Nu stiu cat timp a trecut, minute, ore... Stiu doar ca imi mangaia parul usor si imi saruta fruntea la fel, usor, de parca ii era teama sa nu ma sparg.
- De ce plangi?
Mi-am afundat mai tare capul in pieptul lui, lasand urme umede pe tricoul lui negru. Am suspinat, imaginile din capul meu disparand incet; cumva, faptul ca era langa mine, ca isi plimba mana prin parul meu, ca imi saruta fruntea imi dadea o stare de liniste si protectie. Ma simteam bine...dupa atata timp...
Mi-am ridicat privirea intalnindu-i ochii gri ce ma priveau cu mila si iubire. De ce se uita asa la mine? Nu, nu ma privi asa, nu ma face sa ma indragostesc mai tare de tine. Mi-am lasat capul inapoi pe pieptul lui ascultand cum ii bate inima, incet, relaxant, ca un cantec de leagan; imi era somn.
Am mai suspinat o data si m-am ridicat in picioare, el facand la fel.
- De ce ai plans? Ma intreba inca o data
- Nu pot sa-ti spun...
Se uita bland la mine.
- Nu e nevoie sa-mi spui daca nu vrei. Sper doar ca voi afla intr-o zi...
***
Oficial, sunt studenta la administratie publica, nu e chiar domeniul meu, dar nu e ceva ce nu pot face :D
Sper ca va place capitolul, astept pareri
Hugs
