《 Da, sunt o tocilară 》-Fanfiction

《 Capitolul 18 》

Sentimentul rece şi de scârbă mă loveşte direct în inimă, ca niste săgeți. Cimentul rece se simpte sub corpul meu şi parcă m-am trezit din melancolie. Îmi ridic cu greu capul şi îi văd privirea rece a lui Dumi care mă priveşte cu răutate. Dar, nu înteleg ce am făcut aşa de rău? M-am mutat de la liceu! El este şeful? Şi trebuie să îi spun totul ce fac şi când fac?!

Două mâini calde îmi cuprind talia ridicându-mă uşor în sus. Mă sprijin de pieptul lui Harry şi îi simpt muşchii încordându-se când îşi trece degetele peste vânătaia movalie de pe obrajul meu stâng.
-Ce dracu ai făcut! îi țipă Harry lui Dumi care rânjeşte ca un tâmpit.
-Usor, Styles! Nu îi fac nimic, dragei tale!
El îşi ține pumnii strânşi iar venele de la încheietură pulsează non-stop.
Îl ating pe spate făcând cerculețe cu degetul ca să se relaxeze dar nu funcționează.

-Ce vrei, Dumi!? îl întreb dur.
El îşi mijeşte ochii la mine şi începe să râdă sarcasmic.
-De ce te-ai mutat de la liceu?
-Dar, sunt la interogatoriu ca să-ți dau explicații?
-Scumpo, eu sunt şeful tău iar tu eşti a mea! Deci trebuie să- dar este întrerupt de pumnul lui Harry, iar corpul lui cade pe jos iar Harry se pune peste el dându-i mai mulți pumni, până ce măinile lui sunt însângerate şi umflate.

-Gata!Gata! Încetează! țip şi încerc să-l indepărtez de pe Dumi.
-Ea! Este a mea! Nu a ta, idiotule! şi îi mai trage un picior în purtă ridicându-se de pe el gâfâind.
Mă uit la el uimită şi nici nu ştiu ce să zic de şocul ce s-a întâmplat şi de ce a spus. Eu nu sunt a nimănu-i! Punct!
Se întoarce spre mine cu o față vinovată şi îmi prinde mâna blând simțind cum sângele, prelungindu-se pe mâna mea simțind un fior rece pe şira spinârii.

Ne îndreptăm spre maşina lui, intrând primul iar eu a doua aşteptând să pornească motorul.
-Alexia-
-Nu spune nimica, vorbim când mă duci acasă! îl întrerup repede. El oftează indrigat şi începe să accelereze motorul. Nici nu ştiu cât este ceasul dar, ştiu că este foarte târziu. Toată strada este pustie, numai felinarele mai luminează autostrada prea puțin populată.
Nici nu ştiu când a trecut aşa de repede timpul pentru că simpt maşina oprindu-se lângă casa mea prea mare pentru o persoană.

Cobor repede din maşină tot odată cu el pe urmele mele fără să scot un sunet. Deschid uşa eu intrând în casă iar el rămânând afară.
-Uite, Alexia- îmi dau ochii peste cap şi trântesc uşa cu putere închizând-o.
Wow!? Decând am devenit aşa de îndrăzneață?!
******
Merg pe stradă împreună cu Alis care are ochii numai în telefonul ei handicapat şi nu scoate nici un sunet.
Ajungem în fața liceului nebăgând în seamă privirile prea curioase şi ne îndreptăm spre o masă liberă ca să-mi fac tema la geografie. Na, nu am putut să-mi fac temele dar bine că Alis le-a făcut. O umbră se pune peste caietul iar eu oftez şi nici nu îmi ridic capul.

-Dispari, dracului din fața mea Harry! exclam eu plictisită.
-Scuză-mă! o voce feminină se aude. Scap pixul jos şi îmi ridic repede capul spre persoana din fața mea. E-Este o femeie! Una frumoasă! Are părul blond un pic blucat niste ochi verzi foarte slabă dar, nedumerirea mea este de ce este îmbrăcată într-un costum de polițist.
-Scuzați-mă nu am vrut să spun asta credeam că sunteți altcineva! îmi cer iertare.
-Eu sunt Polițista Cara! zice serios. Am fost trimisă aici să controlez fiecare elev în toate lucrurile deoarece un necunoscut ne-a anunțat că în acest liceu există droguri, arme şi iarbă ascunse.

Eu înghit sec şi mă uit precaută prin jur. Cine ar putea să aibe aşa ceva?! Sau mai bine zis cine a anunțat poliția?! Oare directoarea ştie?
-Îmi da-ți voie? mă întreabă arătând spre ghiozdanul meu. Privirea ei mă străpunge atunci când nu fac nici un gest sau nu scot nici un sunet.
Eram prea speriată! Să-mi fac griji pentru Harry sau pentru ceilalți.
-Domnişoară, îmi ascundeți ceva? mă întreabă deparcă îi ascund ceva.
Eu clatin din cap în semn de negația dar ea îşi mijeşte mai tare ochii la mine.

-Doamnă, controlațimă pe mine prima! intervine Alis care pare să observe că sunt foarte speriată. Îmi este frică ca Harry să nu aibe prostiile acelea.
-Nu, aş vrea pe ea să o controlez pe ea pri- dar, este întreruptă de sunetul clopoțelui. Mă ridic rapund luând ghiozdanul şi fugind spre untrarea liceului împreună cu Alis care este pe urmele mele.
-Tu, ce era cu tine? mă întreabă speriată.
-Nu ştiu, fată! mint, dar mă întreb dacă Harry are de aface cu asta.

Închid dulapul şi mă îndrept spre clasă. În toată ora nu am scos nici un sunet şi nici nu am răspuns la întrebările prea simple pentru mine. Îmi este gândul la polițista aceia Cara un nume foarte înfricoşător pentru mine. Acuma încerc să-mi i-au o cafea de la cantină şi după o să-l caut pe Harry.
Mă îndrept spre masa popularilor numai să văd dacă este acolo.
-Hei Louis! Pot să vorbesc cu tine puțin? îl întreb timidă. El îşi ridică privirea spre mine şi este una rece.
-Nu acum! îmi spune rapid şi îşi îndreaptă atenția spre băieți.

Zayn, Liam, Louis şi Niall par abătuți la fel şi restul. Oftez, şi mă aşez pe scaun savurând cafeaua mult dorită. Ştiu că ei au de aface cu chetia asta cu droguri, arme, iarbă etc. dar, nu vreau ca Harry să intre la puşcărie. Chiar simpt ceva pentru el şi acest sentiment care nu l-am mai simțit niciodată. Îmi pare foarte rău cum m-am purtat aseară, dar mai mult eram supărată pe Dumi.

Chiar nu înțeleg cine ar suna la poliție şi să spună aşa ceva?! Este ceva la mijloc dar, nu ştiu ce! Cineva se joacă cu focul! Clopoțelul ne anunță că s-a terminat pauza care parcă a trecut o veşnicie. Eu cu Alis ne îndreptăm spre sala de sport deja echipate şi cu nişte fețe deparcă ne-a călcat tractorul.
Când deschidem uşile de fier trei trnbuline sunt poziționate în mijlocul sălii. Mulți elevi stau cuminți iar profa de sport vorbeşte cu C-Cara adică, polițista Cara.

Când mă vede zâmbeşte vicleşeşte ne scăpându-mă din vizor. Ne îndreptăm spre Niall care este cu Louis şi H-Harry. Ochii verzi strălucesc atunci când mă vede uar eu nu mş pot abține să nu zâmbesc tâmp. Mă duc la el şi îmi pun mâna pe spatele lui dar muşchii se încordează instant depărtându-se de mine încrâtându-se uitânse plictisit! Deparcă eram o fată uşuratică? Ce se întâmplă cu el!? Parcă aseară a spus că sunt a lui!

-Ok, copii! neatrage atenția profa. Trei elevi să se ducă la tranbuline. fug repede să ajung la prima iar în spatele meu vine încetişor Alis şi un băiat blond. Pe bune!? Eu am fugit iar ei merg normal? Sigur, nu este ziua mea norocoasă!
-Bine! Acuma aş vrea să săriți foarte sus în timp ce colegii voştrii arunc cu mingi de tenis în voi. Acest joc ne cesită echilibru şi să fim atenți să nu ne atingă nici o minge.

Oftez, zgomotos şi din greşeală îmi îndrept privirea spre Cara. Ea stă într-un colț cu un dosar în mână şi îşi mijeşte ochii foarte mult atunci când observă că mă holbam la ea.
-Începeți! strigă profa.
Mingile încep să se arunce în noi trei dar eu sar foarte sus încât nici o minge nu mă nimereşte. După cinci minute văd că un praf alb se scurge din buzunarul hanoracului pe pantalini în jos. Îmi aplec capul şi văd un plic transparent cu nu ştiu ce parf alb în el.

Cred că glumeşti! De ce dracu îmi faci asta?!
-Wow! Ce avem noi aici? spune Cara şi mă smuceşte de braț căzân de pe tranbulină lovindu-mă la cot. O să ai o vizită la secție! exclamă râzând.
-Nu, nu, nu! țip şi şiroaie de lacrimi îmi curg pe obraj iar buza de jos îmi tremură. A fost o înşcenare! Un sabotaj! Dobitocii, dracului! exclam nervoasă atunti când îi văd pe Louis, Niall şi chiar şi H-Harry care stau şi nu exprimină nici un gest.

Chiar nu este ziua mea norocoasă!

_________________________________________

Da, ştiu sunt malefică! Muhahaaaha! :))) Săraca Alexia! Vreau să văd cum reacționați când se termină capitolul :》》

Ok iubiți unicorni, nu uitați Vot end Comm vă pwp :* :* :*