O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 14

Într-un apartament din New York

Greșise, iar șeful avea să fie extrem de nervos din cauza asta. Femeia aia, Carolinne, care îl văzuse și pe prietenul său, fusese martora crimei, din nou. Își aminti ordinal strict al șefului, iar mai apoi cum, acel bărbat dubios venise pentru a-l ucide pe prietenul lui din cauza asta.

Dacă șeful afla că o dăduse în bară urma să moară și el. Nu!, își spuse îfricoșat de ideea morții. Trebuia să îi facă felul femeii aceleia și asta repede pentru că sefu' urma să vadă crima și martora la știri, a doua zi. Frica il încolți. Poate că trebuia să ii spuna. Puse mâna pe telefon, dar nu avu curaj să o facă.

Se va ocupa singur de băgăreața aia. O va omorî repede. Nimic nu va merge greșit de data asta, și șeful nu va vrea să îl omoare pentru că nu lăsase martori în urmă. Știa unde locuia deoarece o dusese cu mașina acasă. Idioata! Cât de credulă putuse fi! Cu taote astea, începu să se gândească la modul în care stătuse ea culcată pe locurile din spate și nu putu să nu spună că nu arăta bine. Arăta minunat, nu ca târfele alea ieftine cu care își pierdea el timpul. Mirosea ca o doamnă și arăta ca una. Poate că o va avea înainte să o împuște. Hmm... Șeful nu va afla de asta.

Dădu negativ din cap; trebuia doar să o omoare și să nu lase urme.

24 decembie, Ajunul Crăciunului,
Mall-ul din centru
Ora 9:20

În acea dimineață, Carolinne se trezise cu poftă de cumpărături. Trecuse pe la gogoșărie unde mâncase cele mai delicioase gogoși, iar apoi se îndreptase spre mall-ul din centru. Trecuseră două zile de când fusese martora unei alte crime. Nu se găsise încă criminalul, dar urma să fie găsit. Profilul acestuia fusese difuzat pe posturile de televiziune, iar ea era convinsă că cineva va alerta poliția.

Se învârti în micuțul magazin de nimicuri care o atrăsese. Găsise niște bețișoare parfumate pe care le luase. Se îndreptă spre un magazin masculin cu gândul de a-i trimite un cadou și tatălui ei. Inițial se gândi să îi ia ceva formal, dar apoi văzu pijamalele cu reni. Oho! Asta era o mică răzbunare interesantă. Le cumpără imediat și îi zâmbi vânzătoarei. Mai apoi, văzu observă articole de noapte și pentru ea, așa că se gândi să o cumpere. Făcu shopping în continuu și se gândi că mai are de împodobit un brad și de copt prăjiturele în jurul orei douăsprezece, când oboseala o cuprinse.

Conduse până acasă, oprindu-se în drumul ei la poștă. Pijamaua pentru tatăl ei era deja aranjată într-o cutiuță drăguță, asa că îi lăsă un bilet și scrise adresa. Apoi i-o dădu femeii pentru a o expedia. Tot drumul auzi clopoței și urări de bine, astfel încât, brusc, se bine-dispuse.
Poate că un sfert din inima ei era încă inrobita de dor și tristețe, dar remediul sărbătorii se anunța un medicament bun, cel puțin pentru moment.

Ajunse acasă la unu, Max întâmpinând-o fericit.

—Ți-am luat și ție ceva, amice, zise ea mângâindu-l pe cap. Dar vei vedea mâine ce e. Îi făcu cu ochiul, grăbindu-se să aranjeze cadourile. Se chinui să scoată bradul din pungile de depozitare; nu era el adevărat, ci din plastic, dar arăta real. Îl împodobi, proces care dură aproximativ o oră, mulțumită de munca sa. Mai apoi, începu să coacă prăjituri. Când era mică, bunica ei făcea prăjiturile, iar femeia era convinsă că și mama ei făcuse. Apoi, tradiția fusese transmisă la Carolinne.

Tatăl ei nu gătise niciodată, deci nu știa ce gust putea să aibă mâncarea sa. Oftă și mai adăugă niște făină în compoziție. Se anunța o zi normală, de decembrie, chiar dacă mercurul din termometru atingea cifra cinic. Primul ei Crăciun problematic, ca să zică așa. De fapt, de când se căsătorise cu Sean totul fusese problematic. Așa cum trăise fără el înainte, trebuia să o facă și acum. Își aminti momentul în care îl văzuse pentru prima dată. Își aminti de emoțiile și de sentimentele pe care le simțise în momentul în care privirea lui îi străbătuse trupul.