Fugar De Realitate

Cap.7. Numai eu sunt de vina...

 O privesc. M-as duce acum la ea sa o intreb... Sa stiu ce ii s-a intamplat; de ce e asa. De ce fuge de mine? Vreau sa aflu mai mult decat numele ei, caci nu ma multumesc cu atat! Simt o atractie fata de ea, de... Jessica. Dar de ce toate astea? Oare pentru ca ea e singura persoana care a fugit vreodata de mine, ceea ce a trezit in mine intrebarea ,,De ce?'' ?  ,,Doar atat ai trezit in mine, Jessica?'' ma intreb eu asteptand un raspuns. Sau poate e doar... mila? Poate vreau doar sa o ajut... Dar sa o ajut cu ce? Nici macar nu stiu ce i s-a intamplat. ,,Ce ti s-a intamplat?'' o intreb eu telepatic atingand fereastra. In acest moment parca simte gandul meu. Arunca floarea, se ridica in picioare si se uita in jurul ei. Oare chiar a simtit ca cineva o priveste cu asa mare atentie? Oare m-a vazut? Dar nu are cum! As fi vazut cand s-ar fi uitat la mine, caci nu am scapat-o din ochi. Acum apuca floarea delicat, o ridica de jos, o mangaie duios si o saruta ca si cum i-ar spune ,,Iarta-ma!''. Ce o fi fost in mintea ei atunci? Ce a speriat-o? Stai! De ce imi pasa, cand tot ce simt pentru ea este pura curiozitate? Dar... oare doar atat? Cum as putea face o pasiune pentru o fata care nici macar nu mi-a vorbit vreodata? ,,Nu,nu! '' imi ordon eu in gand, apoi imi iau mana de pe fereastra si plec brusc, ca si cum ceva m-ar fi suparat si n-as mai fi vrut sa vad nimic.    

     Ajung in camera si ma asez pe jos, la marginea patului, rezemandu-ma de acesta. Incerc pentru un moment sa mi-o scot pe Jessica din minte, gandindu-ma la ce s-ar fi intamplat daca i-as fi spus lui Rose ceea ce simteam si simt pentru ea, de la bun inceput. Oare i-ar fi pasat? 

     ,,Dar, tie, Jessica, daca ti-as spune despre tot ce ai nascocit in mine... ti-ar pasa?'' 

     Dar ce fac?! Cum pot sa o compar pe Jessica cu Rose? Nu exista termen de comparatie! Eu pe Rose o iubesc, nu pe ea. Doar ca... nu mi-o pot scoate din gandurile mele si nu pricep de ce. ,,Iesi de-acolo! N-ai ce sa cauti in capul meu!'' imi spun eu, dandu-ma cu capul de pat. Lui Rose nu ii poate lua locul nimeni! In mintea mea nu mai e loc pentru nimeni si nici in... inima mea. Nu voi permite, chiar daca Rose m-a inlocuit. Dar stai! Ce naiba sa inlocuiasca, cand poate n-am fost niciodata acolo? ,,Ha...'' suspin eu, cat as vrea sa fi fost in locul ei cand a plecat, pentru a nu trai toate astea.

     Adorm la marginea patului, gandindu-ma la cat de mult mi-as fi dorit sa nu ajung aici pentru a o vedea pe Rose cu doctorul si acum pe fata asta... pe aceasta straina, numita Jessica, care prin tot ce face, imi tulbura gandurile, fiinta. Oare o fi ajuns sa-mi tulbure si inima? 

     Urmatoarea zi, ma trezesc cu gandul la un jurnal, pe care, cand voi iesi de aici, sa il citesc. Poate citindu-l o sa imi dau seama ce a fost cu adevarat in mintea, poate si in inima mea. Ce as putea scrie pentru inceput intr-un jurnal? Pai sa vedem...

     ,, Draga prietene jurnal,...'' 

     Nu asa. Prea tipic. Oricum, trebuie mai intai sa fac rost de un caiet si un pix. Poate ma lasa directorul sa sun acasa. Si asa familia mea a cam uitat de mine. Poate asa isi aduce aminte. Merita sa imi incerc norocul. 

     Pornesc spre biroul directorului, gandindu-ma daca vreau intr-adevar sa sun acasa pentru un jurnal sau pentru a le aminti alor mei ca n-am murit, ca sunt aici si... da; imi e dor de ele: de sora, de mama mea. Ma mira cum de nici macar nu m-au sunat...

     Biroul directorului este la parter; doar atat stiu. Sunt nevoit sa cobor iar trei etaje, ceea ce nu-i un lucru foarte rau, caci mai fac si eu miscare. Ajuns la parter, intreb o asistenta cu privire la lucrul asta si ea imi arata, ba chiar ma conduce si bate si la usa in locul meu, spunandu-i directorului ca un pacient doreste sa vorbeasca cu el. Acesta se arata dispus la o discutie. Prind curaj si mai fac un pas, inaintand in incapere, asezandu-ma apoi pe  un scaun, la invitatia directorului. El pare un om cam de patruzeci si ceva de ani, undeva la dublul varstei mele, solid, ce impune seriozitate.