Why did you forget me?

Chapter 23-"Am impresia ca aceasta canapea e bantuita!"

A trecut o saptamana de la plecarea lui Eleanor. Au fost 7 zile...nu prea placute. Am vorbit in continuu pe Skype, ea mi-a povestit intr-una, la insistentele mele, cum e Parisul iar eu i-am vorbit despre noul meu apartament. Si da, m-am mutat in noul meu apartament. Parintii lui El m-au ajutat cu caratul, amenajatul si toate cele. Le sunt enorm de recunoscatoare, ar fi iesit un total dezastru fara munca lor.

Apartamentul nu e foarte mare, e chiar ideal pentru o persoana ca mine. E aranjat intr-un mod simplu, dar extrem de dragut. Ma simt ca acasa, aproximativ. Iar primul vizitator in "Paradisul lui Perrie" va fi chiar Danielle....si Liam.

Ce, era ori asta, ori deloc, Liam chiar mi se pare ok si imi era dor de Dany, deci...

Oricum, toata aceasta "revedere" va avea loc maine, deci am timp sa ma pregatesc. Da, am nevoie de putina pregatire emotionala avand in vedere ca cei doi petrec foarte mult timp in preajma lui Harry, chiar daca lui Danielle nu prea ii convine. Insa o face, de dragul lui Liam.

Fiind extrem de plictisita, m-am decis sa deschid televizorul, in speranta de a gasi ceva interesant. Slabe sanse. Dar totusi, am apasat butonul de pornire iar primul canal afisat era unul cu stiri mondene.

"In scurt timp, trupa momentului One Direction isi va incepe turneul mondial, primele fiind concertele de pe continentul european. Pentru mai multe detalii sau rezervari de bilete, puteti accesa site-ul lor oficial."

Si am inchis televizorul. M-am saturat. Argh, peste tot, One Direction.

Ma plimb pe strada, aud "Harry Styles", pornesc radioul, deschid o revista, vad "Harry Styles". O sa innebunesc. Jur, omul ala cu un mop in cap mi-a distrus viata, nu evit sa folosesc expresia "m-a nenorocit".

Trebuie sa ma calmez, sa gandesc pozitiv...asa ca, inspira, expira, Perrie. Inspira, expira.

*

Am fost trezita de catre zgomotul provocat de o usa trantita. Am sarit din pat ca arsa, pentru a vedea ce se intampla, si nu mare mi-a fost mirarea cand am observat ca usa balconului de la camera mea s-a trantit datorita vantului. Argh, se pare ca e o zi ploioasa si cu mult vant. Minunat. Am privit ceasul ce statea frumos pe noptiera de langa pat si am vazut ca e de abia 12:06...Oh Doamne, e 12:06! Iar la 13:15, Danielle si Liam trebuie sa isi faca aparitia. Am dat de naiba.

Am sarit din pat ca arsa si am fugit spre baie, facandu-mi rutina zilnica, doar ca la o viteza mult mai mare decat de obicei. Apoi, am luat-o inspre bucatarie si mi-am luat un iaurt si un pachet de biscuiti, acesta reprezentand micul meu dejun. Si am mancat in graba, atat de in graba incat am inceput sa sughit. M-am intors in camera mea, schimbandu-ma de pijamale. Cand am verificat ceasul, acesta indica ora 12:50. Inca 25 de minute, e chiar foarte bine.

Am mers in sufragerie si m-am trantit pe canapea. Aceasta a scos un zgomot ciudat, cum scoate de obicei cand cineva se aseaza pe ea. Si nu e de la vechime si nici nu e stricata, e de abia cumparata, cu garantii si toate celelalte chestii irelevante. Am pornit televizorul si am dat pe un post de muzica, dand volumul la maxim, deoarece era difuzat videoclipul uneia dintre piesele mele preferate. Asa ca am imceput sa cant versurile melodiei, cu voce tare...prima oara cand am cantat in aproape un an. Dumnezeule.

Si asa mi-am mai petrecut o perioada de timp, cantand si zambind incontrolabil. Muzica inca are acelasi efect asupra mea. Inca simt fluturasi atunci cand incerc sa ating orice nota, fie ea grava sau acuta. Si a fost deprisos tot acest timp in care am incercat sa neg asta. Am incercat sa ma mint singura. Dar am esuat. Si intr-un fel, ma bucur.

Am fost intrerupta din gandurile mele cand, din nou, am auzit o melodie pe care o indragesc. Si, desigur, am inceput sa cant. Tare, clar si frumos, pentru ca inca am ceva talent acolo—sper ca n-ati uitat cat de modesta sunt. Si am tinut-o asa, cantand in continuu.