Am ajuns în camera de hotel după ce am luat cina la un restaurant chinezesc. Din curiozitate mi-am deschis telefonul să văd dacă ai mei chiar ne-au simţit lipsa sau sunt îngrijoraţi.
Louis s-a dus la baie, iar eu am profitat de timpul petrecut fără el pentru a-mi verifica telefonul.
Apel de la mama, de la tata, inclusiv Justin. Inima îmi sare din piept când văd și mesaj de la el și apel. Sentimentul de vinovăţie mi se instalează in corp făcându-mă să mă simt oribil. Puteam măcar lui să-i spun că plec la tatăl meu natural sau la o prietenă și rămân la ea, dar eu de fapt îl înșel acum. Sunt o persoană oribilă, puteam măcar să mă despart de el, am profitat in ultimul hal de Justin și eu de obicei nu făceam așa.
L-am ţinut lângă mine doar ca să-l fac gelos pe Louis. Oh, în momentul de faţă mă urăsc.
Deschid mesajul de la Justin și încep să-l citesc.
Ok, Eleanor, îmi poţi spune și mie unde ești, ce ţi-am făcut, de ce fugi de mine? Ești bine măcar? Ești singură? Sunt disperat, te vreau înapoi în brațele mele, Eleanor. Te iubesc!
Lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji și simt cum vinovăţia crește și crește. Vreau acasă, nu mai vreau să stau aici deloc. Vreau să rezolv tot, ce a fost în mintea mea să vin aici? Încep să îmi fac bagajul și chiar atunci iese Louis din baie.
-Ce faci? De ce plângi? mă întreabă speriat venind spre mine.
-Lasă-mă! A fost o prostie că am venit aici cu tine, oricum când vom ajunge acasă totul va fi ca la început.
-Asta crezi tu? De ce renunţi așa ușor? Ești o lașă! spune el clar nervos.
-Las-o baltă, niciodată nu va merge nimic între noi! spun și cu asta am terminat-o.
De ce să continui daca știu că acasă mă va aștepta din nou Hanna, iar vor începe geloziile si altele..
Îl sun pe Justin, iar atunci cand răspunde după ton îl observ că e îngrijorat și speriat.
-Hei, Jus, sunt ok. Scuze că nu te-am anunţat dar am fost până la tatăl meu natural și am vrut să avem mai multe momente tată fiică.
-Oh, ești bine, ce mă bucur. Vii acasă?
Arunc o privire spre Louis și după raspund.
-Da, vin acasă.
-Te aștept El. Te iubesc, pa.
-Și eu, pa.
-Nu-l iubești. spune Louis calm uitându-se cu regret spre mine.
-Ba da.
-Minţi! Din cauza lui vrei să pleci, te simţi doar vinovată, nu mai ai absolut niciun sentiment faţă de el, poate doar atracţia fizică. Ești așa penibilă Eleanor.
Am tăcut din gură și chiar nu am mai vrut să spun nimic. La naiba, iar are dreptate, dar nu vreau să-i spun asta.
"Nu știi niciodată ce sentimente ascunse poate ţine o persoană în mintea ei." îi spun și mă întorc cu spatele la el, aranjându-mi hainele în geantă.
Louis a tăcut, și-a aprins o ţigara și a plecat pe balco.
Mă urăsc că am venit aici. Am fost o fraieră pentru că am crezut că se poate schimba ceva, dar când voi ajunge acasa totul va revenii la normal pentru că nimeni nu va accepta ca doi fraţi vitregi să se iubească.
__
