Este uman

246 15 0
                                    

Nu mult a durat până când mici picături de ploaie au început sa ude asfaltul. Un miros dulceag se simțea puternic în aer,un miros specific ploilor lungi de vara. Dar acum nu este vară, iar ploaia este mai de graba o mică scuturare plictisita de nor.
Fereastra larg deschisă a camerei îmi dădea o privelişte frumoasa asupra terenului ce se afla la câțiva metri de mine. Obișnuiam sa merg acolo, nu sa joc baschet in mod special,ci pentru ca nimeni nu prea zaboveste pe acolo si pot repeta in pace fără vre-un comentariu bazat pe nimic.
Observ ca picăturile se imputineaza si imi iau rapid un hanorac larg pe mine si o pereche de blugi lejeri ieșind din scara blocului.
Pasiune.
În timp ce îmi continuam drumul spre teren îmi prindeam parul de lungimi medii într-o coadă cat se poate de dezordonată si îmi pun gluga pe cap.
Odată ajunsa o iau prin spate si intru . Trec pe lângă peretele cu graffiti unde obișnuia sa fie locul de fumat al tinerilor si apoi spre sala de sport ce se afla chiar lângă teren.
Imposibil de evitat. Rutină.
Nu mă simțeam in regula. O stare de nelinişte imi acoperă inima ce se oprește brusc apoi începe să pompeze mai puternic.
Nu era teama, nicidecum nelinişte, emoții imposibil.
Atunci..ce simt acum? Dau uitării gândurilor si îmi amintesc de rândurile cărții.
Ar trebui sa fiu ca ele. Dreapta, si la fel de perfecta cum Creatorul a dictat.
Creatorul.
Am deschis uşa încet si am pășit ca de obicei La fel de silențios ca o pisică. Am verificat fiecare coltisor si apoi mi-am pus telefonul pe masa de notare.
O masa de masuri mici la care profesorul ,instructorul ,în general persoana care coordina totul stătea si nota cei prezenți.
Pun un negativ făcut acum ceva timp de mine si scot o foaie pe care erau notate versuri.
Am început să repet, insa imposibil sa îmi iasă ceva.
Eşec.
Simțeam din nou acel lucru.Este exact ca atunci când faci ceva grav, știi de fapta ta, ești conștient de urmări, cineva afla si te pune in fata faptului împlinit. Ți se taie respirația, nu-i asa?
Am inspirat si expirat de câteva ori cat sa scap pentru câteva momente de acea apăsare pe inima si m-am ridicat de la masa. Am înlăturat hanoracul si l-am pus atenta pe scaun apoi am pornit o melodie.
Făceam pașii repetati si am ajuns sa cad pe podea. M-am ridicat si am oprit melodia apoi mi-am luat hanoracul pe umeri deoarece este un pic frig.Am clatinat din cap apoi am privit in gol o vreme.
În sala a început să răsune melodia "Loser -BigBANG "semn ca cineva mă sună.
Privesc ecranul cu un număr ce nu îmi părea cunoscut, dar după câteva momente de contradictie cu mine însămi am răspuns.
"-Alo? "

Fluturii sufletuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum