Fugar De Realitate

Cap.2. Tu sti ce am devenit? Ca eu nu...

      In seara aceea patul mi-a fost plaja. Dimineata, soarele m-a tras de maneca si m-a trezit, odata  o durere groaznica de cap. Ma simteam ca si cum cu o seara inainte bausem prea mult; doar nu bausem decat cateva pahare din otrava realitatii. Omul acela care m-a scos din mare nu mai era acolo. Disparuse. Intr-un fel, m-au ajutat cuvintele lui, atunci- pe moment, caci m-au facut sa cred ca Rose nu e moarta si ca tot ce mi-a spus mama ei era o gluma, o iluzie. 

     Nu mai eram un om obijnuit. Eram ca un zombi. Ma ridicasem in picioare si priveam in jur, dar nu-mi pasa de nimic si de nimeni. Nici nu stiam ce urmeaza sa fac. M-am apropiat de mare, mi-am umplut palmele cu apa si mi-am racorit chipul; apoi am ridicat capul spre cer si am inchis ochii. Nu mai avea rost sa Ii mai spun ceva. Obosisem... Nu mai aveam nici voce, nu mai aveam decat dorul de a ma intoarce in sala mea mult iubita, dar prea plina de amintiri. Cand am ajuns in sala, am privit in jur: erau numai oglinzi. Vedeam in oglinzile acelea numai imagini cu noi zambind si dansand; vad cum o ridicam ca pe un fulg, de parca ea era ingerul si eu ii eram aripile; Imagini pline de magie... ce s-au dus. Oglinzile astea or sa le pastreze, iar eu de asemeni.

     M-am asezat in mijlocul salii, pe jos, pur si simplu si am inchis ochii, inchipuindu-mi cum sunt calcat de pasii trecutului. Am deschis ochii. Oh, Doamne! Era langa mine si ma privea. Poate a crezut ca dorm si a venit sa-mi vegheze somnul. Imi zambea. I-am zambit la randu-mi.

     A ramas cu mine, in sala aceasta pana in prezent. Iata-ma acum, obsedat de imaginea ei si posedat de aceasta incapere. Au trecut doua luni, in care mi-am facut veacul in acelasi mod. Strig, ceea ce buzele meu iubesc atat de mult sa rosteasca, ,,Rose!'', si in loc sa apara ea, apare Zoe, sora mea sacaitoare.

- Am uitat ca ti-am lasat chei. Hai, stai mult? ii spun eu repezit.

- Abia am venit. Nu stiu de ce imi dai impresia ca nu esti bine. Pari abatut. Ai strigat un nume, si din cate stiu eu, nu este al meu. Nu pe mine te-ai bucurat sa ma vezi, nu-i asa? Nu-mi spune ca iar ti-o inchipuit-o pe Rose...

- Zoe, pleaca odata si lasa-ma in pace! N-am chef de grijile tale! Auzi! Cica: ,, Iar ti-o inchipui pe Rose?'' 

- Dar nu esti bine! Te-ai schimbat de cand a...

- Taci! Pleaca ti-am spus! Ma plictisesti! 

- Adam...

- Hai, bine, pa! Ai plecat? 

- Tu chiar nu-ti dai seama ca cava nu e in reglula cu tine? Parca te-ai mutat aici! Ai hainele aici. La ce te gandesti? Ai o viata inainte! 

- Asta-i univesul meu! Care e problema ta? Nu ai plecat inca?

- Nici nu plec asa repede! Tocmai am venit! 

- Ca sa ma sacai pe mine sau pentru ce? 

- Adam, imi fac griji pentru tine! 

- N-am nevoie, mersi! 

- Nu imi vorbi mie asa! 

- Nu te mai suport! Mereu stii doar sa-mi faci morala si sa ma critici!

- Dar pe cine suporti tu de cand a...

- Ti-am zis sa incetezi! o intrerup eu revoltat incercand sa o opresc de la rostirea acelui lucru

- Murit! A murit Rose! Rose a murit! In cate limbi vrei sa-ti mai spun? Tu esti singurul care nu pricepe sau nu vrea sa priceapa! Ti-ai pierdut toti prietenii! De mine si de mama te-ai indepartat...

- Ca mult iti pasa tie... spun eu incet.

- Esti fratele meu, prostule! Normal ca imi pasa! Tie nu-ti mai pasa de noi!