Anamerys: Fata de Foc

Edwin Zantos

- Misiuni fără rost, în care cel mai probabil îți pierzi capul. Acestea sunt misiunile pe care dulcele nostru rege ni le oferă, dragii mei. Vă zic, mai bine îi zicem să și le bage undeva!

Hohote de râs care parcă nu se mai terminau. Edwin Zantos le disprețuia. Disprețuia faptul că trebuia să se afle la grămadă cu lorzi și cavaleri fără pic de onoare, veniți numai pentru a nu-l nesocoti pe rege. Dacă ar fi fost după ei, nu ar fi ieșit niciodată din castelele lor; ar fi rămas acolo, șezând pe jilțul lor, făcând burta din ce in ce mai mare. Dar nici vorbă să fi avut simțul datoriei...cum să facă ei ceva bun pentru regat? Erau aici numai pentru că le era frică - știau că regele îi putea pedepsi dacă găsea de cuviință.

Nu putea să nu se și amuze în același timp. Cel care vorbise mai devreme, Ser Ent, era cel mai jalnic dintre ei, iar asta nu numai la caracter. Era un om care avea cel mult 1 metru șaptezeci, și care nu lupta nicicum ca un cavaler. Edwin se mira cum ajunse acesta la un rang așa de înalt - era mai mult un bufon.

- Nu-ți fie cu supărare, ser Ent, dar dacă îmi aduc bine aminte, ai făcut un jurământ sfânt in catedrala din capitală. Față de rege.

Știa că tonul lui e batjocoritor, asta și intenționa. Se săturase să audă glumele ăluia, care au început imediat ce grupul lor a părăsit capitala.

- Așa o fi, Lord Zantos. Oh, dar nici măcar nu te-am remarcat, ești atât de mic! Ce ziceți baieți, e mai scund ca mine? se adresă acesta grupului.

Alte hohote. Îi sesiză sarcasmul din voce, era și greu să nu, doar avea aproape doi metri. Puțin știau ei că nimeni nu își bătea joc de el - niciodată.

S-a ridicat val-vârtej de pe buturga pe care stătea așezat, și-a scos sabia din teacă și, în nici zece secunde, aceasta stătea lipită amenințător de aproape de gâtul jalnicului cavaler.

- Jur, recită Edwin, să slujesc pe cel ce sub aripa lui protectoare m-a luat, pe cel ce mi-a dat o șansă să fac ceva măreț în viață. Jur să nu îl dezamăgesc vreodată, în nicio circumstanță să nu îl las neapărat, și jur să ma supun voinței lui. Pecetluiesc acest legământ sfânt cu moartea mea, ca om și cavaler al regelui meu.

Apăsă ușor sabia pe gâtul lui Ent, lăsând câteva picături de sânge să se prelingă.

- Doar ți-am reamintit, Ser, ca să nu uiți.

Acesta respira cu dificultate datorita fricii. Pe lângă numeroasele sale defecte, era și laș.

- De ce știi jurământul cavalerilor, Ed, ai de gând să ni te alături?

Se întoarse spre glas - singurul glas pe care nu îl ura din acea adunătura de oameni prefăcuți. Ser Jorah descălecă lângă ei.

- Mă bucur că ni te-ai alăturat, Jorah, spuse Ed, cu o oarecare afecțiune in glas pentru vechiul său prieten.

- Cum să ratez o misiune în care liderul ești chiar tu? spuse acesta. Am întârziat pentru că am fost puțin reținut în capitală, dar acum sunt aici.

Nu realizase până atunci că știa jurământul cavalerilor; dar era normal, doar îl auzise de atâtea ori, deoarece, ca Lord Protector al pământului capitalei, îl însoțea pe rege în majoritatea locurilor.

Întunericul se lăsase și știu că ar trebui să se odihnească. Însă nu putea, deoarece multe întrebări nu îi dădeau pace. Toți erau în corturile lor; el rămase lângă foc.

Își amintea. Nu avea cum să uite. O amintire urâtă din copilărie, a cărei urmare a fost o cicatrice la fel se urâtă și un coșmar ce l-a bântuit ani în șir.

Ziua în care împlinea zece ani. Primise cadou de la tatăl lui prima sabie pe care a ținut-o vreodată în mâini.
- Uite, puștiule, a spus tatăl lui, punându-i sabia în mâini. Sper că știi ce vine odată cu aceast intrument de luptă, da?
  Vedea chipul tatălui său în timp ce amintirile îi invadau mintea: fața rotundă, ochii negri, părul lung strâns într-o coadă tradițională la spate, de culoarea castanei.
  Ed se învinovățea pentru că nu își dăduse seama atunci cât de îngrijorat era tatăl lui. Dacă ar fi știut...

- Spune-mi, Ed, știi?
Micul copil stătu câteva momente să se gândească și apoi răspunse cu hotarâre:
- Putere.
Tatăl lui se strâmbă.
- Crede-mă, puștiule, nu vrei putere. Puterea aduce mulți dușmani după sine.

Tatăl lui avea o mare influență în regat, fiind un om de temut, un bun luptător si având onoare cum multora le lipsea. Un adevărat lord. Cum de nu și-a dat seama că era în pericol; ca erau in pericol...?

- Maturitate, Edwin. Sabia aduce maturitate. De acum ești bărbat. Promiți că o să o folosești cu înțelepciune?
- Jur, tata.
Fața serioasă a copilului, alături de gestul său de a-și duce mâna la inima, îl făcu pe războinic să râdă.

- Te iubesc, fiule.
- Si eu, tati.

În acel moment, poarta castelului cedă si soldați pe cai năvăliră înăuntru, măcelărind pe oricine prindeau în calea lor. Micuțul Ed știa că regatul se afla în război, dar războaiele se purtau în capitala orașului și în orășele de lângă, de către hoți evadați din temnițe datorită unui trădător. Aceștia prădau rând pe rând satele din jurul Tomosului, cunoscut ca reședința regelui și capitala regatului. Ce căutau la castelul Sorag, reședința familiei lui,  care se afla la 400 kilometri depărtare de Tomos?
Erau atacați intenționat, deoarece tatăl lui era prietenul si confidentul regelui, îi știa secretele și ei sperau sa afle cât mai mult pentru a șantaja; auzise asta de la un slujitor în timp ce fugea spre camerele de refugiu din pivnițe.

Nu voia să fugă. Voia sa stea alături de bărbații ce se luptau, să fie alături de tatăl său, însă știa că ar fi murit.

- Ed, ești ok, prietene?
Glasul lui Ser Jorah îl scoase din visare.

- Nu te-am văzut venind, zise acesta, mai mult șoptind.
- În ce stare erai, cred și eu ca nu m-ai văzut. Nu ai somn?

Ed nu răspunse.

- Nu-mi zice că iar te învinovățești singur! Au trecut nouă ani!

- Mă bucur că nu erai la castel atunci, cu noi, zise Zantos impasibil.

Prietenul lui se postă în fața lui și îl apucă te umeri. Privindu-l în ochi, îi zise:
- Aveai zece ani, erai un copil! Nu știai să lupți. Cu toate astea, ai încercat să aperi o femeie cu sabia abia primită de la tatăl tau. Când ai fost doborât la pământ și bătut măr, era o reacție mai mult decât normală să te sperii, Edwin! De câte ori trebuie să îți mai spun?

- Femeia aceea ar fi trăit dacă nu m-ar fi salvat...spuse el, cu glas pierit.

- Cred că ar fi cazul să uiți de fantomele trecutului. Îți spun asta din toată inima, pentru că eu țin la tine, Ed. Am crescut sub protecția tatălui tău; mi-ai fost, și încă imi ești frate.

Edwin rămase fără cuvinte. Tocmai când se pregătea să răspundă, din depărtare auzi sunetul unui corn. De doua ori.

O dată se întorc ostașii acasă.
De două ori bătălie.

- Suntem ataaacaaaați! țipă Lordul Zantos de Sorag, iar la nici jumătate de minut după aceea, toți oamenii ieșiseră din corturi, pregătiți de luptă.

- Edwin, trebuie să pleci! Ești un Lord, protector al pământului capitalei, ultimul în viață din familia ta, iar noi suntem depășiți numeric, lua-i-ar Dragonul! Suntem 40 de oameni, contra cine știe câtor. Mă auzi? țipă Jorah.

Ed zâmbi doar.
- Ultima dată când am plecat dintr-o bătălie aveam 10 ani. Nu o să mai fac asta dinnou.

Și cu asta, Lord Edwin Zantos se aruncă să înfrunte dușmanii.