Mergeam in liniste spre casa mea. Nu ziceam nimic, dar era o liniste comfortabila. De obicei cand se face liniste nu ma simt prea bine, dar cu el ma simt in siguranta. Fiecare secunda care trecea ne apropia de destinatie: casa mea. Voiam sa ajung acasa, nu mai voiam sa stau cu el.
- E departe casa ta?
- Hm? Nu, nu e departe, mai avem doar putin de mers.
A incetinit pasul ramanand in urma pana s-a oprit din mers.
- De ce te-ai oprit? S-a uitat la mine cu ochii tristi.
- Poti sa mai ramai afara?
M-am uitat incruntat la el; de ce ar vrea sa mai raman afara?
- Sigur. De ce am spus asta? Nu voiam sa raman afara cu el. Mi-a zambit; are un zambet asa de frumos...
Stateam in liniste completa; doar masinile care treceau pe strada se auzeau. Se pare ca nici unul dintre noi nu stia ce sa spuna. Pana la urma am pornit amandoi deodata spre casa mea, tot in liniste. M-am oprit langa poarta impunatoare si m-am intors spre el.
- Am ajuns. Am soptit incet, sper ca m-a auzit.
S-a uitat lung la mine si s-a apropiat incet pana cand a ajuns in fata mea. M-am uitat la fata lui incruntata si mi-am dat seama ca se gandea intens la ceva. Nu stiam ce sa spun. Si-a apropiat fata de fata mea si credeam ca avea de gand sa ma sarute, dar doar mi-a lasat un sarut scurt pe frunte. S-a intors si a plecat; eram socat si priveam cum se indeparteaza.
- Pa, Iannis! Am soptit in urma lui, din nou, sper ca m-a auzit; s-a intors si mi-a soptit cu un zambet:
- Pa, Johann!
***
Acum astept injuraturile...
Sper totusi sa va placa... :D
Hugs
