Fugar De Realitate

Cap.9. Vreau sa dispar si o sa imi indeplinesc dorinta

 Sunt in curte, am coborat deci, si sunt insotit de o asistenta. Pe cine surprinde chestia asta? Pe mine unul, deja nu ma mai mira ca sunt tratat ca un detinut, sau... hai sa nu fiu asa rau cu ei... ca un copil mic care e pe cale sa distruga tot ce atinge sau orice loc unde ajunge; care, daca nu e supravegheat se poate pierde sau patii ceva. In fine... ma indrept spre poarta incet, dar cert e ca o fac. Un pas, inca un pas, un pas mai mic, unul mai mare, unul mai plictisit, unul mai grabit si ajung la nivelul portii. Ma intorc spre curtea clinicii si ii fac cu mana ca unei persoane. ,,Nu o sa imi lipsesti. Oricum, e doar o zi.'' ii spun eu in gand. ,,Tu o sa imi duci dorul?'' intreb eu, apoi vazand ca nu imi da nici un raspuns, ma intorc cu spatele si ma urc in taxiul ce ma astepta in fata clinicii. Asistenta se indreapta grabita spre un pacient ce avea un chibrit in mana si care, practic, se juca cu el dand foc betelor. ,,De unde are acel chibrit?'' ma intreb eu alarmat. Cand imi arunc privirea spre o banca din apropierea acestuia ii vad pe ce doi idioti de ieri seara. Nu incape urma de indoiala ca ei au o legatura cu asta, vazandu-i cum se amuza. Isi bat joc de cei fara aparare.

     Taxiul porneste. Se naste in mine dorinta aproape eroica de a le scapa pe aceste speci... acesti oameni de acesti doi incapabili, de astfel de angajati care nu-si merita locul de munca si care ar trebui aruncati in strada din institutia asta cu asa prestigiu.

     Drumul imi pare o eternitate. Sunt locuri pe care le frecventam inainte atat de des, dar pe care abea le recunosc. Orasul imi pare atat de mare acum, pe cand alta data vroiam sa ma mut in alt oras caci imi parea prea mic. Strazile imi par atat de inguste, altele prea mari. Parca sunt pe alta planeta, desi sunt in orasul in care am crescut.

     Ma lipesc de geamul taxiului si ma holbez pe geam de parca as vedea lucruri extraordinare, desi sunt lucrurile pe care alte dati ma plictiseam sa le privesc. Nu chiar toate... Locul asta nu m-as fi plictisit toata viata sa il privesc. Sala mea... a noastra. E atat de liniste in jurul ei... Oare daca as ruga pe acest taximetrist sa ma lase macar un minut sa ma duc la ea si sa... o privesc macar, caci de intrat nu pot, intrucat mi-au fost luate cheile, avand in vedere ca... ma aflam intr-un ospiciu. Dar, am auzit cand i-au fost date ordine clare acestui om sa ma duca la o singura destinatie, spitalul central, asa ca... nici vorba sa indraznesc. Daca m-as preface ca am o criza? Nu. As inrautati lucrurile. Trebuie sa ajung la spital sa o conving pe mama ca sunt bine, nu pentru a o baga in pamant.

     Si iata ca gandurile mele s-au lungit prea mult si drumul imi aduce in fata ochilor destinatia. Scot un picior afara din masina si, parca imi e teama de ceva. Parca toata aceasta libertate mi se pare infioratoare. Ma simt atat de ciudat, ca si cum as fi ajuns intr-un loc despre care nu stiu nimic, ca si cum libertatea pentru mine a devenit ilegala. Cum poate ea fi ilegala, cand atatia se bucura de ea? Pentru mine acum acest sentiment e prea coplesitor si singurul lucru care imi vine in minte este intrebarea daca am facut bine ca am venit aici. Merg cu privirea in pamant, fara sa privesc in jur, doar in pamant.

     Nu fac multi pasi si dintr-o data corpul, gatul meu mai exact, simte o imbratisare sufocanta, dar cat de cat primitoare.

- Adaam!  s-a auzit o voce vesela

- Samantha? intreb eu ridicand ochii din pamant. Ce cauti tu aici?

- Locuiesc la voi acasa de o perioada. Si cand s-a intamplat ce s-a intamplat, eu am avut grija de toate lucrurile lasate acasa si inclusiv de aceasta, impreuna cu Michael. Sti cat de bine ma inteleg cu Zoe si ea m-a rugat sa fac lucrul asta.

- Care? Sa locuiesti la mine acasa sau sa ma intampini?  o intreb eu plictisit

- Adevarul e ca aveti ditamai casa si... da! Ambele. In ceea ce priveste intampinatul... pai nu stiu cat de frumos te-ar fi intampinat ea, avand in vedere toata ura pe care ti-o poarta, datorita faptului ca te considera vinovat.