Desi ma intorsesem in purgatoriu de putina vreme, probabil o saptamana pe Pamant, Rusalka continua sa ma viziteze mereu si de fiecare data era tot mai stresata si nervoasa. Mai devreme ma anunta Pontianak ca urma sa vina,din nou sa ma ia la o plimbare pe paman pe motivul ' Trebuie sa iti zic ceva,dar Agares nu poate afla ce anume iti zic.' asa ca iata-ma in dreptul portii Iadului,asteptandu-mi mentorul si de altfel o cunostinta foarte apropiata mie. Poate va suna paradoxal,poate ca e doar efectul cantecului de sirena, dar sunt foarte apropiata de Rusalka. De cand sunt in purgatoriu m-am integrat destul de bine si am ajuns sa cunosc multe fiinte de care ma simt foarte apropiata. In schimb.. De Agares nu mai stiu nimic. Nu ca mi-ar pasa, sau ceva.
-Esti gata,Eiva?
Oh! Si iat-o. O adevarata muza. O frumusete rara,orbitoare. Este peste toate asteptarile pamantenilor si peste toate descrierile facute de marinarii care au scapat din ghiarele ei. Rusalka.. Un ideal al frumusetii si al raului incarnate intr-un corp plapand.
Am murmurat un da si am urmat-o indeaproape, trecand poarta Iadului, urmand calea spre taramul lui Agares si spre portalul ei.
Tot drumul am fost incordate, linistea dintre noi accentuandu-mi teama.
Ce imi va zice? Ce se va intampla? De ce ii ascunde acel CEVA lui Agares?
Ajunse la lac,aceasta se arunca in el fara sa clipeasca,picioarele-i lungi devenind cat ai clipi, o coada lunga solzoasa si de o culoare mâloasă.
Am sarit in urma ei,iar aceasta ma stranse prieteneste de umeri,zambindu-mi.
-Calm. Nu e nimic grav. Nu ai de ce sa iti faci griji. E doar ceva ce trebuie sa iti zic... in calitate de prietena.
