O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 2

10 decembrie,

Muzeul de Artă din New York,

Ora 17:23

Arta este admirabilă, mai ales când tu nu te pricepi deloc la ea.

După motto-ul acesta trăia şi Carolline, astfel încât, atunci când Jimm Hawkins se oferise să o scoată în acea seară la Muzeul de Artă din New York, ea se gândise „De ce nu?"

Ce dacă oficial era căsătorită? Urma să divorţeze şi asta îi dădea dreptul să iasă cu cine voia şi când voia. Jimm Hawkins nu trezea, însă, în ea un interes ca acel Sean Dylan. Imediat ce îi trecu prin minte acel nume se gândi că iar o comisese. Îl evocase involuntar, apelând la formele lui, la trăsăturile lui, la... atingerile lui. Iar se gândise la el.

În ultimile cinci zile începuse să îi compare pe toţi bărbaţii cu acest domn Dylan. Jimm, de exemplu, nu era nici la fel de înalt şi nici la fel de puternic ca el. Atunci îşi spusese „STOP!". Ce dacă el fusese primul bărbat care o atinsese? Nu însemna că urma să rămână pentru totdeauna cu el. Probabil că cel la care ea se gândea părăsise deja New York-ul, însemnând, pentru el, ceea ce şi fusese. O aventură de o noapte. Nu trebuia nici să dispere. Astfel de incursiuni erau normale la vârsta ei și în locul în care se afla.

Reuşise să îşi facă munca de stagiar, şi azi, fiind sâmbătă, Jimm o întrebase dacă i-ar plăcea să iasă cu el la Muzeu. Jimm Hawkins avea în jur de douăzeci şi opt de ani, fiind avocat la firma Lawyers unde lucra şi ea.

Era un bărbat interesant, drăguţ şi un gentalman desăvârşit. În această seară venise să o ia din faţa apartamentului ei, îmbrăcat într-un costum clasic din trei piese. Ea optase pentru o rochie de un albastru închis, care îi ajungea la jumătatea coapsei. Decolteul adânc era estompat de şalul negru care se asorta cu pantofii cu toc cui. Nu alesese nicio bijuterie, decât un pieptănaş negru pentru cocul lejer care să completeze ţinuta. Un luciu de buze transparent era utilizat drept machiaj alături de puţin rimel. Era pregătită.

Frigul de afară nu concură cu abilitățile atletice ale lui Jimm care o traversă distanța de la ușa blocului la mașină simplă în nici o secundă, ceea ce, în parte, o amuză terbil. Se urcară, în cele din urmă, la volan, bărbatul frecându-și degetele între ele pentru a le încălzi, când ea roti de maneta care lăsa geamul în jos. Carolinne se ciocni, cu toate astea, de refuzul bărbatului:

—Nu-l deschide! îi zise Jimm pe un ton aspru, încruntându-și sprâncenele. Adică... –o drese frumos, realizându-și gafa. Este frig afară şi nu vreau să răceşti.

Îi dezvălui unul dintre zâmbetele lui -care nu semăna deloc cu zâmbetul pervers a lui Sean Dylan. Aproape că lovi bordul, trosnindu-și degetle și mușcându-și nervoasă unghia degetului arătător. La naiba! Te-ai gândit din nou la el. Lăsă geamul închis şi încercă să se concentreze pe drum. Nu putu... Adevărul era că avea rău de maşină și chiar dacă ea se străduia să uite de senzația dulceagă din gură, de vârtejul din stomac și de mișcările spasmodice ale vehiculului, nu putea să uite acel aspect. Începu să se roage tuturor sfinților, să o salveze din calvar fără a se face de râs. Făcu promisiuni, imploră și strânse scaunul de sub ea în încercarea de a-și ține în frâu stomacul. La toatea astea adăugă mulțumiri Cerului pentru că Jimm nu era genul vorbăreţ. Cel puțin, nu la această întâlnire.

Avea o întâlnire?

Probabil că avea. Probabil că nu avea. Jimm păruse interesat de ea din urmă cu doi ani când ajunsese la compania de avocatură, însă întotdeauna se purtase cu ea ca şi cu restul angajaţilor. Posibil să nu fi observat ea comportamentul iubăreț al bărbatului; fusese întotdeauna prea concentrată pe muncă. De aceea, niciodată nu îl văzuse pe Jimm altfel decât ca pe un bun amic.