In cautarea noastra...

Capitolul 3

Dupa catva timp m-am pus la culcare si somnul imi era asa de dulce, incat nici nu am simtit cum trece timpul.. cum se face dimineata. Toata aceasta transa a fost incheiata de un sunet puternic, care venea de la geamul meu. M-am ridicat din pat si m-am dus sa vad ce e. Pentru inceput am zis ca ochii imi joaca feste, dar la auzul vocii lui m-am trezit la realitate. Era Jack.

- Ce cauti aici? , mormai eu

- Am un plan, vino jos acuma!

- Ce plan? Despre ce vorbesti? Nu pot cobora, ce ar zice mama...

MAMA! Uitasem cu totul de ea. Daca il vedea la geam, m-ar fi omorat. Brusc aud si niste pasi pe scari. Si ii recunosc imediat. Era, desigur, mama. Pana ca Jack sa apuce sa imi raspunda, eu ma uit insistent la el si ii zic:

- Jack, trebuie sa pleci acum! Fugi cat de repede poti! Te sun peste cateva minute.

- Ce? De ce? Intreaba el confuz.

- Du-te!!! zic eu aratand inspre usa

Fara a mai pierde vremea, a luat-o la fuga si a disparut din incinta geamului meu fix cand a intrat mama. M-a intrebat cu cine vorbesc si de ce stau la geam. Am mintit-o si i-am zis ca i s-a parut.

- Bine, am venit sa iti zic ca azi, mai exact intr-o ora, plec la o nunta. Mancarea de pranz e in frigider pe raftul din mijloc. Eu intru acum in baie sa ma pregatesc. Te pup.

Inima imi zbarnaia de fericire. Daca mama pleca, puteam iesi cu Jack fara a da explicatii, deoarece menajera avea concediu. Imediat ce a iesit din camera, i-am scris lui Jack si am inceput sa mananc micul dejun.

***

Ne-am intalnit la locul stabilit, iar cum m-a vazuta inceput sa imi zica planul lui:

- Cher e plecata azi asa ca pe ea o eliminam din prima. Asculta aici – Paul mi-a zis ca o place pe Lara, asa ca azi trebuie sa ii lasam singuri, ca sa le iasa combinatia. Asadar, noi doi vom merge azi intr-un loc special. Nu am mai dus pe nimeni acolo, e un refugiu de-al meu, dar tu chiar mi-ai inspirat incredere, asa ca vreau sa te duc acolo. E foarte aproape.

Dupa o perioada de mers, am ajuns la un lac. Nici macar nu stiam ca acest orasel are un lac in el.. Aparent nu stiu multe. Ne-am asezat pe iarba si am inceput sa vorbim despre Lara si Paul, discutia continuand cu o multime de alte chestii. Mi-a povestit despre tatal sau, care e foarte rau cu el, spunandu-i cat de esuata va fi viata lui cum prinde ocazia, despre mama lui, care sta mereu inchisa in casa de frica sotului ei, si despre bunicul lui, care a murit, singura perosna a carei iubire o vedea de fiecare data in ochii lui. Imi zicea ca ii e dor de aceasta iubire.. si ca toate s-au schimbat in viata lui de cand a murit acesta. A zis ca el nu vrea sa iubeasca ca sa nu sufere, pentru ca deja a suferit destul.

Nu-mi venea sa cred ce se ascunde in spatele celui mai dur tip pe care il cunosc. Toate aceste lucruri m-au facut sa imi doresc sa il fac bine, sa il fac fericit, asa ca m-am dus langa el si l-am imbratisat in ciuda temerilor mele. Mi-a raspuns neasteptat la imbratisare – m-a strans tare in brate si mi-a multumit ca l-am ascultat.

- Acum, e randul tau sa vorbesti. Stiu ca sunt multe de spus si ca totul a fost greu pentru tine, dar poti avea incredere in mine, zice el foarte deschis.

- Greu? Despre ce vorbesti? Inafara de pleacrea tatei eu nu am patit nimic tragic, zic eu nedumerita.

- Ah, da. Asta era. Tatal tau...

Mintea, si vedeam cum minte. Jack stia ceva ce eu nu stiam, si probabil ca toti o faceau. Acum intrebarea lui Paul – daca am saisprezece ani, si reactia grupului se legau cumva cu minciuna lui Jack.

- Imi e foarte dor de tata. E plecat de ani buni si nu vine niciodata acasa. Stiind ca pe mama o doare si mai tare, nu prea vorbesc despre asta cu ea, desi am mare nevoie.. am vrut mereu sa ii arat ca sunt o eroina si ca ma pot descurca in legatura cu orice situatie, doar ca si o eroina mai are nevoie de ajutor din cand in cand...

- Sunt aici sa te ajut. Oricand ai nevoie.

***

Mi-am petrecut restul zilei cu Jack. Am mancat de pranz la mine, apoi ne-am mai plimbat si am vorbit despre tot felul. Mi-a starnit atentia faptul ca acesta este total impotriva relatiilor, deoarece nu vrea sa sufere... Iubirea e frumoasa si nu te poate demoraliza asa de tare. E evident ca o sa plece, pana la urma nimic nu e vesnic. Nu o sa o poti uita niciodata, dar poti sa iti amintesti momentele frumoase, care te fac sa zambesti, fara sa te mai gandesti la faptul ca acea persoana a plecat. Uneori povestea conteaza mai mult decat finalul.. si asa se intampla in iubire. As vrea sa ii arat ca iubirea exista si ca ne inconjoara. Vreau sa ii arat ca poate avea incredere in oameni – in mine, in noi toti, pentru ca majoritatea ii vor binele. El mi-a zis ca ma va ajuta oricand, asa ca si eu trebuie sa il ajut. Chiar tin la el mai mult de cat ar trebui.... il cunosc de putin timp, totusi.

Seara, cand am ajuns acasa, casa era inca goala si m-am bucurat mult de acest lucru, pentru ca nu voiam sa ii dau mamei explicatii. Stiam oricum ca ma va intreba ce am facut – o sa ii zic ca am fost afara.. chiar nu imi place sa o mint, nici nu stiu daca voi reusi... Nu am mintit-o niciodata si ma simt foarte prost. As vrea sa intru in pamant si sa nu mai vorbesc niciodata cu ea, sau cu oricine altcineva. M-am simtit cu adevarat bine alaturi de Jack si mi-as dori mult sa ii pot apune asta mamei, dar stiu ca nu ma va intelege si ca ma va pedepsi si doar de o pedeapsa nu am chef acum. Singurul lucru care m-a putut linisti a fost niste muzica, care m-a facut sa uit de faptul ca aveam ceva de ascuns si ca ma simteam foarte prost, Ascultam Breaking Benjamin, trupa mea preferata, care, desigur, canta alternative-metal si post-grunge , subgenurile mele preferate de rock. Melodia pe care o ascultam – Dear Agony – m-a facut sa ma realizez ca toate problemele se afla in interiorul meu si ca acel dusman cu care se lupta autorul piesei, e defapt el insusi. Poate ca viata noastra ar fi ma usoara, daca nu ne-am gandi asa mult si am actiona putin mai instinctiv. Toate aceste ganduri negative ne fac sa suferim si sa vedem lucrurile prin lentila durerii, facandu-le astfel sa para mai grave si mai greu de rezolvat si aceasta incapacitate de a rezolvaceva ce te macina, te poate distruge. Asadar, noi singuri suntem cei care ne distrugem....