sa liniștesc lucrurile, dar cred ca mai rău am făcut, căci el nici nu se mișcă din loc. Știu ca se ocupă cu protecția mea.. dar asta ma face să mă simt vinovată. El parcă știe ce gândesc ca mi răspunde înapoi pe un ton calm, aproape prietenos.

       — Voi merge să mă odihnesc când vă întoarceți, stați liniștită.

      Îi zâmbesc ușurată în semn de înțelegere și mă întorc cu spatele la el, mergând spre lift. El rămâne lângă ușa mea în timp ce eu ajung în fața liftului.

     Când apăs pe buton pentru a chema liftul la etajul meu, acesta se deschide chiar în câteva clipe, văzându-l pe Geon. Privirile ni se intersectează simultan fără ca eu sau el să se miște. Nu știu ce caută la etajul meu, dar poate ca doar a tastat numărul greșit. Ușile vor să se închidă, dar Geon își întinde o mână inainte, oprind închiderea forțat și deschizându-le din nou. Când în sfârșit rup contactul vizual și privesc podeaua, pășesc în lift. Mă sufoc când ușile se închid în urma mea. Mă sufoc într-un mod silențios și lent. Respirația mi se oprește în gât de fiecare dată când respir.

      Nu m-am putut duce lângă el. Dar dacă mă întreabă de ce nu m-am dus, n-aș ști ce sa-i răspund. Poate ca nici nu aș face-o. I-aș lăsa întrebarea plutind in aer fără răspuns.

     Ma aștept sa mi spună ceva. Orice. Dar tace. Tăcerea lui se simte ca otrava.

     — Îl iubești? mă-ntreaba, din senin. Nu știu ce l-a apucat, așa ca îmi mișc capul într-o poarte pentru a-l vedea mai bine.

     — De ce-ți pasă ție? răspund aspru, apoi îmi întreprind iar privirea pe ușile închise.

     — Sunt fratele tau, e treaba mea să știu.

     Furia clocotește în mine și fără puterea să mă controlez, mă-ntorc spre el cu tot corpul. El doar stă în fața mea fără să schițeze ceva pe chip. Dar acel semn de pe gâtul lui mi se zărește din nou și asta mi-a pus capac, căci cu un venin pe care nu știam că-l port îi răspund:

     — N-am nevoie de un frate ca tine.