Jurnalule, au trecut patru zile de cand nu am mai fost la rau, imi e frica sa ma intalnesc cu el, frica de a afla ca sunt doar o jucarie, doar un nimic...
Jurnalule, imi e dor de el, de buzele lui, de parfumul lui...de tot ce inseamna el...
Am auzit un ciocanit in usa si am inchis rapid jurnalul in care scriam. Inca un ciocanit...ugh, de zi e azi? Am fugit la usa amintindu-mi ca azi trebuia sa vina psihologul la mine, ce durere de cap; dar ar putea sa ma scoata putin din starea de depresie care m-a luat.
- Buna, tinere!
- Buna, intra.
- Ce faceai? M-ai cam lasat sa astept la usa.
- Imi pare rau, nu am auzit din prima, soptisem cu un zambet stins.
- Ce-i cu tine? Pari mai deprimat ca de obicei.
- N-nimic, am soptit.
Brusc, acesta ma lua in brate si ma stranse la pieptul lui mare. De ce facuse asta?
- Opreste-te, ce faci?
Imi lasa un sarut pe par si imi dadu drumul.
- Pur si simplu am simtit ca ai nevoie de o imbratisare
Mi-am simtit ochii inundati de lacrimi si l-am apucat de camasa albastra pe care o purta, afundandu-mi capul in pieptul lui.
- Mai am nevoie de una, te rog; soptisem sperand sa ma auda, se pare ca m-a auzit pentru ca in secunda urmatoare i-am simtit bratele inconjurandu-mi spatele si strangandu-ma bland. Am ramas asa pana m-am oprit din plans.
M-am departat usor de el si mi-am cerut scuze pentru momentul de slabiciune in care m-a vazut. Am mai suspinat o data, iar el mi-a prins barbia, ridicandu-mi chipul.
- Esti asa de frumos. Zise, apoi isi uni buzele cu ale mele. Nu ma asteptam la asta asa ca nu dadeam semne ca m-as fi opus. Totusi, imi placea, nu era un sarut bland ca cel de acum patru zile, era unul plin de dorinta si pasiune; imi placea...
