O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 22

Am fost dezamagită să aflu că soțul meu mă înșeală. Bărbatul, pe care l-am iubit cel mai mult și pentru care am părăsit pe oricine, se afirmă în fața mea printr-o amantă. Pentru asta îl urăsc; n-am să-l pot ierta în veci! Mi-aș dori să moară. Mi-aș dori să îl împușc în creierul ăla sec. Mi-aș dori... Acum plâng. Îmi promit că nu am s-o mai fac, dar totuși, plâng. Oh, Gregg, ce bine ar fi de ai muri!

***

30 decembrie 2014

Carolinne își puse un semn la pagina la care rămăsese. Citise două treimi din jurnalul doamnei Holly. Cu cât înainta în lectura sa, cu atât mai mult își dădea seama că femeia suferea din cauza domnului Gregg. Dacă avusese puțină compasiune pentru moartea domnului Holly, acum nu mai avea deloc. Fusese un ticălos fără scrupule. Își meritase moartea, însă Miranda Holly nu.

Era ora cinci. Trebuia să înceapă să se pregătească pentru o noaptea înconjurată de picturi pe care nu avea să le înțeleagă, alături de Sean. Se ridică din pat și își scoase din dulap rochia pe care o pregătise pentru această seară.

Îi plăceau foarte mult camerele din casa „stăpânului". Se mutaseră din anexă ieri, iar Carolinne se dusese imediat în explorare. Sean se adâncise în muncă și, în ciuda faptului că vorbea și râdea cu ea, Carolinne știa că din acea noapte relația lor se schimbase. Știuse că urmau să apară schimbări, pentru că Sean se temea să recunoască că se îndrăgostise de ea. Nu o deranja, momentan. După ce aveau să rezolve problema asta cu cazul, urma să discute cu el.

Câte discuții, Carolinne?

Câte trebuiau pentru a-l face să conștientizeze. Își dorea așa de mult ca inima lui să-i aparțină, încât și-ar fi oferit o mână sau un picior doar pentru a ști că el îi aparține, fără nicio rezervă.

După ce își luă rochia pe ea, o rochie neagră, până la genunchi, își lăsă părul liber, pe spate, prinzândul cu un clips de aceeași culoare cu rochia, Sean intră în încăpere. Nu era nici el încă îmbrăcat.

—Am uitat, se scuză bărbatul.

Își scoase repede o pereche de blugi negri pe care îi imbrăcă numaidecât, iar Carolinne îi scoase o cămașă inexpresivă, potrivindu-se de minune în acea seară. Sean își scoase tricoul și luă cămașa din mâinile unei Carolinne care își mușcă buza observându-l dezbrăcat. Imediat sfârcurile lui se întăriră, exact așa cum se întâmpla și cu ale ei. Femeia își feri privirea și își scoase o pereche de cizmulițe simple, negre, până la glezne. Sean își pieptănă părul și se încălță cu pantofii. Când terminară, femeia își trecu mâinile peste pieptul lui și își spijini capul de spatele acestuia.

—Arăți minunat! îi șopti ea.

Sean îi luă mâinile și o aduse lângă el, în fața oglinzii.

—Cred că noi arătăm minunat.

Carolinne simți primele semne ale excitației când ochii lui coborâră la baza gâtului ei, unde pulsul o luase amenințător într-un dans nebun, pe decolteul ei adânc evidențiat de sânii măriți datorită sarcinii. Și se opri acolo. Îl văzu încruntându-se și se zgâi mai tare în oglindă.

—Ce-i? îl întrebă nedumerită.

—Nu crezi că o să faci aprindere la plămâni cu decolteul ăsta? Carolinne râse, iar Sean, deranjat de atitudinea sa, continuă. Vorbesc serios! Aceasta se întoarse cu fața la el, își dădu părul pe o parte și își expuse spatele gol. Rochia era de firmă și o atrăsese din prima clipă. Avea blăniță pe corsajul din spate, care nu acoperea mare lucru. Pielea ei rămânea expusă până aproape de baza fundului. Îl auzi pe Sean icnind. Doamne, femeie! Vrei ca tu să fii opera de artă expusă în muzeu?