In cautarea noastra...

Capitolul 8

Emotiile ma copleseau. Eu si Jack urma sa ne vedem in mai putin de 10 minute in centru, iar inima mea ardea la propriu de nerabdare.

- Insfarsit.. , am spus cu mana pe clanta.

Jack m-a intampinat cu un sarut cald, spunandu-mi mai apoi ca ma iubeste. Era foarte fericit din nu stiu ce motiv, asa ca am decis sa nu il intreb inca, lasandu-l sa se mai bucure, pana sa incepem acea discutie serioasa care avea, comform spuselor mamei, sa imi franga inima. Eram nelinistita ma temeam, dar aceasta teama ma facea si mai curioasa. Imi simteam inima batandu-mi in piept la fiecare gand legat de acest subiect. Nici macar stare nu mai aveam – ma miscam constant pe scaun, dand din picior sau verificandu-mi telefonul.

- Em, nu prea esti in apele tale! Ce e cu tine? Intreaba Jack observandu-mi agitatia

- Trebuie sa vorbim ceva foarte foarte foarte foarte important, si vreau sa te rog sa fii sincer cu mine.

- Sigur ca da, iubita. Despre ce e vorba?

- Cand ai venit cu florile la mama mea, atunci cand eram pedepsita, te-am auzit vorbind cu ea, despre ceva ce m-ar putea rani

- Em, nu... spuse Jack, care parea extrem de ingrijorat.

- Stai, asculta-ma. Deci, am observant ca aproape toti oamenii pe care ii cunosc stiu ceva despre mine, de care eu nu stiu si nu pot avea. Stii si tu, nu?

- Da, dar...

- Foarte bine! Mie mi s-au tot intamplat anumite lucruri in ultimele zile: am gasit o carte semnata cu un "S", am gasit un jurnal din piele, iar cand mama le-a vazut, le-a ascuns in camera interzisa. A, da, am in casa, la mansarda, o camera in care nu am voie sa intru nicicum pentru ca "nu sunt pregatita". Recent am intrebat-o iarasi pe mama ce e acolo si a inceput sa tipe la mine, sa planga si sa..

- Te protejeaza! A strigat Jack deodata, intrerupandu-ma.

- De?

- Suferinta... e ceva dureros, cu care ai trai impovarata toata viata ta. O veste oribila, care chiar te-ar durea.

- Nu sunt chiar asa de fragile, Jack! Am 16 ani. Sunt demna sa-mi cunosc trecutul, indifferent ca e sau nu unul fericit. Tu nu stii cate pot duce eu. Nici macar eu nu stiu. Singura mea certitudine este ca este ceva ce trebuie sa stiu.

- Ba nu, puiule, nu e asa. Nu ingreuna lucrurile.

- Sa intleleg ca nici tu nu vrei sa-mi spui?

- Nu.. daca o sa aflii de la cineva, acea persoana o sa fie mama ta.

- Jack, glumesti?! Credeam ca tu chiar ma iubesti! Parca nu aveam secrete.. si, cu toate astea, tu tii cu mama? Cine e iubita ta? Eu sau maica-mea? Am avut incredere oatrba in tine, ce e cu astea? Nu te mai recunosc...

- Draga mea, asculta-ma..

- "Draga mea" ?! N-as mai spune asta..

- Iubita, te rog, nu. Te iubesc, dar de data asta e diferit. Nu-ti pot spune, pentru ca e ceva delicat..

- Daca m-ai fi iubit, mi-ai fi spus..

- Em, nu. Tu nu intelegi, eu vreau doar sa te protejez, tocmai fiindca te iubesc. Te rog nu te supara..

- Eu nu inteleg? Acum sunt si proasta?!

- Nu, iubita, n-am spus asta.

- Pai cert e ca tu nu spui multe. Hai lasa-ma.

Ma durea enorm ce se intampla. Nu mai puteam sa il privesc in ochi sa il vad cum minte. De aceea am decis sa plec de acolo cat mai repede si cu putinta. Asta era despartirea noastra. Nu-mi venea sa cred ca venise asa de devreme. Jack ma dezamagise, iar toate astea ma faceau sa ma simt oribil – de parca toata lumea se prabusea in jurul meu, iar eu eram inchisa intr-o cutie, silita sa privesc dezastrul produs fara a-l putea opri in vreun fel. Am pasit in spate, dar cand sa ma intorc, Jack m-a prins de mana si m-a bruscat inspre el luandu-ma stras in brate.

- Unde vrei sa pleci, daca aici trebuie sa fi?

Nu imi mai puteam stapani lacrimile, asa ca am inceput sa plang in bratele lui, smucindu-ma cu forta inainte de a apuca sa ii ud tricoul cu lacrimile mele. Am luat-o la fuga, ocolindu-mi casa. Stiam ca nu ma puteam duce acasa in felul ala. Un sfert de ora m-am plimbat singura, urland si plangand in hohote. Apoi, m-am gandit ca ar trebui sa ascult muzica pentru a ma mai linisti. Mi-am dat drumul la casti si dupa inca vreo jumatate de ora, m-am putut calma indeajuns, ca sa pot merge acasa. Daca mama m-ar fi vazut plangand, ar fi insistat pana ar fi aflat motivul, iar eu nu i-as fi putut spune din ce motiv m-am despartit de Jack, pentru ca mi-ar fi tinut teorie si m-ar fi certat pentru ca am cautat informatiile interzise la altii si ce ar fi fost daca as fi aflat si altele la care nici macar nu am tupeu sa ma gandesc, ceea ce ar fi ingreunat doar situatia . Nu mai puteam duce inca o cearta de la mama, pe langa despartire si dezamagirea faptului ca nu am aflat acel lucru, care imi defineste trecutul – povestea – viata – pe mine.