O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 12

—Colchester?

Întrebarea lui o luase, oarecum, prin surprindere. Iar numele ăsta, se gândise Carolinne. Dar apoi, când îl văzuse furios, crezuse că era supărat pentru că mințise în legătură cu numele ei de familie. Se decisese, deci, să domolească situația zicându-i că nu-i plăcea numele ei de familie. N-avea de unde știi că ea era căsătorită, deci...

Tentativa ei de a o da la întors fusese, însă, spulberată de cuvintele bărbatului care adoptase o postură demnă, mândră, orgolioasă:

—...țin să te anunț că eu sunt domnul Colchester. Sebastian Colchester.

Primele secunde fură petrecute într-un șoc care îi făcu pământul să-I fugă de sub picioare. Mai apoi, simțise cum o invadează o stare de amorțeală, iar când întrebările: „Ce?", „Cum?" și „De ce?" trecură îmbălmăjite prin creierul ei, urmă, în sfârșit, furia. Era conștientă că fața începea să-i ardă, iar mai mult, de faptul că nici el nu-i spusese că este însurat. Nu-i spusese cine este!

—Colch... Colchester?

—Da! răspunse el. Soțul tău, se pare, răspunse el privindu-și unghiile puțin mai calm.
De ce te înfurii așa? își spuse sieși. Și tu l-ai mințit! Nu putea nega logica rațiunii sale. Mințise că e cineva când, de fapt, era altcineva, ceea ce dovedea că și el o mințise. Minciuna, însă, fusese... prostească. De fapt erau soți! Era nevasta unui bărbat pe care-l detestase enorm, fără ca măcar să-l fii cunoscut. Cum mai putea să-l deteste când, de fapt, îl iubea?

Sentimentele erau contradictorii, tocmai pentru că era de părere că el o înrobise.

—Cum...?

Wow! Era deja mai mult decât putea duce pentru o singură dată, așa că își impuse să se liniștească și se așeză pe canapea la distanță de el, pentru că și Sean – sau mai bine zis, Sebastian – luase un loc pe aceași piesă de mobilier. Ceea ce îi rămăsese de făcut Carolinnei fu să reflecteze asupra situației pe care o avea, una care se schimbase incredibil de tare prin intermediul unei știri. Ei bine, avusese o relație... avea o relație cu soțul ei. Se culca cu el. Era însărcinată cu copilul lui, cu bebelușul soțului ei, pentru Dumnezeu! Îl văzu pe Sean ridicând ceașca de ceai la gură, strângând mânerul, poate prea tare. Mâncare îi făcea cu ochiul, ce-i drept, dar șocul nu o putea lăsa să mănânce.

—New York-ul e mare, spuse el făcând-o să se încrunte. Vreau să spun... Doar noi doi ne puteam întâlni?

—De ce dracu' ai venit în America? Întrebă ea când șocul noii informații începu a se evapora.

—Voiam să devin cineva ca să pot divorța de tine.

—Trebuia să devii neapărat cineva? el o privi, și ea continuă să râdă de el. Nu-ți mai dădea tăticu' bani de buzunar?

—Dacă te crezi așa de mare, tu de ce ai venit în America?

Ah, la dracu'! Ea chiar venise în America pentru că tăticul ei nu-i mai dădea bani de buzunar dacă divorța de soțul ei.

—Păi... Ca să-mi finalizez studiile.

—Era să uit! Ești încă stagiară.

—Da, sunt.

Totul părea prea liniștit ca să fie adevărat. Și ca să fie totul și mai penibil, lui Carolinne îi era o foame de lup. Luă farfuria, încercând să mestece încet. Trebuia să recunoască că avea gust bun. Bărbatul o privi și zâmbi, apoi luându-și propria farfurie și mâncând la fel de calm ca ea. Pe tot parcursul dejunului nu mai vorbiră; fiecăruia îi era foame, iar orice cuvând avea să strice digestia. Abia după ce Carolinne se asigură că nu mai era niciun strop de lapte în paharul „comandat", lăsă vasele pe masă și se întoarse cu fața spre el, punându-și un picior sub ea: