-Stii ce ma irita?Imi sopteste el dezlipindu-se de mine si luand cu el durerea ce imi apasa pieptul de atata timp.Eu doar il priveam dand din cap in semn ca nu.S-a rezemat de bucata de lemn din spatele sau privind absent undeva spre genunchii mei.A ramas tacut de parca nu ar fi vrut sa spuna ceea ce deja i-a scaparat pe buze.
-Iti vei da seama singura curand.A soptit inainte ca Jin sa deschida usa dulapului rapid de parca voia sa ne prinda intr-un moment nepotrivit.
-Sa nu imi spuneti ca ati stat asa pana acum.
A spus din spate Taehyung in timp ce se ridica pe umerii lui Jin.
Nu...nu am stat asa.El a avut grija sa imi inlature durerea cu precizie si atentie ca mai apoi s-o inlocuiasca orbeste fara nicio retinere cu confuzie si o urma de neliniste.De ce imi faci asta,Yoongi?Actionezi de parca stii ce se intampla cu mine si vrei doar sa ma distrugi.
-Ba da.Doar am stat.
Am auzit ceea ce a spus si am dat din cap afirmativ ridicandu-mi privirea spre el.Mereu asa de rational,calm,tacut si misterior.Oh,dar daca ar stii ca eu deja cunosc tainele sufletului sau de cand i-am intalnit privirea.
"Hai .Ciripeste.
Urca-te pe-acoperis
Desfa al inimii invelis
Lasa-te purtata
De vant luata si-aruncata,
Cazi jos pe pamant
Ciripesc ca un cuc."
Auzeam constant acelasii cantecel in minte si juram ca o sa cad in acel moment pe jos.Totul devea o ceata de groase dimensiuni in timp ce eu ma leganam pe de o parte pe alta.
-Hei!Hei!Vorbesti cu noi?
Vocile lor ma trezesc la realitate iar eu clipesc des privindu-i tacuta.
Ma simt lenesa sa mai scot un singur cuvant asa ca dau din cap afirmativ si spunandu-le ca vreau sa merg la culcare.
De ce de-o data aerul s-a rarefiat in camera? De ce simt ca inima nu mai imi bate in piept ci este undeva atarnata de tavan.
Hai,ciripeste tu voce interioara ce se intampla aici.
"Iti vei da seama singura curand."
L-am urmat pe NamJoon la etaj unde am intrat in camera ce imi era destinata.
-Noi de obicei impartim camerele si stam cate doi.Cum suntem sapte mereu ramane unul fara coleg de camera asa ca o data la doua saptamani schimbam colegii sa nu ramana mereu acelasi care doarme singur.
NamJoon nu parea foarte relaxat ,mai degraba incordat.Oare si el aude acel cantecel?Eu inca il aud subtil pe fundal .
L-am privit in asteptarea de a continua ceea ce a inceput sa spuna.
-Vei sta cu Hoseok.Sper ca nu te va deranja. Aveti doua paturi iar el chiar nu cred ca ar fi un deranj asa de mare pentru tine.Dar daca vrei il mutam in camera cu mine si Suga .
Am dat din cap doar si am zambit scurt.
-Este in regula.Atata timp cat nu il deranjeaza pe el.
El a ras infundat si si-a lasat privirea in jos.
-Tu chiar esti speciala.Suga avea mare dreptate.
Speciala ?De ce sunt asa de speciala?
-Ce ma face speciala?
Acum din nou tace.Este o liniste asa de morbida intre noi incat cred ca o sa ajung sa tip de frustrare.Vorbeste-mi,omule!
-Ochii tai spun multe.Mai multe decat lasi sa ti se scurga pe buze.Noapte buna.
A lasat un mic chicot infundat si a parasit camera in liniste.Eu am ramas dreapta si m-am intorc cu fata spre oglinda privindu-mi ochii usor tematoare.
Sunt doar plini de vise ,speranta si tristete.Ce este special la ei?
CITEȘTI
Fluturii sufletului
Fanfiction"Te-am văzut acolo,te-am văzut cum priveai cerul in timp ce ploua. Nu te deranja. Stăteai si zâmbeai de parcă erai ținută în brațe de cineva si își ținea bărbia proptita de fruntea ta lată si frumoasa. Frumoasa mea, dar chiar face asta... De ce po...
