ＵＮ ＳĂＲＵＴ ＣＵ 𝒫𝓁𝒶𝓉ă ⱽᵒˡᵘᵐᵘˡ ²

paisprezece

𝙒𝙚𝙣𝙖

De ce fac asta? Pentru ca sunt proasta și nu mă duce capul?

Ne aflăm cu toții la cină. Justin e lângă mine vorbind cu tata, făcând tot posibilul să se facă iubit în timp ce eu nu pot să-i privesc în ochi pe nici unul. Geo nu a venit nici acum, iar eu mă simt singură, încolțită.

Mama își drege vocea și mă privi curioasă, arătând spre mâncarea din farfuria mea care este doar.. de formă. Nu pot mânca. Vorbele lui Justin mi s-au tipărit în minte și îmi este greu să nu plâng de nervi. Cum am putut face o asemenea greșeală vitală?

— Ești bine? Mama decide ca e timpul să mă întrebe, iar tata și Justin mă privesc așteptând răspunsul meu. Eu clipesc des, aprobând cu greu, în mișcări lente. Dar vocea mea sună groaznic. Îmi tremură.

— Sunt obosită, mint cu un zâmbet pe buze. Părinții mei nu par convinși de minciuna mea, dar Justin își duce o mână pe după cap, așezând-o pe umeri și mângâind. Dar când simt strângerea s-a puternică, continui: Eu și Justin vom dormi... in aceasi cameră.

Tata este primul care acționează și renunță sa zâmbească. Îmi aruncă una din privirile sale și îmi dreg vocea sa nu plâng. Aș izbucni în plâns chiar de față cu el. Mi aș fi spus oful, dacă oful meu nu avea numele Geon, desigur.

— Știu ca sunteți tineri și vreți timp singuri, dar așa ceva nu accept. Amândoi veți dormi în camerele voastre și sper ca nu mă veți obliga să devin neprietenos, nu-i așa, fiule?

Se uită la Justin. I-a spus Fiule. Inima mi se strânge în piept de durere. Bărbatul de lângă mine aprobă din cap.

— Desigur, aveți dreptate!

Din spatele tatei, Geon își făcu apariția alături de păpușa lui, ținându-se de mână. Palmele mă furnică când văd semnul roșiatic de pe scobitura gâtului lui și înghit în sec. Au făcut ceea ce cred eu?

El ma priveste, în timp ce eu refuz să mențin legătura și mă ridic în picioare.

— Merg să mă odihnesc. Nu las pe nimeni să răspundă, căci mă îndepărtez de masă, ieșind din restaurant și făcând la stânga, spre lift. Tot corpul mă doare groaznic și lacrimile vor să mi invadeze ochii, dar clipesc lung. Când intru în lift și ușile se închid, apăs pe butonul rosu în care liftul se blochează și nu poate fi deschis din exterior, mă prăbușesc la pământ, plângând cat de puternic pot. Îmi acopăr gura cu palmele și plâng. Mă descarc cum știu eu. Nu mi pasa dacă mă vede cineva sau sunt auzită. Nu mă pot stăpâni. Nu sunt în stare să părăsesc liftul și să mă prefac ca sunt bine.