Volumul I: Îndrăgostește-mă

Capitolul 9 - Prima ceartă

Capitolul 9 - Prima ceartă

✽

- Natalie, o voce dulce mă strigă.

Simt cum o pereche de buze suave și calde îmi sărută fruntea.

- Trezește-te!

Cuvintele se aud dulci și pline de iubire venind de la el.

Ceva sau cineva este în patul meu, căci se lăsa în fața greutății formându-se o mică urmă pe saltea. Mă întind făcându-mi să-mi pocnească oasele, iar mușchii mi se încordează și lungesc. O durere puternică îmi atacă spatele, am nevoie să mă mai odihnesc.

De ce trebuie să mă trezească?

Deschid prima dată ochiul stâng și apoi cel drept. Îl pot observa pe Joseph și Lon, fiecare într-o parte diferită a patului meu. El mă privește cercetător și pregătit să îmi trimită o avalanșă de sărutări, iar cățelușul meu își ține limba afară dornic să mă bălească cu ea.

Imaginea este amuzantă, ceea ce mă face să pufnesc într-un râs molipsitor. Jospeh mă privește confuz, iar Lon se uită la el mișcându-l micul cap dintr-o parte în alta și apucându-se de lătrat. Joseph râde și el, iar animăluțul dă mici sărituri prin pat.

- Se pare că stăpâna ta s-a trezit fericită, îi spune lui Lon. Acesta îl surprinde lătrând puternic și însoțind sunetul cu mișcări rapide ale cozii.

Înseamnă că, pentru prima dată, Lon este fericit mulțumită și altor persoane decât eu și Ana.

- Te place, afirm râzând. Până acum Lon nu avuse încredere în nimeni atât de devreme, ceea ce mă făce să am dubii în privința farmecului lui.

Vrăjește și câinii!

Joseph iubește animalele în general și cred că asta îi este de ajuns lui Lon.

Tu te auzi? Vorbești despre un câine.

Dar pentru mine Lon este foarte important, ador să se înțeleagă bine cu cei din jur.

- Mă bucur. Deja merg pe calea cea bună. Prietena ta, câinele tău...

- Ana nu știu cât de mult te place, ar trebui s-o întrebi. Aseară n-ați avut o conversație prea normală, mă întorc pe o parte sprijindu-mi capul pe brațul lui fără să încetez din a-l privi.

- Eu cred că mă place.

- Încrezutule..., îi reproșez și îi apare un zâmbet pe față.

- Și ție?

- Mie ce? mă prefăc că nu știu.

Câteodată pune întrebări atât de stupide. Păre un copil de la grădiniță.

- Cum ti se par?

- Păi..., fac ochii mari, ești suportabil, spun abținându-mă să nu râd.

Este amuzant să glumesc cu el, pentru că niciodată nu ia nimic în serios.

- Suportabil zici, spune începând să mă gâdile.

Nu pot să nu râd și să nu mă rostogolesc prin tot patul. Încerc să îi dau mâinile la o parte de pe mine, dar este în zadar. Apuc o pernă și i-o lovesc de față cu putere, sigur nu-i face prea mult rău, căci este moale. Înghit în sec și mă înec, iar asta pare să îl sperie și îl face să se oprească. Mă observă chinuindu-mă să respir și dându-l mai încolo din cauza hohotelor și a salivei care nu știe pe ce parte s-o ia. Mă ridică în fund și mă ajută să tușesc, după ce realizează că este doar o farsă mă trântește în pat și îmi blochează încheturile deasupra capului aplecându-se peste mine cu toată greutatea sa.