O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 11

Abia când intră Sean o observă pe femeia în rochie aurie, și asta pentru că îl privea fix. Ochii lui Carolinne ar fi putut ucide, iar el era ținta ei. Cu toată bătălia pupileor dilatate, cu toată mina sa defensivă, Sean nu se putu abține să nu o contemple cu privirea.

Nu o mai văzuse de trei zile și simțea că nu o mai văzuse de trei ani. Era toată piele ca de porțelan și aur topit, cu sânii bine rontujiți, evidențiați de decolteul adânc al rochiei și cu un lănțișor din aur, extrem de mic, odihnindu-se în despicătura sânilor ei. Era chinuit de imaginea ei în patul lui, de pielea ei mătăsoasă, zâmbetul zguduitor și limba ascuțită. Însă, renunțase la ea când îi trimisese acel mesaj, iar ea înțelesese, răspunzându-i printr-un mesaj care îi pricinuise o durere mai mare decât și-o închipuise inițial. Îl mai chinuia și întrebarea sarcinii ei. Știa că azi fusese la ginecolog, dar pentru că nu o însoțise nu cunoștea și rezultatul testelor medicale. Era oare însărcinatp? Putea sa o lase singură știind-o însărcinată cu, cel mai probabi, copilul lui?

—Hei! exclamă Bridgit Collins. Uite-l pe Jimm!

Ce fusese în mintea lui să accepte invitația la cină a lui Bridgit? Bineînțeles că nimic! Aprobase, cu gândul în alte parte, cu ideile zburdând spre o altă femeie, cu sufletul desprins și încătușat de o alta, găsindu-se nevoit să-și onoreze promisiunea.

—Haide să-i salutăm! și o porni înaintea lui pe tocurile cui, într-un alergat caraghios.

Carolinne își feri privirea dintr-a lui și îi spuse ceva nesuferitului acela de Hawkins.
El își întoarse privirea, se încruntă spre Sean, ca mai apoi să o vadă pe Bridgit care îi zâmbea, radiind. Zâmbi la rândul lui și se ridică în picioare, sărutând-o pe Bridgit pe unul dintre obrajii bine pudrați. Apropiindu-se de ei, Sean prinse frântura conversației:

—Cât mă bucur să te revăd, Bridgit!

—Și eu, Jimm!

Apropiindu-se, Sean fu nevoit să dea mâna cu Hawkins care deja și-o întinsese pe a lui.

—Domnule Dylan! Il salută Jimm umil.

—Hawkins! Ce coincidență... își mută privirea spre Carolinne, plăcută!

—Într-adevăr, răspunse acesta. Stați cu noi?

—N-am putea... zise Sean, dar Bridgit îi luă vorba din gură:

—Oh, ba cum să nu! Mutam doar câteva scaune. Chelner! strigă aceasta și un bărbat bine îmbrăcat își făcu apariția, mutând scaunele la cerința lui Bridgit. După ce își finaliză treaba, bărbatul primi un zâmbet care îl îmbujoră, drept răsplată pentru deranj.

Sean luă loc în dreapta lui Carolinne, cu un oftat, și o privi pe amazoana lui. Aceasta era vizibil încordată, strângând șervetțlul impecabil până i se albiseră degetele.

—Deci, întrebă Sean, ce faceți aici?

—Oh, Jimm o privi pe Carolinne și îi zâmbi, în semn de iertare. Cină de afaceri.

Carolinne dădu drumul șervețelului, iar gura i se deschise într-un O șocat. Sean nu se putu abține, privindu-i incisivii, și zâmbi. Se parea că cina era interesantă, la urma urmei.

—Serios? Eu și Sean...

Dar normal că Sean nu mai era atent la pălăvrăgeala lui Bridgit care îl sorbea din priviri pe Jimm și viceversa. Era atent la decolteul lui Carolinne, la linia delicată a claviculei, la curbura gâtului ei perfect. Se întrebă cum ar fi să-și lipească buzele de acel gât lung și ademenitor.
La dracu' cu înstrăinrarea lor! De ce trimisese mesajul ăla? De prost! De ce nu o dusese chiar la nenorocitul ăla de spital? La urma urmei, nu putea să fie însărcinată. El nu lăsase vreo femeie însărcinată în toată viața lui!